Cum oare a putut să fugă Grigore Petrenco din țară? Ăsta era lucrul care nu-mi dădea pace încă de ieri-seara când am aflat noutatea. Cum oare, cum a reușit, odată ce numele lui se află în toate listele negre ale grănicerilor moldoveni și români? Doar nu e invizibil?

Taximetristul care mă ducea la maternitate, unde nevastă-mea mi-a a născut un băiat de trei kilograme și șapte sute de grame, mă privea cu ochii bulbucați.

-Și de ce te interesează treaba asta? Ești cumva de la organe?

-N-am nici în clin nici în mânecă cu organele.

-Și atunci?

-Pentru că mi se pare incredibil că i-a reușit fuga asta.

Urcam panta pe lângă Centrul Național Anticorupție, când tipul mi-a spus.

-Eu l-am dus cu mașina asta și a stat chiar pe scaunul unde stai tu acum.

Mi-a căzut mandibula și nu mai știam care dintre noi doi e nebun: el sau eu, sau amândoi.

-Da, eu, l-am scos din țară, mi-a repetat tipul, în timp ce CNA-ul a rămas departe în urmă.

Ochii îi străluceau în cap ca unui posedat.

-Și știi cum l-am scos pe Petrenco din țară? Pe la transnistreni, în puterea nopții. Cred că era opt seara când am trecut în Polonia.

-Dar cum?

-Cu pașapoartele noaste albastre.

-Și de ce l-ați ajutat să fugă?

-Pentru că îmi plac ideile lui.

-Doar de asta?

-Și pentru bani.

-V-a plătit bine?

-Foarte bine.

-Dar nu vă temeți că v-aș putea pârî la poliție?

-Dar ce știi cum mă cheamă?

-Și chiar nu vă temeți că destăinuindu-vă așa în stânga și în dreapta, s-ar putea cineva să vă toarne?

-Eu la pușcărie am mai fost, mi-a râs în față.

Oricum, nu-l credeam, dar de ascultat l-am ascultat ca să-mi treacă timpul mai repede. A parcat în fața Maternității și, în timp ce-mi dădea restul, mi-a spus:

-Eu și pe tine te pot trece granița, dacă ai să ai nevoie.

-Sper să nu am niciodată nevoie de asta.

-Cine știe.

Când închideam portiera am încercat să-i memorez trăsăturile și nu am putut, după cum nu am putut să-i țin minte nici numerele de înmatriculare.

Deschideam ușa clădirii maternității, dându-mi seama că despre tip nu știam absolut nimic. Așteptam în fața salonului lăuzelor, când o asistentă a chemat-o pe nevastă-mea, care, de parcă m-ar fi așteptat după ușă, a ieșit imediat în hol, cu copilul nostru în brațe.

Dă-l dracului de Petrenco, mi-am spus și mi-am luat fiul în palme și l-am strâns la piept.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare