Auzeam  bătăi în ușă și o voce care striga după ajutor.

-Veniți să-mi deschideți ușa, vă rog.

Strigătele se răspândeau din fundul coridorului și am luat-o ață încolo. Răsunau din baie. Cineva era încuiat în budă și nu putea deschide ușa și striga cu o voce extrem de jalnică după ajutor.

-Dacă mă aude cineva, deschideți-mi, vă implor, ușa.

Am pătruns în anticamera toaletei și am văzut că ușa era închisă cu un zăvor. L-am tras și ușa s-a izbit de perete și un tip s-a prăbușit peste mine. Și-a recăpătat echilibrul și și-a cerut scuze. Era palid ca o lumânare. S-a aplecat deasupra chiuvetei și s-a stropit cu apă pe față. După care s-a întors spre mine și mi-a mulțumit. Iar după ce mi-a mulțumit s-a dat iar cu apă pe față. Apoi mi-a spus.

-Cineva a vrut să mi-o facă și m-a închis în budă.

-Aveți vreo bănuială cine?

-Nu prea. Adică, s-ar putea să fie…Nu, nu știu cine ar putea fi. Dar, cu siguranță, cineva a vrut să mi-o coacă.

-Aveți mulți dușmani?

-Destui.

-Atunci careva dintre ei.

-Da, dar cine?

-Asta numai dumneavoastră o puteți ști.

-Important e că m-ați scos de acolo, de unde nu credeam că voi mai ieși curând.

-Suferiți de claustrofobie?

-Da. Dar în afară de asta, am și multe de făcut. O întâlnire foarte important déjà am și ratat-o.

-Poate, de aia și v-au închis acolo.

-Posibil.

-Bine, eu am plecat.

-Stați, stați, vreau mai întâi să vă fac cinste cu ceva. Veniți la o cafea?

-Nu vă deranjați, dar am și eu multe de făcut.

-Vă implor, dumneavoastră m-ați salvat și eu mă simt dator să vă mulțumesc într-un fel sau altul.

-Ok,  i-am spus eu, să mergem,  și ne-am dus la o cafenea de peste drum. După ce ne-am așezat la o masă mai retrasă, l-am întrebat cine e.

-Sunt procuror.

-Asta explică tot.

-Și ce cazuri instrumentați?

-Foarte multe.

-Atunci totul e clar. Cred că au vrut să vă sperie un pic.

-Cred că da.

-Vă mulțumesc încă o dată, mi-a spus el după ce ne-am băut cafelele. Ne-am strâns mâinile în stradă și ne-am despărțit. Aveam o presimțire neagră că până diseară i se vor mai face și alte necazuri, pentru a-l face  să fie mai maleabil, probabil, și mai blând. Ia să mă uit eu la știri diseară, mi-am spus, dar când traversam strada, mi-am dat seama că nu știam cum îl cheamă. De toate l-am întrebat, numai nu cum îl cheamă.  Bă, da fleț mai sunt și eu.  Cu toate astea, sper să nu i se întâmple nimic nasol, pentru că mi s-a părut a fi un tip ca lumea, iar  dacă și o să i se întâmple, eu cu ce l-aș mai putea ajuta?

Când am ajuns la colț, mi s-a dezlipit talpa, chiar în mijlocul drumului, iar acasă nu puteam să ajung decât desculț.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare