Am așteptat cu sufletul la gură Congresul PAS. Un partid nou, cu oameni noi, cu un lider capabil să țină intransigent scutul și flamura moralei și a dreptății, în lupta cu mizeria partidelor și oamenilor politici contemporani, cu tarele și problemele lor. Un partid care se anunța speranța intelectualilor și oamenilor de bună condiție și de bun simț, în frunte cu această Ioana D’Arc a politicii de pe Bâc, cu înalte standarde morale și campionul Noului în politica din Republica Moldova.

Am fost de două ori mai fericit deoarece într-adevăr am avut un eveniment al Opoziției pro-europene din stradă despre care să scriu, un eveniment programatic care să relanseze partidele de dreapta după alegerile prezidențiale și care avea să statueze, în sfârșit, direcțiile, viziunea, prioritățile și proiectul acestui segment important al vieții politice. După 9 luni de la prezidențiale, e o formă de vizibilitate și clarificare a viitorului proiect politic. Și dacă e corect reflectat și gândit, temeinic pregătit, poate să spargă norii și să re-energizeze viața politică din Republica Moldova, credeam eu.

Am ocolit, recunosc, în ultima vreme, subiecte frivole cu greșeli, neînțelegeri, naivități și elemente ce trădează o absență a experienței și nu rareori infantilism politic. Erau subiecte prea facile, dacă e să vorbesc despre nemulțumirea primirii la TVM altfel decât de două ori pe an, motiv pentru marș în fața studioului de televiziune. De salutat abordarea subiectului Dodon și Armata națională și plângerea pentru Înaltă Trădare și încălcarea legii pentru blocarea participării militarilor la proiectele de creștere a capacității de Apărare a Armatei Republicii Moldova, plătite de NATO și statul american.

Am urmărit, deci, cu atenție derularea lucrărilor Congresului PAS. Chiar dacă a trebuit să mă întrebuințez serios ca să aflu ce a fost înăutru, în spatele ușilor închise. Congresul nu a fost mediatizat suficient în prealabil și nu a creat mari așteptări nici în rîndul simpatizanților/membrilor, nici a publicului. Nu a creat emulație și așteptare ca și cum nu ăsta era scopul său. Mass media a stat pe după uși și nu prea a ajuns la baza de informații minimală. Părea un eveniment de familie, menit să rămână în spatele ușilor închise, nu unul unde se transmiteau mesaje pentru așteptările publicului larg.

În sală lume spălată, distinsă, curată, nu neapărat relevantă numeric. Dar și multe absențe. Plus senzația de familie și de lipsă a structurii de partid, a forței și relevanței, a puterii organizațiilor. Un Congres făcut din vreo două bucăți de filiale ale PLDM, cam puțin pentru reînnoirea partidului și a vieții politice. Și mesajul, și reprezentarea Partidului Popular European a fost unul rezervat, porționat, prudent, cu o focalizare pe încurajarea PAS, dar fără mari avansuri sau triumfalism, fără energia și vigoarea la care mă așteptam față de fostele elanuri demonstrate odată la PLDM. Și nivelul de reprezentare destul de moderat la nivel ierarhic.

Prima măsură a realizării și impactului Congresului, a relevanței sale, a fost dată de prezența partenerilor și formula de lansare a unei platforme coerente și egale, dacă nu a unei federații de partide și asociații civice cu scop unic, măcar o reunire în variantă electorală a PAS, PPDA și PLDM. Nu prea am văzut reprezentarea acestora, nici prezența altor partide parlamentare care să salute noua construcție, viitori parteneri care respectă, nu neapărat susțin formula. Lipsa de prezența s-a văzut în tensiuni și răceli cu PPDA, în ciuda anunțatului parteneriat strategic, și absența completă a PLDM, al treilea partener, trecut la “și alții”, deși e singura formațiune din trio care are forța organizatorică și experiența mai importantă, și e și părintele formulei actuale a opoziției. E la capitolul “și alte partide pro-europene” cu care se va coopera.

Rămâne nedefinită ideea de Parteneriat strategic cu PPDA – ce înseamnă asta? Împărțirea în mod egal a locurilor în viitoarele alegeri? Recunoașterea unei parități a contribuțiilor, realizărilor sau procentelor în perspectivă? Sau doar o fraternitate între soarta celor două partide? Apoi, la nivelul viziunii ce anunță cooperare cu alte partide pro-europene, acestea nu sunt pronunțate, iar neclaritatea e perdantă și ambiguă prin omisiune. Care sunt partidele recunoscute? PAS a declinat anterior, în repetate rânduri, cooperarea cu PL, PPEM, PLR, PNL. Rămâne PUN și PLDM. De ce să nu sunt pronunțate numele și stabilite pozițiile? Și unde sunt reprezentanții? Ce înseamnă formula unei asemenea cooperări strategice? Locuri într-o cooperare pentru susținerea candidaților comuni? Simpla utilizare imagologică a celorlalți? De ce această evitare a asocierii cu acești parteneri concreți?

Lipsa unor invitați care ar arăta un sprijin larg pentru PAS din societate civilă, din rîndul altor partide (PLDM a invitat la penultimul Congresul VI toate partidele din arcul guvernamental, dar și oponenții – PCRM!) e deconcertantă. E recunoscut PAS în familia partidelor care joacă pe scena politică din Republica Moldova sau nu? Cu cine ar forma o Alianță de guvernare, admițând că perspectiva majorității e îndepărtată? Ce speranță oferim publicului asupra unei alternative la Guvernarea actuală care să determine emoții și raliere la proiect? Și care proiect?

Prezența virtualilor parteneri a fost de asemenea deconcertantă. Nu am văzut nici un invitat PLDM, iar de la PPDA în sală era doar Secretarul General Moțpan (deputații Cobzac de la PLDM și Carp de la PL au devenit membri ai PAS și la congres au avut statut de delegați cu dreptul la vot). Ca partid liberal și al societății civile, ne-am fi așteptat să vedem atractivitatea societății civile și prezența ei in corpore. Mai ales că PAS a fost prezentă la proteste alături de asemenea formațiuni. Mai ales că e înclinat spre civism și valori, spre morală și dreptate. Cu cine va coopera pe viitor? Unde e forța manifestărilor sale de perspectivă?

Pentru un partid profund vertical, cu înalte valori morale și rectilinitate absolută, precum o profesează liderul său, mi s-a părut puțin forțată și neadecvată opțiunea de a avea o singură moțiune, fără concurență, și o singură candidatură la funcția de președinte. Nu e foarte indicat pentru credibilitatea PAS și a liderului său o asemenea abordare și absență a competiției. Declarata autenticitate și noutate a actului politic al PAS e dubitabilă prin acțiune și finalitate.

Și discursul președintelui, și programul prezentat mi s-a părut marcat de lipsa unor acțiuni, idei și proiecte comune ale opoziției unite, fiind mai degrabă amprentat de individualism și excepționalism, chiar exclusivism în narațiunea politică. Nici pe context și nici pe substanță nu prea am văzut realism, optimism și capacitate de a gestiona competiția politică în perspectivă. Din contra, mai degrabă lipsa de idei, spații închise de acțiuni din sfera contestării dar nu al combativității și deciziei de a câștiga și în condițiile jocului prezent, al constrângerilor oferite azi. Insuficiența unor abordări contextuale și cu proiect, adaptat realist la prezentul și perspectiva Republicii Moldova, înghesuie PAS la nivelul dorințelor și aspirațiilor unor vise și așteptări nerealiste, a unor perspective desenate fără probabilitate substanțială de a se realiza, într-o retorica protestatară tributară construcției.

