Mătușă-mea tocmai stătea la masă, când am apăsat azi-dimineață soneria de la ușa ei. A venit să-mi deschidă ușa cu lingura în mână și molfăind. M-a chemat și pe mine la masă. Eu nu voiam, dar nu era cum voiam eu . M-a tras de mânecă în bucătărie, spunându-mă că se supără dacă o refuz. O știam, chiar se putea oftica.

M-am așezat și eu pe scaun și am lăsat-o să-mi umple o farfurie cu fasole și, vrând-nevrând, am început să mănânc. Și mătușă-mea mânca fasole, și în timp ce mânca, între două înghițituri, mă întreba ce mai fac ai mei.

-Ce să fac, o duc bine. Și dumneata?

-Nu mă plâng, îți mulțumesc.

-Mama ți-a transmis punga asta cu pantofi, poate îi duci la biserică, și le dai la niște oameni sărmani.

-Cum să nu.

Mâncam și povesteam. Săream de la una la alta, descărcându-ne sufletele. Apoi, fără să vrem, am trecut și la politică și mătușă-mea Eugenia a izbit cu lingura de cantul farfuriei și mi-a spus:

-Eu nu am să merg la referendum pe 19 noiembrie, pentru că mi-e milă de sărmanul Dorin Chirtoacă. Nu vezi ce face Dodon din el? Vrea să-l distrugă?

-Dodon? Chiar crezi că Dodon?

-Dar cine altcineva?

-Eu știu.

-Desigur că Dodon. Sau, mai bine zis, judecătorii lui.

-Ai dreptate, mătușă.

-Cum să nu am, Colișor. Sigur că am. Pentru că atâtea am văzut eu la viața mea. De exemplu, vrei să-ți spun cine era cel mai mare dușman al primului primar al Chișinăului, după ce ne-am rupt din Uniunea Sovietică?

În timp ce mătușă-mea îmi povestea cine era dușmanul lui Costin, eu am mai scos o lingură de boabe din farfurie și mi-am băgat-o în gură. În general, mie îmi plac fasolele, dar fasolele astea erau parcă și mai gustoase ca de obicei. A zbârnâit telefonul și mătușă-mea s-a ridicat de la masă, plecând în hol cu o felie de pâine într-o mână. O căuta maică-mea, ca s-o întrebe nu știu ce despre mine. Când a revenit în bucătărie, nu mi-a povestit ce a întrebat-o maică-mea despre mine, dar m-a întrebat ea ce am să fac  pe 19 noiembrie.

-Eu… eu.., mă bâlbâiam eu, cu ochii bufnițați spre fundul farfuriei, acoperit cu niște cuie mărunte și mici.

Mătușă-mă își spăla farfuria în chiuvetă, stând cu spatele la mine. Mă gândeam cu groază că, probabil, niște cuie ca acelea le-am înghițit și eu, așa că cine știe dacă o să mai ajung pe 19 noiembrie.

-Da, tu, ce-ai să faci pe 19 noiembrie?

Mi-am palpat burta și parcă nu am simțit nimic. Dar, cu toate astea, o spaimă ciudată mă învălui pe dată ca o pălălaie pe dinăuntru. Încă un pic, și o să fac un atac de panică mi-am spus, și am lăsat lingura în farfurie și am zburat spre ușă.

-Nici eu nu am să merg pe 19 noiembrie la referendum, i-am strigat din pragul ușii și m-am ejectat afară.

-Am ceva urgent de făcut și trebuie să plec, i-am mai strigat de pe odihnă, și am sprintat pe scări în jos cu farfuria în mână. Mătușă-mea mă urmărea cu niște ochi cât cepele, cum alergam în jos pe scări cu farfuria în mână, neînțelegând de ce i-am luat și farfuria, dar eu i-am luat-o, ca să nu descopere că m-a servit cu fasole în două cu cuie. Mai bine să nu știe nimic la cât de sensibilă e. Când am ajuns în fața blocului, am aruncat farfuria în tomberon, și am alergat cât de repede am putut la spitalul de urgență, ca să văd dacă am înghițit odată cu fasolele și cuie sau nu. 

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare