Din cauza frigului, nu putea să adoarmă și se întorcea de pe o parte pe alta. A ieșit din cort și s-a pornit prin piață. Dintr-un cort răzbăteau gemete: niște gemete femeiești, și foile de pânză se legănau încolo și încoace. În fața unui alt cort trei bărbați goleau o sticlă de votcă. L-au invitat și pe Grigore să li se alăture, dar el n-a vrut și a mers mai departe. Dintr-un alt cort se răspândea un sforăit în cascade. Oare cum naiba unii pot să doarmă pe frigul ăsta? l-a apucat invidia pe Grigore, căruia insomnia nu-i făcea deloc bine. Îl usturau ochii din cap și picioarele și le mișca atât de greu de parcă i-ar fi fost legate.

Deodată, s-a trezit în fața cortului șefului lor și s-a oprit. Dinăuntru nu se auzea nici musca și s-a gândit că, poate, cine știe, nici șeful nu poate să doarmă și se perpelește la foc mic. Grigore își continuă drumul, când s-a împiedicat și s-a prăbușit peste cortul șefului, pătrunzând, fără să vrea, înăuntru.

Cortul era gol, iar patul pliant era nedesfăcut. De-a bușilea, a ieșit Grigore afară și când s-a ridicat în picioare și-a amintit de un zvon care se lățise ieri și i-a ajuns și lui la urechi cum că șeful lor a consimțit să protesteze alături de Dodon – nu era bine - și această nemulțumire surdă l-a și făcut să mai revină de două ori în noaptea aceea la cortul șefului, la ore tot mai mici, pentru a-l convinge să nu facă acest pas. Dar, de fiecare dată când deschidea ușa, îl izbea liniștea nefirească pe care o regăsea în partea cealaltă a foilor de pânză. Cortul era gol. Patul era nedesfăcut și sticlele de apă, la început fierbinți, s-au făcut reci ca gheața către dimineață.

Pe la șase continua să patruleze prin piață, când a văzut o umbră țâșnind dintr-o mașină și furișându-se printre corturi. S-a luat după ea, pentru că se temea să nu fie vreun provocator. Umbra s-a strecurat în cortul șefului și el a rămas afară, neștiind ce să facă: să intre sau nu. Cum-necum, nu era cortul lui. Dar dacă era un provocator? Când era gata-gata să dea foaia de cort într-o parte, de unde și până unde, a ieșit chiar șeful în persoană afară căscând și dezmorțindu-și mâinile. Cu un ștergar pe umăr, se îndrepta spre lavoar ca să se spele. S-au salutat.

-Cum ai dormit, Grigore?

-Așa și așa. Dar dumneavoastră?

-Eu am dormit tun.

-Și nu v-a fost frig?

-Mie frigul îmi priește. Când e frig, dorm mai bine. Să știi că aici în piață dorm mai bine decât acasă. Sus inima, Grigore, nu renunța la luptă. Azi vom învinge!

-Da e adevărat ce se zvonește că azi vom pleca într-un marș de protest spre televiziune împreună cu Dodon?

-Dușmanul nostru e Plahotniuc. Acum important e să-l dăm jos pe Plahotniuc, și cât mai repede.

-Deci e adevărat?

În loc să-i răspundă, șeful strigă cu voioșie:

- Azi ne vom lua țara înapoi.

Lumea ieșită din corturi îl aclama.

-Azi ne vom lua țara înapoi!!!

-Azi ne vor da miliardul înapoi!!!

-Bună dimineața, șefule!Azi, țara va fi a noastră!, strigau bărbații nedormiți înconjurându-și șeful.

Numai Grigore, picând din picioare de oboseală, nu se mișca din loc. Din cap nu-i ieșea cortul șefului care a stat gol toată noaptea.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare