Traian Băsescu a fost, neîndoios, pata de culoare a sfârșitului de săptămână de la Chișinău. S-a făcut auzit. A sensibilizat atenția publicului, a fost lider de audiență, deși a trebuit să concureze, dincolo de toate, cu buclucașa zi a vinului din Piața Marii Adunări Naționale.

Nu vindeți aer!

Băsescu s-a manifestat în stilu-i direct și dezinvolt care i-a adus faimă și nenumărate câștiguri politice la București. A fost un gladiator care se luptă singur împotriva tuturor.

Într-o emisiune de televiziune a creat evenimente de presă cât alți politicieni nu izbutesc într-o sută. Și-a lămurit fără echivoc situația în PUN, și-a formulat crezul politic, și-a conturat programul electoral.

A spus fără înconjur că el și Partidul Unității Naționale urmăresc unirea Republicii Moldova cu România. S-a arătat dispus să coopereze și să creeze alianțe postelectorale cu alte partide pro-europene. Atâta doar că i-a avertizat pe liderii politici cu viziuni prooccidentale să nu vândă aer alegătorilor.

Îmi dau seama că Maia Sandu n-are curaj să afirme ideea unionistă, a spus Băsescu. Nu l-a avut nici în campanie, nu-l are nici acum. N-o critic, dar eu n-am venit la Chișinău ca să mint. Maia Sandu și mulți alți politicieni pro-europeni vând iluzii cetățenilor din Republica Moldova.

A explicat că va rămâne liderul de facto al Partidului Unității Naționale, indiferent dacă își va redobândi cetățenia moldovenească, de care fusese privat abuziv de Dodon, sau nu.  Faptul că, orice ar fi, va rămâne în politica de la Chișinău, era previzibil, întrucât Băsescu a venit nu pentru fotolii în Republica Moldova. Și nu pentru un feedback politic pe malurile Dâmboviței.

Locomotiva unificării

Fostul președinte al României își propune să joace rolul unei locomotive pentru un partid care ar putea strânge laolaltă marea majoritate a unioniștilor. În lipsa unui lider puternic la Chișinău, care ar fi capabil să joace acest rol, el este deocamdată singura soluție a momentului pentru coagularea elementului românesc din Republica Moldova.

Există voci care afirmă că, pentru a izbândi, formațiunile politice unioniste ar urma să fuzioneze toate într-un singur mega-partid. Poate că n-ar fi rău. Din punct de vedere igienic. Contopirea multor partide în unul ar ventila spațiul electoral. În rest însă n-ar folosi la nimic.

Un partid puternic nu se naște în urma unei fuziuni mecanice de sus în jos. Orice proiect politic unificator trebuie să întrunească o sumedenie de condiții: un lider credibil, verificabil și carismatic, un electorat activ în căutarea reperelor, un context și un moment favorabil.

Traian Băsescu, în mod sigur, răspunde acestor cerințe. Și nu numai pentru că a impulsionat și a înlesnit procesul de redobândire a cetățeniei române. A demonstrat că-i pasă ceea ce se întâmplă la Chișinău. În ciuda rivalităților și resentimentelor pe care le provoacă la București după exercitarea a două mandate prezidențiale, el este figura emblematică a unionismului, deoarece a lansat cel de-al treilea proiect de țară pentru România.

Cel de-al treilea proiect de țară

Orice s-ar spune, datorită lui Traian Băsescu, unirea României cu Basarabia a devenit un obiectiv strategic îmbrățișat de întreaga clasă politică de la București. Mulți au uitat deja că până mai ieri această temă lipsea din discursul politic românesc, fiind un tabu la nivel oficial. Erau discuții în mass-media și în culisele politice despre unire, nimic mai mult.

Președintele Traian Băsescu a fost primul lider de la București care a introdus unirea cu Basarabia pe agenda politică. La mijlocul deceniului trecut, i-a propus  lui Voronin unirea celor două state românești. Din păcate, președintele comunist a dat cu piciorul acestei oferte.

Băsescu nu s-a oprit însă, întărindu-se în convingerea că poate merge înainte pe același drum. În noiembrie 2013, a anunțat că, după integrarea în NATO și UE, unirea cu Basarabia este cel de-al treilea proiect de țară al României. Declarațiile sale în faza inițială au fost  luate în răspăr pe ambele maluri ale Prutului, destui experți  și politicieni avertizând că această poziție ar putea crea probleme în relațiile dintre București și Chișinău. Din fericire, a avut dreptate Băsescu, nu liota de sceptici care sufla în iaurt.

Anunțarea celui de-al treilea proiect de țară pentru România, chit că era un act declarativ, n-a făcut decât să dezinhibe clasa politică  de la București, încurajând-o să-și asume deschis idealul unionist. Datorită lui Băsescu la ora actuală există un consens politic în chestiunea unirii. Deloc întâmplător, deunăzi președintele Klaus Iohannis, cu ocazia sărbătorii prilejuite de unirea  RFG cu RDG, a îndemnat politicienii români să urmeze exemplul german pentru a realiza proiectul de țară al României. 

Traian Băsescu se implică la ora actuală în bătăliile politice de la Chișinău cu un program limpede și cu o strategie inteligibilă. Asta îl deosebește de marea majoritate a celorlalți lideri de partide proeuropene care nu ne-au prezentat deocamdată nimic în afară de eticheta democratică și prooccidentală. La unii dintre ei nici aceasta nu se întrezărește bine.

Misterul ascuns din spatele partidelor

Să-l luăm pe Andrei Năstase, bunăoară. Ce viitor pregătește el și PPDA Republicii Moldova? Batista pe țambal? Renunțarea provizorie la cursul european, după cum lăsa să se înțeleagă cândva? De altfel, din programul partidului său lipsește cu desăvârșire obiectivul integrării în UE. Iar discursul său vindicativ, reducerea competiției politice la lupta cu oligarhul cel rău, alianțele oculte cu filorușii Dodon și Renato Usatîi ridică mari semne de întrebare în legătură cu scopurile adevărate ale PPDA.

Programul Partidului Acțiune și Solidaritate, spre deosebire de cel al Platformei DA, conține obiectivul integrării europene. Dar acesta nu este susținut de strategiile partidului care strălucesc prin absență. Discursul Maiei Sandu e mai curând al unui procuror decât al unui politician. Ziua de mâine cu ea la timonă este o enigmă. N-a propus încă niciun proiect mai de Doamne ajută, nici un model de dezvoltare. În afară de româno-scepticismul său pe care l-a etalat deunăzi, alegătorul nu știe nimic cum are de gând PAS-ul să meargă în pas cu vremea.   

Mesajul PLDM e la fel de confuz și văduvit de substanță. Dar liberal-democrații au cel puțin o scuză. Ei resimt încă șocul Filat și se zbat pentru a rămâne pe linia de plutire.

În ceea ce privește PL, al cărui unionism anterior era mai curând implicit decât explicit, acesta luptă pentru a supraviețui în urma prăbușirii sale în intențiile de vot. PUN-ul a apărut, în treacăt fie spus, tocmai ca răspuns la îngustarea dramatică a bazinului electoral al liberalilor. Fără a intra în amănuntele dosarelor intentate lui Dorin Chirtoacă și altor demnitari PL, trebuie spus că problemele lor din justiție sunt în mare parte consecința popularității pierdute pe care Mihai Ghimpu o caută astăzi în tardiva atitudine de frondă împotriva puterii.

PDM încearcă să sprinteze  spre podiumul electoral, perpetuând cursul european prin introducerea lui în Constituție. Retorica sa occidentală, reformele sistemului de pensii și ale administrației centrale, înfruntarea propagandei și a expansionismului rusesc vădesc ambiția partidului de a lăți bazinul electoral proeuropean. PDM  este însă marcat de povara fostelor guvernări. Rămâne de văzut dacă va avea forța și dexteritatea de  a se descotorosi de stigmatul oligarhic și de a depăși handicapul gafelor comise de vechile coaliții de guvernare. Totuși, PDM dispune de un program mai mult sau mai puțin comprehensibil de reforme și, în plus, a demonstrat că poate ține piept atacurilor revanșarde ale Moscovei.

Oricum ai da, începe un nou sezon politic. Și acesta conține o mare necunoscută. Un X Factor. Toate partidele vor trebui să-și revizuiască calculele electorale odată cu intrarea lui Traian Băsescu în jocurile de putere de la Chișinău. Pe tabla de șah a apărut o piesă grea al cărei impact asupra evoluțiilor politice este imposibil de subestimat.