Zăceam pe un pat de spital, cu piciorul în ghips, și mă uitam la televizor, când l-am văzut pe Andrei Năstase, pășind alături de Dodon și Usatîi, în fruntea unei coloane de demonstranți. Radu zapase din greșeală acolo și Iurie i-a strigat să nu schimbe canalul. Radu și Iurie erau după operație. Unuia i-a fost scoasă fierea, iar celuilalt i-a fost extirpat un furuncul. Narcoza le trecuse și le venise cheful să se uite la televizor. Iurie, căruia i s-a îndepărtat o bubă de pe spate, s-a întors spre mine și m-a întrebat:

-Da unde se duc oare?

-Nu înțeleg nici eu. Tu pricepi, Radu?

-Nu.

-Da pe unde oare merg?

- Mi se pare că pe lângă Universitate.

-Da, exact, am recunoscut turnul cu apă. Și în dreapta e intrarea în parc.

-Așa e.

-Da unde se duc?

-Nu știu.

Niciunul dintre noi nu știam. Toți ne uitam ca la poartă nouă la televizor și nu înțelegeam unde se duc. Numai când i-am văzut cârnind pe Șoseaua Hâncești, am înțeles unde s-au pornit. Spre Dealul Schinoasei. Spre televiziune.

-Și ăla e chiar Andrei Năstase?

- Da.

-Și e la braț cu Dodon?

-Da, e la braț cu Dodon.

Năstase îl ținea de braț pe Dodon și îi șoptea te miri ce la ureche și cel din urmă a izbucnit în hohote. Râdeau împreună. Râdea și Usatîi, căruia Dodon i-a povestit ce i-a spus Năstase, dar ce i-a spus nu s-a auzit și la televizor, pentru că strigătele mulțimii s-au suprapus peste vocile lor. Iar mulțimea striga:

-Ne vrem țara înapoi!

-Plahotniuc nu uita/

țara asta nu-i a ta.

-Jos alianța.

Stăteam cu piciorul în ghips și nu puteam să cobor din pat, așa cum au făcut Radu și Iurie, care s-au dat mai aproape de sticlă. Eu eram oripilat. Eram șocat că Năstase striga împreună cu Dodon și Usatîi aceleași lozinci. Cu atât mai contrariat eram cu cât, până atunci, chiar îl simpatizasem pe Andrei. Numai la câte mitinguri nu am fost și numai de câte ori nu i-am sorbit cuvintele din gură și acum, na, îl vedeam alături de Dodon și Usatîi, mergând braț la braț, și chestia asta pur și simplu m-a umplut de dezgust. Radu era și el scârbit și pur și simplu s-a întors cu spatele la televizor. Dar cel mai supărat dintre noi toți era Iurie care nu avea ochi să-I vadă pe Dodon și Usatîi.  Era așa de supărat că a izbit cu pumnul în cutia televizorului și acesta a mai pâlpâit un pic și s-a stins.  Până am ieșit din spital, Radu a mai încercat de câteva ori să-l aprindă,  însă nu a reușit. S-a defectat. Dar nimeni dintre noi nu l-a turnat pe Iurie.

Peste o săptămână m-am externat, iar peste un an și ceva, am revenit la spital, pentru a vedea de ce mă supără piciorul ăla rupt. Am fost internat în același salon. Televizorul ăla în care a tras Iurie un pumn stătea la locul lui. Dar nici acum nu mergea.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare