Președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, a anunțat ieri că a fost găsit numărul minim necesar de 34 de semnături pentru inițierea procedurii de modificare a Constituției în ceea ce privește limba oficială a Republicii Moldova. În aceste condiții, parlamentarul a anunțat că proiectul de lege va fi expediat chiar azi Curții Constituționale spre avizare.

Acum o lună, PLDM a anunțat elaborarea unui proiect de lege cu privire la modificarea art. 13 din Constituție, propunând înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine” cu sintagma „limba română”. În Nota explicativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea documentului a servit Hotărârea Curții Constituționale din decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independentă și textul Constituției, textul constituțional primar al Declarației de Independenţă prevalează”.

Pe lista deputaților care au semnat documentul se află parlamentarii aflați la alegerile din 2014 pe listele PLDM și PL, chiar dacă unii dintre aceștia au aderat acum la alte formațiuni – PPEM, Grupul Popularilor sau rămân deputați neafiliați. Pentru modificarea Constituției sunt necesare voturile a 2/3 din deputați, ceea ce constituie 68 de voturi. De remarcat inițiativa anunțată de președintele în exercițiu al PLDM, reactivat în prim plan de viitorul Congres al PPE și de ignorarea sa de către partenerii săi din spațiul extraparlamentar, PAS și PPDA.

Vestea era una așteptată din mai multe puncte de vedere. În primul rând, pentru că PD a deschis deja tema revizuirii Constituției prin proiectul de introducere în legea fundamentală a orientării strategice a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. Or un asemenea demers ridica din start o problemă fundamentală, pentru că revizuirea Constituției nu putea fi făcută într-un singur punct, ci necesita punerea în acord cu hotărârea Curții Constituționale care statuase deja limba română ca nume oficial al numelui limbii de stat. Deci această restanță trebuia lichidată.

În al doilea rând, abordarea temei numelui limbii și punerea în acord a Constituției cu Declarația de Independență și cu Hotărârea Curții Constituționale era o obligație de dată veche. Să nu uităm că, după ce în 1995, pe teme de rivalitate politică și bătălie deschisă, inclusiv cu scoaterea tancurilor pe străzile Chișinăului de către Președintele Mircea Snegur și Premierul Andrei Sangheli și cei doi miniștri ai Apărării desemnați în paralel, chiar Premierul Mircea Snegur a abordat tema numelui limbii române, în timp ce rivalul și succesorul său de atunci, Petru Lucinschi, a fost din start adeptul ideii măcar a sinonimiei numelui limbii de limba română, măcar de pus între paranteze.

Restanța e cu atât mai importantă a fi validată astăzi pentru că Parlamentul Republicii Moldova are - cum, necum - majoritate constituțională. Negocierea celor două elemente de modificare, cel al guvernării și al opoziției parlamentare din PLDM și PLm este un pas important și presupune asumarea clară, de către majoritatea calificată, a celor două deziderate ce pot fi votate împreună, chiar dacă subzistă rivalitatea putere/opoziție pro-europeană. Un asemenea pas poate fi un semnal important al fondului comun de valori ce pot face coeziunea societală și coerența mișcării pro-europene din Republica Moldova, fără un câștigător direct sau, dacă vreți, cu doi câștigători deopotrivă, puterea și opoziția pro-europeană. Un bun semnal în perspectiva viitoarelor alegeri generale.

În fine, pentru România, un asemenea demers este de salutat și poate fi un bun semn în ajunul anului 2018, anul Centenarului Statului Național Unitar român, tocmai pentru că e o recunoaștere a identității comune și a limbii comune a celor separați de politicile lui Stalin de tip divide et impera în români și „moldoveni”, afectând identitatea comună, istoria comună și dând interpretări fundamental eronate și pervertite de teoria moldovenismului gregar și vetust, de factură bolșevico-sovietică, renăscut în Republica Moldova prin Congresul Casa Noastră Republica Moldova, în 1994, chiar înaintea adoptării Constituției, și prin suita de pseudo-istorici - Artiom Lazarev-Vasili Stati, la care s-au mai lipit și alții, gen Victor Stepaniuc, dar și economiști cu pretenții de istorici și lingviști atotștiutori precum Igor Dodon, actualul Președinte socialist pro-rus al Republicii Moldova.