Acum mulţi ani, la Antoneşti, a venit la rude, probabil, un rus. Desigur că moldovenii, după ce şi-au prezentat casa, gospodăria („tăt am făcut sângur, eu, cu mâinile mele, nime nu m-a ajutat”), l-au dus pe rus în beci. Aici s-ar putea termina editorialul meu, dacă aş respecta temporalitatea, pentru că intrarea în beci la moldoveni e mult mai uşoară decât ieşirea. Rusul a fost uluit când a văzut poloboacele pline cu vin, borcanele cu samahon. Cum puteţi trăi aşa, cu atâta alcool în beci? a întrebat el, eu aş bea până aş termina tot, aş bea până aş muri.

A trecut ceva timp de atunci. Şi vine şi răspunsul nostru pentru rus: nu, nici noi nu mai putem trăi aşa. Tot mai puţini gospodari moldoveni ajung în toamnă cu vin în poloboace, de obicei alcoolul se termină pe la revelion. Bem tot mai mult, când e cazul, când nu e cazul, tot mai des pe uliţele satelor vedem câte-un om târându-se de la un gard la altul. Aşa trăim, aşa ne înmulţim, aşa alegem. Acest lucru se vede uşor când ne uităm la statisticile internaţionale, putem fi mândri că nu suntem doar cei mai săraci din Europa, ci şi foarte mari beţivi. Şi, fiţi atenţi, în statistici nu intră toate poloboacele băute din zonele rurale: ele nu există, ele se evaporă.

Nici la oraş nu e mai bine, dar aici trebuie să ne limităm la salariu. Bei ce îţi permiţi, cât îţi permiţi. Nu mai e beciul cu polobocul fără fund. În schimb, orice eveniment se transformă în beţie. Nu sunt moralist, şi mie mi-e greu să ies din beci la sat şi  din crâşme după evenimente. Dar, ce vreau să zic, alcoolismul moldovenilor nu ar trebui să fie un motiv de laudă. Ar trebui să căutăm cauzele, să încercăm să schimbăm ceva, cât nu e încă foarte târziu. Nu de alta, dar degrabă nu vom mai avea cu cine culege strugurii. Am păţit-o şi anul acesta: cineva care a venit la ajutor, după câteva păhărele a căzut eroic, ca Ion Soltâs, între rânduri.

Anul acesta nu m-am dus la Sărbătoarea Vinului. Cum nu am fost nici în alţi ani. Nu-mi plac aceste beţii organizate, cu lăutari, în PMAN. M-am amuzat însă de inventivitatea organizatorilor: cu surle şi trâmbiţe anul acesta a fost lansat la sărbătoare păhărelul cu aţă, pe care să-l poţi atârna la gât. Eu ştiam de boi şi capre cu clopoţel, de ce beţivanii să n-aibă păhărelul legat la gât? Ospitalitate, tradiţie, păhărel – acesta trebuie să fie sloganul nostru turistic. Să bem pentru asta!

PS: Oficial i se spune aşa: „un accesoriu special de purtat în jurul gâtului (port-pahar), astfel încât mâinile să fie libere”.