Sunt de câteva zile la Bălți când un prieten de la teatru mi-a spus că l-a văzut pe Renato ieșind dintr-o cafenea de pe strada Pușkin.

-Dar nu ai băut prea mult?

-Tu sau eu?

-Haide-hai, nu te mai supăra și tu. Și unde zici că l-ai văzut?

-Parcă ți-am spus, ieșind dintr-o cafenea de pe strada Pușkin.

-Asta am înțeles. Da cum se cheamă cafeneaua?

-Black elephant.

- Și cam pe la ce oră?

-Pe la unu noaptea. Mă întorceam de la repetiții, când l-am zărit cum mă vezi și cum te văd ieșind din Black elephant, pe patru cărări.

-Și chiar vrei să te cred?

-Da te-am mințit eu vreodată?

-Niciodată.

-Eu cred că Renato a venit incognito la Bălți. Cine știe cum a trecut granița, poate deghizat în femeie și cu un alt pașaport, dar poate travestit în boschetar, nu știu cum, dar a trecut granița și a venit la Bălți. Însă se ferește să se arăte la față ziua și iese în oraș doar noaptea. Nu este exclus ca și ședințele de la primărie să le convoace noaptea, în Black elephant.

-Nu mă fă să râd.

-Poți și să râzi, dar să vedem cine va râde la urmă.

-Ai înștiințat poliția.

-Vrei să mă trimită la nebuni? Îți dai seama că nu o să mă creadă?

-Bun, și atunci ai de gând să faci ceva?

- Sigur că da. Mă urmărești?

-Da.

-Să-l pândesc la noapte.

-Unde, cum?

-În fața cafenelei.

-Aha.

-O să mă ascund în vreun boschet și o să aștept să apară și când o să apară o să-l iau ca din oală și o să-l predau poliției. Vii cu mine?

-Vin.

Mie îmi plac aventurile și abia așteptam să se facă noapte ca să mergem și să-l dăm în gât pe Renato care a venit incognito la Bălți și se face tufă noapte de noapte în Black elephant.

Când s-a înnoptat, ne-am furișat ca niște spectre în curtea cafenelei Black elephant și ne-am dosit într-un tufiș, de unde puteam ține sub observație și intrarea, dar și ferestrele luminate intens. Cafeneaua însă lucra doar până la douăsprezece noaptea, și patronul a încuiat ușa și a plecat.

- Acum-acum, va apărea și Renato, mi-a spus prietenul meu, care era sigur că Usatâi are o cheie de rezervă de la cafenea.

Și, într-adevăr, nu peste mult s-a ivit o umbră în capătul străzii, care s-a fofilat spre cafenea.

-Iată-l și pe Renato, și-a frecat palmele triumfător prietenul meu. Nu ți-am spus eu că o să vină?

Tipul a descuiat poarta și a urcat scările apropiindu-se de ușa cafenelei, când am sărit noi să-l găbuim, dar individul ne-a alunecat ca săpunul din mâini și a rupt-o la sănătoasă. În răstimpul foarte scurt în care am încercat să-l dobor din picioare, i-am văzut fața și nu era Renato. Era un borfaș de duzină căruia noi i-am dejucat planurile.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare