Prim-ministrul Pavel Filip, în repetate rânduri, a atras atenția asupra unor probleme mici, care nu-i afectează lui activitatea, însă care ne fac nouă viaţa enervantă. Ieri, de exemplu, şeful Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) şi-a dat demisia, după ce Pavel Filip l-a acuzat că scrie minciuni în rapoarte şi că serviciile de telefonie nu acoperă unele regiuni ale ţării: „Să scrii minciuni nu face faţă unei agenţii. Eu doar cunosc că agenţia nu are echipamente necesare pentru a face acest lucru”.

Într-adevăr, noi începem să simţim schimbările pornind de la lucrurile mici. Desigur că e bine că Pavel Filip priveşte şi spre „muritori”, spre cetăţenii simpli şi problemele lor. Dar şi mai bine ar fi ca atunci când premierul observă că undeva lucrurile nu merg – acestea să se îndrepte, să fie rezolvate. Însă nu e aşa. De exemplu, nu cred că după demisia şefului ANRCETI, brusc serviciile de telefonie vor lucra exemplar şi vor avea acoperire în toată Moldova. Nu că ar fi important pentru mine, mie îmi place când ajung în unele zone unde n-am acces la internet şi la telefonie, dar mă gândesc că pentru mulţi oameni contează mult.

O altă problemă nerezolvată despre care a vorbit Pavel Filip sunt serviciile de taxi din Moldova. De fapt, care Moldovă? Din Chişinău, capitala ţării. De câte ori am nevoie de un taxi mă ia groaza. Am şi mers noaptea de mai multe ori distanţe mari pe jos, pentru că era imposibil să comanzi un taxi. După minute bune de aşteptare, cuvintele: „Cu părere de rău, nu avem taxi disponibil” e un refren pe care ţi-l ciripesc toate companiile de taxi. Şi nu contează ora sau distanţa. Când trebuie să plec din Moldova cu vreun mijloc de transport din Autogara de Sud sau de la Aeroport, am emoţii mari că nu voi reuşi să ajung. E şi mai prost că trebuie să aştepţi cât „se caută”. Ultima oară când am plecat din Chişinău, după ce am sunat la câteva companii de taxi, am ieşit cu toate bagajele în stradă şi am alergat până am găsit o maşină. Nu mi se pare deloc normal. Ca să nu mai vorbim că de pe stradă taximetriştii îţi cer dublu sau, în general, cât vor ei. Nu ştiu rost are să mai vorbim despre aparatele de taxat, ele sunt pur decorative. Din 2009 până acum eu am văzut unul singur funcţionând, dar am plătit cât a zis şoferul, nu cât arăta.

Îl sfătuiesc pe Pavel Filip să-şi ia ochelari de soare, şapcă şi să comande un taxi de pe o cartelă Pre Pay. Când o să-i vină maşina la timp, cu taxatorul pornit şi-l va duce la destinaţie, atunci va însemna că a rezolvat ceva. Deocamdată sunt doar vorbe. Vorbele astea: „Cu părere de rău, nu avem taxi disponibil”.