Două evenimente aparent fără nicio legătură între ele au avut loc miercuri. La sediul ONU de la New York, președintele Klaus Iohannis s-a întreținut cu premierul Pavel Filip. Practic, în aceeași zi, s-au încheiat mult mediatizatele exercițiile militare ale armatei ruse „Zapad-17” care au trezit o neliniște fără precedent în țările comunității euroatlantice.

În aceste vremuri complicate

Liderul de la București, parcă profitând de semnificația deosebită a circumstanțelor în care s-a desfășurat  întrevederea, a anunțat că cea de-a treia tranșă de împrumut poate fi acordată Chișinăului. El a felicitat totodată primul-ministru pentru că, „în aceste vremuri complicate”, a reușit să conducă Guvernul într-un fel care „îi face cinste”.

Invocarea vicisitudinilor timpului nu-i deloc întâmplătoare. Președintele României a avut în vedere, firește, nu numai situația agitată de la Chișinău, ci și contextul politic internațional extrem de dificil care vizează ambele state românești.  Iar o întruchipare concludentă a evoluțiilor politice periculoase  sunt manevrele  armatei ruse „Zapad -17” care, în faza lor finală, au inclus, zice-se, și elemente ale războiului hibrid.

Acest tip de conflict, care are în spate ceea ce NATO a numit doctrina Gherasimov, a fost exersat cap coadă,  precum se știe, în Crimeea, acum trei ani, când Moscova, prin corupere, șantaj și dezinformare, a anihilat mai întâi capacitatea de apărare a armatei ucrainene, ca mai apoi forțele speciale ruse fără însemne militare să preia nestingherit controlul asupra întregii peninsule.

Doctrina Gherasimov

Pe acest fundal, președintele Iohannis a făcut la New York o remarcă fără precedent. România, a spus el, trebuie și poate să ajute Republica Moldova și asta independent de abordările unor politicieni moldoveni care trebuie să se obișnuiască cu poziția pe care o ocupă”. Altfel spus, liderul de la București arată cu degetul spre un segment al opoziției de la Chișinău care, cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, încearcă să înlocuiască competiția democratică pentru succesiunea la putere cu lupta în stradă pentru răsturnarea violentă a guvernului.

Îngrijorările lui Iohannis și, cu siguranță, ale altor lideri occidentali, sunt legate de războiul latent pe care rușii l-ar fi experimentat în cadrul manevrelor „Zapad -17” de pe teritoriul Bielorusiei. Este vorba de o intervenție non-liniară descrisă în 2013 de generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Rusiei. Potrivit lui, în secolul al XXI-lea, „războiul și pacea sunt niște stări ale căror granițe sunt tot mai estompate”. De aceea, precizează el, pentru o atare invazie este caracteristică „utilizarea forțelor speciale și a opoziției interne pentru a crea un front de operații permanent pe întregul teritoriu al statului inamic".

Doctrina Gherasimov nu-i atât de originală după cum pare la prima vedere, deoarece pastișează strategiile războiului psihologic descrise încă în antichitate de generalul chinez Sun Tzu. Nu sunt trecute cu vederea nici experiențele forțelor speciale germane care la 31 august 1939 au înscenat „un atac polonez” pentru a invada a doua zi această țară. Strategia rusească a războiului secret se bazează de asemenea și pe învățăturile profesorului sovietic Gheorgi Isserson care scria că  mobilizarea începe nu atunci când este declanșat conflictul, ci, „neobservata, intervine mult înainte de asta”.

Totuși, deși eclectică, doctrina războiului hibrid a fost nu doar sistematizată de ruși, ci și pusă în practică. Ceea ce scapă este faptul că, înainte de a fi folosită pentru a ocupa Crimeea, aceasta fusese testată în Georgia în august 2008 și, de-a lungul mai multor ani, în Țările Baltice, Republica Moldova și Ucraina.

Cu 14 ani înainte de a-l ajuta pe Dodon să se instaleze în jilțul prezidențial de la Chișinău, serviciile secrete ruse au izbutit să obțină alegerea agentului său de influență, Rolandas Paksas, în funcția de președinte al Lituaniei. În 2004 acesta a fost demascat, pus sub acuzație și destituit.

Metoda generalului Saharovski

În Republica Moldova, spionajul rus, fără să întâmpine vreo rezistență, a acționat în voie și cu tupeu imperial. De-a lungul anilor, Moscova a discreditat și înlăturat din establishment pe oricine avea capacitatea și voința să încurajeze întoarcerea Republicii Moldova spre Europa. Era dejucată orice tentativă de apropiere efectivă de Occident. A fost obstrucționată un deceniu și jumătate înregistrarea Mitropoliei Basarabiei. Adepții cei mai consecvenți și curajoși ai integrării europene sau unirii cu România erau pur și simplu lichidați fizic.

Un detaliu. Disparițiile politicianului Gherorghe Ghimpu, interpreților Ion și Doina Aldea-Teodorovici, episcopului Dorimedont Cecan, poetului Grigore Vieru, iar lista nu se încheie aici, au ceva în comun. Toți și-au pierdut viața în urma unor accidente rutiere suspecte. Cam multe decese notorii în avarii chiar și pentru drumurile noastre desfundate, nu?  Unde mai pui că îndărătul lor se întrezărește stilul KGB.

Generalul sovietic de securitate, Aleksandr Saharovski, supranumit de Ioan Mihai Pacepa „părintele terorismului mondial”,  a elaborat înainte de cel de-al Doilea Război Mondial o metodă secretă de asasinare prin accidente rutiere. Anume pe această cale au fost lichidați diplomatul Maxim Litvinov, regizorul Solomon Mihoels, conducătorul de partid din Bielorusia Piotr Mașerov și mulți alții.

Arta războiului secret

Or timpurile noi, ca să-l parafrazăm pe generalul Gherasimov, impun și resurse noi. Rusia sub Putin a rămas până și în urma Chinei în ceea ce privește tehnologiile informaționale și modernizarea economiei, dar a excelat în arta războiului secret. Acest lucru trebuie recunoscut cu franchețe.

Republica Moldova a devenit poligonul preferat al Lubeankăi de testare a noilor procedee subversive. La începutul lui 2014, referendumul secesionist din Crimeea a fost experimentat de ruși în autonomia găgăuză. Cu cinci ani mai înainte, la puțin timp după venirea partidelor democratice la putere, Moscova a purces la înființarea grabnică la Chișinău a unei puzderii de false ONG-uri care urmau să confere un caracter organizat coloanei sale a cincea. Până și căpeteniile lumii interlope au fost implicate în războiul invizibil al spionajului rus.

Totul urma să culmineze cu trădările unor deputați cumpărați care ar fi dat peste cap asocierea Republicii Moldova la UE. În paralel, rușii au organizat din umbră referendumul separatist din Găgăuzia, urmărindu-se dezmembrarea Republicii Moldova prin implicarea sudului în proiectul „Novorusia”. În condițiile în care acesta nu a luat foc, a fost provocată devalizarea băncilor pentru a compromite guvernarea pro-europeană și a prăbuși scena  politică moldovenească. 

În treacăt fie spus, Moscova a urmărit nu doar demonizarea decidenților, ci și a politicienilor din eșalonul secund, după cum ar fi Mihai Ghimpu sau Iurie Leancă, care în noile condiții aveau șansa să urce în intențiile de vot. În urma acestui fapt s-a reușit, prin propagandă și dezinformare, radicalizarea societății, intoxicarea unor partide și instituții media pentru a le determina astfel să renunțe la lupta legală și să se antreneze în acțiuni virulente de răsturnare a puterii.

„Zapad-17” a ajuns la Prut

N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Politicienii pro-europeni care au condus Republica Moldova după 2009 au comis și erori, și ilegalități. Ei însă au plătit nu pentru că au clacat, ci pentru că, alegoric vorbind, au fost striviți de mașina de mare tonaj inventată de generalul NKVD Saharovski. Din nefericire, și metoda  acestuia, și doctrina Gherasimov se simt în largul lor la Chișinău.

Forțele speciale ruse fără însemne încă nu pot fi identificate la vedere. În schimb, „opoziția internă”, pe care mizează războiul hibrid, pare să fie folosită cu brio de ruși pentru a induce haosul. Nu mă refer, desigur, la toți adversarii actualei puteri, ci doar la cei care, din inconștiență sau din spirit vindicativ, se lasă manipulați de agenturile lui Putin.

Mass-media scria zilele acestea că aplicațiile „Zapad-17”, desfășurate pe teritoriul Bielorusiei și Federației Ruse, au fost extinse de fapt până la Nistru , unde militarii ruși, dislocați în regiunea separatistă, s-au jucat și ei de-a războiul. Impresia mea este că exercițiile militare ale rușilor au ajuns chiar mai departe, până la Prut, prin mobilizarea idioților utili de la Chișinău, folosiți ca masă de manevră a Kremlinului.

Oricum ai da, vremurile, de bună seamă, sunt complicate. Neîndoielnic, Republica Moldova este astăzi, vorba generalului Gherasimov, „frontul de operații”  al războiului secret, iar președintele Klaus Iohannis știe acest lucru.