Am pledat întotdeauna pentru nevoia unei minime zone de convergență la nivelul unui proiect pentru Republica Moldova. Pentru a face pași înainte, România a avut nevoie de documentele și consensul de la Snagov, care au consemnat acordul tuturor partidelor, indiferent de orientare, de culoare și de bătălii, pe câteva teme minimale de consens pentru țară. Atunci a fost orientarea pro-europeană și euro-atlantică. Doar așa s-a putut rezolva intrarea în NATO (invitație 2002-intrare formală 2004) și în UE(decizie în 2004, intrare formală 2007).

La Chișinău avem cel puțin două falii majore în societate care rup formulele de consens posibil: orientarea strategică – Est versus Vest – și bătălia fratricidă pro/anti-Oligarh, a statului capturat, mai nou a Binomului. Cele două falii fracturează societatea și acoperă opțiunile majore. Mai mult, nici o ierarhie de valori nu s-a putut stabili în acest conflict de valori supreme evident: soluționăm mai întâi coerența orientării sau mai întâi ne răfuim cu Oligarhul? Sau eliminăm Oligarhul cu orice preț, și apoi ne mai gândim la orientarea strategică?(e cam în stilul lui Tapiola, nici la est, nici la Vest, ci înainte, chiar dacă asta înseamnă cu oiștea-n gard și cu capul înainte în prăpastie)

Am spus, nu o dată, că o construcție instituțională europeană e singura care rezolvă problemele, statul de drept și formulele coerente de independență a justiției și combatere a corupției, pentru că drumul spre Rusia, în subordinea proiectului său neo-imperial, nu se împiedică niciodată în coexistența cu Tătucul fiecărei republicuțe componente. Dimpotrivă. În plus, a existat deja un consens, o majoritate absolută(cvasiunanimitate) în august 2005 care a votat, în timpul Președintelui Voronin, cu actualul președinte Igor Dodon membru al comuniștilor de atunci, ca orientarea strategică a Republicii Moldova să fie pro-europeană și pro-Occidentală.

Deci identitatea, coerența și punctul minim de coeziune ca fundament statal ar trebui să consfințească orientarea strategică europeană și Occidentală a Republicii Moldova. Cu valori, principii, reguli, instituții și funcționalitate pe model european. Consensul minim se află în propunerea de modificare a Constituției. Și asta în ciuda unor critici și rezerve pripite formulate de unii, ce reflectă din nou poziționări de partid. Mai mult, pachetul modificării Constituției trebuie să conțină și cea de a doua propunere, modificarea articolului 13 în sensul stipulat de o hotărâre a Curții Constituționale, pe baza Declarației de Independență a Republicii Moldova, ce consacră deja sintagma de limba română ca limbă de stat. Aș mai îndrăzni să adaug că pachetul trebuie să conțină și o prevedere ce statuează identitatea comună românească indiferent de auto-identificare de român-moldovean(care e mai degrabă o marcă culturală și de educație a fiecărui cetățean). Doar așa, cele trei puncte pot alcătui un fond comun de elemente de consens în societate(și de realism) care pot alcătui baza minimală a unei dezvoltări coerente.

După cum spuneam, și Igor Dodon a fost parte a consensului evocat. Și nu mai târziu de o lună în urmă, nuanța făcută pentru un ziar german conținea aceeași idee realistă a sa de revenire la elementele comune ale integrării europene ca necesitate. E adevărat că, ulterior, după chemarea la picior de la Moscova, PSRM s-a grăbit să reafirme doleanța ieșirii din Acordurile de Asociere cu UE și intrarea în Uniunea Euro-asiatică, dar aceasta nu mai e o glumă bună nici pentru fondatorii ei, Belarus și Kazahstan, principalii avocați ai evitării acestui traseu. Mai ales când te plasezi, realist, geografic, între doi actori majori cu orientare pro-europeană și euroatlantică, România și Ucraina. Nici Dodon nu va putea lua Republica Moldova în spinare să o mute în străfundurile Siberiei. Nici Putin nu încearcă, iar Stalin a renunțat când a avut ideea năstrușnică, și el vorbea numai de populația românească din Basarabia, nu și de teritoriu.

În plus, propunerile de modificare vin prima de la PDM, partidul Oligarhului Rău care a Capturat Statul, la guvernare, autodeclarat pro-european, iar cea de a doua de la PLDM, fostul cel mai mare partid din RM, azi spart în bucăți, rămas partid de opoziție, partidul fostului premier condamnat Vlad Filat. Cea de a treia îmi aparține, deși, recunosc, e o reluare a unei propuneri mai vechi, mult mai vechi, a PPCD-ului lui Iurie Roșca, pe atunci în alianță cu PCRM la votarea lui Vladimir Voronin ca Președinte în 2005, după revoluțiile colorate, autor al consensului din 2005 pe orientarea pro-europeană și pe formula legii de statut special pentru regiunea separatistă nistreană.

O abordare constructivă și consensuală merită atinsă astfel, ca formulă de compromis convenită de către toate partidele pro-europene, pentru obținerea modificării Constituției, un consens în care fiecare parte să lase orgoliile și lupta de partid deoparte și să consacre temele de bază, minimale, pentru drumul european al Republicii Moldova, limba română și comunitatea identitară român/moldovean, cu mențiunea sursei culturale a diferenței de autoidentificare a majorității. Pe o asemenea bază, perspectivele minimale de miez identitar se pot accepta unanim, iar Constituția are de ce să fie modificată. Firește, cu sau fără acordul cetățeanului Igor Dodon, vremelnic Președinte al Republicii Moldova și subiect al schimbărilor și revelațiilor comportamentale în fiecare minut al existenței sale, contradictoriu cu sine și bi-polar în manifestările publice, de când a intrat în politică.