Cred că formula moralistă și calendarul protestelor trebuia dublat și de acțiune, și de evenimente politice, și de emoție, și de forță de persuaziune a mesajului, penetrarea lui. Nimic din toate acestea. Nici construcția banală, de partid, a unei perspective instituționale solide, puternice, cu greutate, nu pare să fi fost o preocupare, prin absența perspectivei organizaționale din discurs și lucrările Congresului pe de-a-ntregul.

Am avut senzația unei predici în biserică, în fața unui public prea puțin credincios. Chestionarea din Evul Mediu Francez față de viziunile Jeannei d’Arc am identificat-o pe figurile celor din sală, altfel oameni serioși și binevoitori față de butaforia de partid. Am visat, mi s-a revelat, sunt unica deținătoare a Adevărului suprem și absolut și a viitorului Franței, Sfântul Spirit s-a pogorât și sigur așa trebuie să fie. O senzație de ruptură de realitate, de plutire peste viața de zi cu zi și absența celor mai elementare componente ale unui discurs credibil. Inadecvare, lipsă de credibilitate, o senzație de speranță deșartă și investiție într-un nou proiect politic neconcludent.

Nu vreau să mă refer acum la componenta unei perspective politice și a unei șanse de majoritate, de guvernare a țării credibile, cu un plan, cu aliați și parteneri reali, din viața de zi cu zi a cetății. Ar fi prea mult să deschidem aici temele perspectivelor și condițiilor pragmatice ale realizării unei majorități cu PDM, că nu-mi imaginez alianța cu PSRM, totul odată ce numele de PLDM nu e nici măcar pronunțat ca partid, deși e vehicolul politic ce a lansat-o pe Maia Sandu, președintele PAS. Moralismul absolut și căutarea fecioarei ingenue, a unei Albă ca Zăpada, amintește de alt eșec similar, M10 al Monicăi Macovei, ca să nu vorbesc aici de reveria și aberațiile unui vis al unei nopți de iarnă, de data aceasta, ale USR-ului românesc, născut talent și mort speranță.

Moralismul e foarte corect și e nevoie de referințe și modele în viață. Dar nici Dalai Lama, nici Papa nu fac politică de partid. În nici un caz nu în Republica Moldova. Iar modelul relevant este cel al lui Aun San Su Kyi care a câștigat premiul Nobel pentru Pace, după 16 ani în închisorile huntei din Myanmar, și care azi e contestată de alți deținători ai premiului care cer retragerea distincției pentru că budhiștii din Burma măcelăresc minoritatea musulmană, într-un stat condus de facto de fostul deținut politic. Această pildă ne arată că politica se face cu oameni reali, cu oameni politici, cu plusuri și minusuri, cu păcate și metehne, mai mult sau mai puțin murdari, dar cu exeperiență și răni în bătălia electorală.

În bătălia asta politică, nu poți construi fără să te și murdărești, fără să te rănești, fără să ai și o colecție de cicatrici politice mai urâte sau mai desfigurante. A ignora realitatea și a te situa într-o lume ideală și idilică nu ajută. Din contra, risipește speranței, încredere, așteptări și aspirații. Iar reacția e și mai cruntă pentru cei înșelați în propriile așteptări.

Din păcate, am văzut un politician naiv și mult prea necopt, pe doamna Maia Sandu, cu pretenții de referențial moral, în nici un caz un politician cu charismă și forță de atracție. L-am văzut pe Șeful perdant al Moralei eterne, individualist și fără de partid. Sper să mă înșel. Din păcate, e al doilea moment ratat, după cel de după alegeri, când trebuia valorificată și marcată concret politic zestrea de 48% din voturi, o cotă scăzută azi dramatic. După momentul așteptat al relansării și intrării serioase a doamnei Maia Sandu în arenă, în formatul consacrat de trei parteneri ai PPE, cel puțin, cred că vorbim despre unul dintre multele partide oarecare din Republica Moldova care lâncezește și dovedește lipsa de detentă și perspectivă. Păcat!