Am avut un vis foarte straniu astă-noapte. Se făcea că am zburat în America, via Paris, eu, care de felul meu nu zbor cu avionul. Dar am zburat. Nu știu prin ce miracol am urcat în avion, dar m-am urcat și am plecat spre America, unde mi-a apărut un roman și nu mi-a fost frică să zbor.

În timpul zborului mă zgâiam la nori sau la oceanul de dedesubt, și asta mă făceam fericit. Am aterizat în America în zori. În aeroport mă aștepta editoarea mea, cu cartea mea în mână. După cartea pe care o ținea în mână, am și recunoscut-o. M-am dus zâmbind la ea și ne-am îmbrățișat, de parcă ne cunoșteam de când lumea. Apoi am mers să bem o cafea într-un bar din aeroport, cu vedere la pistele de zbor. Stăteam la masă și răsfoiam cartea. Eram încântat. În sfârșit, mi-a apărut și mie un roman în America.  Și arăta chiar foarte bine. Coperte groase, hârtie foșnitoare. Răsfoiam romanul și paginile nu cădeau. Discutam în engleză. Ce engleză bună ai, mi-a spus editoarea mea, și mi-a povestit unde și când va avea loc lansarea. Urma să aibă loc chiar în seara aceleiași zile.  Din aeroport,  m-a dus să-mi arate editura și, de acolo,  m-a scos la un restaurant ca să mănânc și eu ceva, că de când părăsisem Chișinăul nu am mai pus nimic în gură. A mai venit  cu noi și traducătorul cărții, care mi-a recomandat ce să mănânc.

Apoi ei au mers la editură. Rămas singur, am luat-o la stânga și  m-am rătăcit. Nu mai găseam drumul spre editură. Cel mai nasol era că nu am reținut numele editurii, ca să-l pot ruga pe cineva să mă îndrume încotro s-o iau

M-a apucat panica. Un oraș străin în care știam doar doi oameni, o editoare și un traducător, și nici pe ăștia nu-mi aminteam cum îi cheamă și cum îi pot găsi.

Cuprins de panică, mergeam unde mă duceau picioarele, când, de deodată, am văzut-o pe o stradă din New York pe vecina mea, tanti Liuda, care-mi venea în întâmpinare, dar se făcea că nu mă vede.

De după colț, mi-a ieșit în față Ivan Ceban, cu un buldog la picioare, pe care l-a asmuțit asupra mea și eu am luat-o la fugă și am sărit într-un troleibuz bucșit cu oameni cu drapele roșii pe umeri, care se chiorau la mine.

Când am coborât din troleu, am plecat glonț la aeroport. Voiam să mă întorc cu orice preț acasă, dar nu știam cum, pentru că eu nu zburam cu avionul și faptul că ar fi trebuit să urc în avion  m-a umplut de groază.

Îmi era din ce în ce mai tare frică și am luat-o la fugă și m-am trezit. M-am trezit în patul meu din Chișinău, leoarcă de sudoare. Televizorul era deschis. Vocifera Ivan Ceban: își amenința oponenții că o să le umfle botul. Se vede că în timp ce el vorbea eu am adormit și am visat că am zburat în America.

Am auzit voci în coridor. Una dintre ele era a vecinei noastre, tanti Liuda, care o ruga pe nevastă-mea să-i împrumute niște bani.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare