Fie că o face din convingere, fie că dintr-un calcul politic, este evident că Vlad Plahotniuc nu vrea în niciun chip să joace zaruri. Inițiativa sa de a consfinți vectorul european în Constituție este un gest cu multiple semnificații. Să mă explic.

Au simțit pe pielea lor

Dincolo de dorința de a bate în cuie cursul pro-occidental  și, de ce nu, de a-și șlefui imaginea de jucător politic de partea bună a istoriei, liderul PDM le întinde o mână partidelor de dreapta care ar putea să intre în viitorul Parlament. Deși liberalii, într-o primă reacție, l-au acuzat de populism, susținând că atașamentul pentru UE trebuie promovat prin fapte, nu prin revizuirea Legii Fundamentale, poziția lor dovedește  mai curând ranchiună decât rațiune. Și asta pentru că referința în Constituție la centrarea Republicii Moldova pe obiectivul integrării europene nu-i un simplu ritual. Nu-i un dans în jurul focului, după cum pare la prima vedere.

Legea Supremă într-un stat de drept are un impact capital asupra funcționării instituțiilor publice, iar amendarea ei se poate solda adesea cu efecte nebănuite. Acest lucru ni-l demonstrează experiențele politice ale democrațiilor avansate.

Mai mult decât atât. Constituția influențează evoluțiile politice curente. Cetățenii Republicii Moldova au simțit asta pe pielea lor în mai multe rânduri. Boscorodeala dintre președinție și guvern, de exemplu, este consecința unor formule confuze din Legea Fundamentală.

Mai pe scurt, Constituția creează în societate și, implicit, în sânul clasei politice, un modus-vivendi, un fel de a fi. Spiritul și litera ei generează de-a lungul timpului reflexe instituționale, cimentând procesul decizional, conferindu-i coerență și predictibilitate sau dimpotrivă, perturbă funcționarea sistemului politic.

Nu-i toiagul lui Moise

Consfințirea cursului european în Constituție nu are cum să fie, bineînțeles, toiagul magic al lui Moise care ne va deschide porțile UE. Însă apariția acestei cutume va ventila cu timpul atmosfera  politică greoaie, îmbâcsită cu prejudecăți și sechele sovietice. Integrarea în UE va fi până la urmă percepută în instituțiile statului drept o valoare la fel de indispensabilă ca drepturile omului, libertatea de expresie, pluralismul, separația puterilor etc.     

Privită din acest punct de vedere, stipularea integrării europene în Constituție este o necesitate imperioasă, nu doar o aspirație pătimașă. Deloc întâmplător, țările din fostul bloc sovietic, care au urmărit aderarea la UE și NATO, au introdus din timp aceste obiective în legislație. Parlamentul României, bunăoară, a adăugat în anul 2003 în Legea Supremă un titlu special dedicat integrării euro-atlantice.

„Integrare euroatlantică” în loc de „integrare europeană”

Așa fiind, formațiunilor politice de dreapta le va fi dificil să refuze mâna întinsă a liderului PDM. Propunând introducerea integrării europene în Constituție, el aruncă niște punți nu doar spre grupurile parlamentare care vor fi invitate să voteze modificarea Constituției, ci și spre posibilii parteneri de coaliție după viitoarele alegeri parlamentare.

Ar mai fi de spus că sintagma „integrare europeană” trebuie înlocuită cu cea de „integrare euroatlantică”, aceasta din urmă fiind și mai precisă, și mai adecvată decât cea dintâi. Am scoate în evidență astfel importanța parteneriatului cu SUA și a cooperării cu NATO ca furnizori inegalabili de securitate pentru Republica Moldova.

Pe de altă parte, simpla includere a imperativului integrării europene nu este suficientă. Se impune o reformă constituțională complexă. Jumătățile de măsură nu folosesc la nimic. Treptat, textul Legii Fundamentale va trebui revizuit astfel încât sa fie compatibil cu practicile constituționale și legislative din țările UE.

În căutarea timpului pierdut

Una dintre primele măsuri ce urmează să fie luate este eliminarea discordanțelor dintre  regimul parlamentar, consfințit în Legea Supremă, și unele prevederi constituționale care conferă președintelui atribuții caracteristice unei republici semi-prezidențiale. Aceste nepotriviri transformă sistemul politic de la noi într-o struțo-cămilă.

Anume notele distonante din Constituție provoacă astăzi conflicte între guvern, pe de o parte, și șeful statului, pe de altă. Ele creează o situație primejdioasă numită dualitatea puterii care se manifestă prin existența concomitentă a doua centre de putere în stat.

Există mai multe modalități de remediere a acestei situații. Acestea pot fi discutate, desigur.

Calea cea mai dreaptă și, în același timp, cea mai ușoară, în opinia mea, ne-o propune Constituția Belgiei, considerată drept una dintre cele mai inteligibile și mai bine structurate din lume, care stabilește, prin articolul 64, că niciun act al șefului statului „nu poate avea efect decât contrasemnat de un ministru care astfel devine responsabil de conținutul său”. Scurt și cuprinzător. În urma adoptării la Chișinău a unui atare amendament, nu doar o parte, ca în prezent, ci toate funcțiile președintelui Republicii Moldova ar deveni simbolice, lucru absolut normal într-o republică parlamentară.

Suntem în căutarea timpului pierdut. Obiectivul integrării europene, dar și alte revizuiri ale Constituției, urmau să fie introduse încă la începutul deceniului trecut, simultan cu România. Mai bine însă mai târziu decât niciodată.