La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc vizita Președintelui PNL Ludovic Orban la Chișinău. O vizită relevantă prin efectul apropierii în timp de vizita precedentă a conducerii PPE, prin Siegfrid Mureșan, și prin abordarea pe care au avut-o liderii opoziției pro-europene din stradă. Cu această ocazie au fost transmise mesajele PPE și poziționările de perspectivă, opțiunile României pe linia PNL, dar s-au devoalat și problemele interne ale triunghiului PAS-PPDA-PLDM, transformat deseori în PAS-PPDA plus alții, fără a fi pronunțat măcar numele partidului lui Vlad Filat, care a trecut în ultimii doi ani printr-un proces de curățare și subțiere, dar care continuă să asigure infrastructura teritorială a tuturor partidelor de centru dreapta din Republica Moldova.

Deși a fost o vizită de informare și documentare, fără poziții pregătite și prezentate ca literă de lege, vizita lui Ludovic Orban a fost inedită prin numărul de intervenții și doleanțe anterioare ale diferiților competitori de a i se imprima accente distincte în favoarea agendei unui sau altuia din cele trei partide. Programul a subliniat foarte clar partenerul de bază al PNL care este PLDM, membru al PPE și într-o relație istorică cu principalul partid de opoziție de la București, parte a campaniilor succesive parlamentare dar și al prezidențialelor pentru Iohannis. Marea majoritate a președinților de raioane, primarilor și consilierilor PLDM cu cetățenie română sunt și membri/simpatizanți ai PNL, alături de un număr de membri PPEM, PL sau din alte grupuri minuscule, dar platforma de statut reală a PNL în Republica Moldova este constituită din PLDM. Iar PAS și PPDA au aflat, în modul cel mai direct și mai dur, atât de la București cât și de la Bruxelles, că nu contează ratingul PLDM de astăzi ci contează solidaritatea, continuitatea și memoria instituțională, subliniate de PPE și PNL.

Dealtfel, tot pe linia PLDM s-a construit miezul pentru o posibilă platformă pentru curentul susținător al integrării europene, unioniștii puri și duri rămânând apanajul noului partid al lui Anatol Șalaru, cu steagul identitar românesc reprezentat de fostul președinte Traian Băsescu. Existența unui asemenea curent, care este cel oficial în România de astăzi, poziționează formula de aglutinare a opoziției ce poate reuni, pe viitor, și structuri din PL, și pe cele din PPEM sau grupul popularilor.

Nu se pune problema unei întâietăți partinice sau în jurul cui se face o structură de perspectivă, doar că, pentru PPE și pentru PNL, formula accesului partidelor noi PAS și PPDA în structurile politice europene trece prin partidele deja membre, deci prin PLDM, o recunoaștere consecutivă și a calității de politicieni și capacității administrative ale partidului lui Viorel Cibotaru, chiar dacă fără rating relevant azi și cu un lider mai degrabă constructor și care-taker, care are grijă de partid, decât locomotivă electorală. Unificarea dreptei pro-europene de opoziție devine astfel o obligație în perspectiva viitoarelor alegeri, dincolo de protestele împotriva sistemului mixt.

Consolidarea dreptei  este așteptată să se manifeste pregnant de pe acum, prin formalizarea acestor legături, program comun, angajamente comune, bloc electoral comun. Și deschidere față de terți, și o atenție mai mare pe construcția de partid, dincolo de protestele caracteristice lui Andrei Năstase și de imaginea moralitate absolută și de Ioana D’Arc a Maiei Sandu, și ea în degringoladă de rating și de imagine după pozițiile față de istoria României exprimate. Politica se face cu politicieni, iar prima componentă a unui succes, cu atât mai mult în cazul votului uninominal/mixt, este munca migăloasă de partid, de construcție instituțională și organizatorică, acolo unde și PPE, și PNL au dat semnalul că PLDM e mult mai bine plasat și experimentat să o facă.

Un test relevant a fost și solicitarea de a afla viziunea fiecăruia dintre lideri în raport cu viitoarele alegeri. O variantă cu PAS la 24% și PPDA la 6%, cu PDM care nu intră în parlament și oricum nu facem alianță cu el, în viziunea unor lideri, dar cu un PSRM de 60-70% nu e acceptabilă nici în Europa, nici la București, iar arta compromisului și capacitatea de a proiecta viziunea despre viitor este una obligatorie pentru a avea sprijin politic. Suntem și la ultima încercare de acest fel, după cele orchestrate de Germania în urmă cu un an și jumătate, iar opoziția actuală din stradă trebuie să realizeze că răbdarea e la limită și că, dacă nu se fac pași rapizi și concreți, nu mai așteaptă nimeni eșecul din generalele de anul viitor, și va proceda, cel mai probabil, la realizarea unui proiect alternativ.

Ludovic Orban nu s-a sfiit să califice guvernarea, tot mai evidentă bi-cefală, cu caracter PSD-ist (PDM+PSRM) de la Chișinău, lipsirea acesteia de sprijin public, nevoia de condiționare dură a creditelor românești și europene, taxarea și distanțarea de derapajele anti-democratice și de coalizări antieuropene și manevre de imagine aparente ale oligarhului Plahotniuc. Dar a făcut-o de pe poziții politice și identitare, de partid, subliniind perspectiva obligatorie de menținere a orientării pro-europene a Republicii Moldova.

În rest s-au devoalat ambițiile, viziunile și limitele diferiților lideri de partid. Un PAS cu imagine, dar inconsistent și neadecvat în politică, PPDA voluntarist și hiperactiv dar anarhic și neconstituit, un PLDM experimentat și organizat, dar fără lider charismatic și fără tracțiune. Depinde de cei trei dacă își realizează perspectivele și nevoia de a se coagula, cu respect față de ceilalți și acoperindu-și propriile tare și compensându-și limitele.

Dacă scosul la tablă, la ascultare și testări, acum și la vizita PPE, a reprezentat o lecție, marea ascultare și marele test vine luna viitoare, în fața PPE. Aici lucrurile se amplifică în mod substanțial. De aceea lipsa de experiență a contat mult: Maia Sandu și Andrei Năstase nu au știut ce li se întâmplă și cât contează luările lor de poziție, gradul de deschidere, înțelegere și calitățile lor de lideri. Năstase s-a discreditat cu referințele la mass media, dovedindu-se un nedemocrat convins, procuror comunist în spirit și proceduri, incapabil de flexibilități; Maia Sandu, mai rasată și coerentă ca lider, dar fără abilități sociale și cu probleme majore de a asculta părerea celorlalți și de a lucra cu consilierii, darămite în echipă, fără a mai aminti episodul cu istoria României care i-a adus anularea unor invitații la București, și Viorel Cibotaru, care nu a depășit încă complexul Filat și al fostului partid ostracizat, în timp ce nu poate asigura tracțiunea partidului său și mai ales o detentă relevantă în viitor.

Șansa fiecăruia e numai împreună. Dușul rece l-a constituit aducerea în prim plan a PLDM la toate aceste etape, mai ales că ambii parteneri îl desconsiderau și-l treceau la și alții. Poate o asemenea mișcare redeșteaptă și ambițiile și activismul în interiorul partidului, unde, după scuturarea rândurilor și primenirea lor, apare și sensul scuturării de complexul Filat și episodul dosarelor care au decimat partidul. De notat este apariția, în premieră, a fostului premier Streleț la întâlnirea cu Ludovic Orban, o primă revenire după episodul interimatului asigurat, dar și prezentarea unui număr de lideri tineri identificați de Cibotaru și prezentați lui Orban la întrevederea separată cu conducerea PLDM – vicepreședintele Alexandru Bejenaru, secretarul general Alexandru Fetescu, consilier local, dar și a membrei biroului PNL Diaspora Anastasia Cojocari. De fapt aici a fost cheia întâlnirilor pe care nu le-au priceput partidele mai noi, care nu au avut experiența în a proba ceea ce contează astăzi, unde rezidă argumentele actuale în Europa și în construcția unui partid, și cum se validează acțiunea politică.

Drumul e lung, anevoios, dar la mijlocul lui Octombrie se văd roadele sau se schimbă macazul până la sfârșitul anului, dacă acest proiect nu capătă detentă. Nu stă nimeni după ambiții, fumuri, negocieri separate pentru electoratul lui Usatâi, anarhist și anti-sistem al unuia sau limite de acceptabilitate ale altuia pentru formula platformei comune, pentru care se solicită înregistrarea individuală a membrilor celorlalte partide în propria formațiune, bineînțeles după trecerea furcilor caudine ale criteriilor de integritate, apoi supunerea unor teste care să-i aducă, eventual, pe liderii partenerilor pe poziții de competiție electorală cu celelalte curente politice. Coalițiile și politica nu se pot face așa, iar moralismul și idealismul nu au cum să dea roade în politica reală, extrem de pragmatică și realistă, deseori cinică și dură din Republica Moldova.