Andrei Năstase vrea să fie liderul opoziției de la Chișinău, dar nu înțelege sau se face că nu înțelege mecanismele democratice. Ieri, acesta a cerut nici mai mult nici mai puțin, printr-o scrisoare deschisă adresată Ministului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu să demareze o anchetă privind activitatea unuia dintre cele mai importante portaluri de știri din Moldova, Deschide.md, precum și a ziarului Timpul de dimineață.

Năstase a spus prin intermediul unei scrisori deschise „Vă adresez solicitarea de a dispune o anchetă temeinică, nu doar financiară, asupra felului în care proiectele finanțate din banii contribuabililor români, desfășurate de diferite instituții în Republica Moldova, corespund intențiilor și dezideratelor asumate public de București față de românii din afara granițelor țării”.

Cu alte cuvinte, ministerul trebuie să facă o anchetă la o publicație de presă. În epoca comunistă acest lucru ar fi fost un demers normal, într-o societate democratică acest lucru nu poate fi perceput altfel decât ca un atac la adresa independenței presei. De altfel, gestul a fost foarte repede taxat de Societatea Ziariștilor din România, care a spus foarte clar că gestul lui Năstase este un „atac la adresa independenței presei și o formă de presiune menită să afecteze buna funcționare a celor două instituții de presă”.

Ce s-ar întâmpla dacă România s-ar apuca să ancheteze publicații străine să vadă dacă activitatea acestora corespunde intențiilor sale? Statul român ar acționa, în esență, ca o putere imperialistă, care finanțează presa externă numai în măsura în care aceasta se supune intențiilor centrului român, acționând ca o coloană a cincea pe teritoriu străin. Cine ar beneficia de pe urma unei asemenea gafe? Propaganda rusă.

Am spus la început că Andrei Năstase se face că nu înțelege mecanismele democratice. De ce îl suspectez pe liderul DA de rea credință și nu doar de neînțelegere a mecanismelor democratice? Năstase are pregătire juridică. Chiar dacă a fost procuror în epoca în care Moldova era departe de a fi un stat democratic, acesta înțelege foarte bine normele juridice. Liderul DA se hrănește din astfel de atacuri. Cine nu e cu el, e cu regimul Plahotniuc. Cine nu îl susține este un dușman al poporului. Putem observa de-a lungul timpului tot felul de declarații care depășesc cu mult bunul simț.

Andrei Năstase vrea să pozeze în liderul opoziției democrate, care va reforma Moldova, dar în același timp îi amenință pe liderii partidului de guvernare cu pușcăria. Deseori, o să regăsiți în discursul lui amenințării cu pușcăria, care sugerează mai mult o „justiție administrativă” decât niște procese. Deseori o să găsiți măsuri de reformă de genul: Vom numi procuror general..... Vom numi, nu vom crea cadrul adecvat, pentru alegerea unui procuror. Diferențe de nuanță, diferență de gândire. De multe ori, aceste lucruri au fost puse pe seama declarațiilor politice. În democrațiile occidentale, aceste declarații nu mai sunt permise. În Moldova, mulți le-au pus pe seama faptului că „mințile sunt mai înfierbântate”, sunt la începutul zorilor democrație, este un război politic extrem de dur.

Cine este cu adevărat Andrei Năstase și ce joc face? Aceasta este însă întrebarea la care la un moment dat vom afla răspunsul exact. Nu cred că mai trece mult și vom avea o surpriză uriașă. Momentan, putem face o analiză pe datele pe care le avem la vedere.

Conform dezvăluirilor ziariștilor de la Riseproject, pe care le puteți găsi aici: pe lângă conexiunile la companii offshore care au alimentat conturile familiei sale cu sute de mii de euro, Andrei Năstase este strâns legat de oamenii de afaceri Viorel și Victor Țopa, ultimul fiindu-i, de altfel, naș de cununie. Liderul DA a lucrat pentru oamenii de afaceri Țopa – condamnați pentru șantaj, delapidare, spălare de bani și falsificare de documente de autoritățile din Republica Moldova – și le-a reprezentat interesele în calitate de avocat. (Apropo, poate le faceți o plângere și ziariștilor de la rise.md.)

Există prea multe semne de întrebare la care Năstase nu a dat niște răspunsuri lămuritoare. Există prea multe „umbre” peste activitatea lui, este departe de a a fi Alba ca Zăpada, așa cum se crede și așa cum încearcă să pozeze în politica de peste Prut.

Am spus de o multe ori că Năstase este un factor nociv și pentru Maia Sandu. Prin acțiunile lui, reușește să o atragă pe aceasta într-o zonă fără ieșire, o aruncă într-un colț . Din cauza trecutului pe care îl are, se face un transfer negativ de imagine și asupra liderei PAS. Da, de aici și rezultatele care se văd în procentele din sondaj. Cei doi nu reușesc să strângă împreuna 30 de procente.

Jocul din campania prezidențială a fost foarte elocvent. Până să se retragă din cursă, televiziunea de casă a lui Năstase, Jurnal TV, o ataca seară de seara pe Maia. Nu l-am văzut atunci pe apostolul dreptății să facă un demers public ca televiziunea Țopilor, sponsorii lui, să înceteze cu linșajul și să prezinte realitatea.

Tot jocul politic făcut de Andrei Năstase, de la asocierea cu Usatâi și Dodon, la celebrele proteste și până azi, au o umbră de îndoială. Nu cred că nimeni nu și-a dat seama că din punct de vedere strategic, jocul lui Năstase îl avantaja pe Dodon. Nu cred că a fost eroare calcul. De aceea, cred că viitorul ne va aduce niște lămuriri suplimentare.

Și atacurile de ieri la adresa a două publicații nu fac altceva decât să mai pună o bilă neagră în contul opoziției. Atacurile la adresa unei părți din presă care este, culmea, în zona neutră, nu face altceva decât să îți creeze imaginea unui om lipsit de minimă rațiune. Pe Năstase nu poți să îl bănuiești de acest lucru, dar poți să îl bănuiești că joacă jocul unui kamikaze. Și oare este doar o coincidență că totul se întâmplă acum, după vizita de evaluare a PPE, acum când Maia Sandu este în plin proces de aderare la familia europeană. Sunt sigur că liderii europeni când vor vedea aceste declarații, vor fi extrem de încântați.