Printre moldovenii expulzați ieri din Rusia erau și trei boschetari. În sala de așteptare a aeroportului Șeremetevo din Moscova, de unde urmau să fie urcați într-un avion și trimiși acasă, moldovenii expulzați au format un cerc, dar pe pomanagii nu i-au primit în mijlocul lor. Ba chiar mai mult de atât, i-au silit să se îndepărteze și i-au ținut tot timpul la distanță. Până s-au îmbarcat, moldovenii expulzați formau două găști: cerșetorii și restul grupului. S-au grupat la fel și în avion: pomanagiii și ceilalți moldoveni expulzați, cerșetorii stând la câteva rânduri distanță și discutând doar între ei.

Dintre cerșetori se distingea  mai cu seamă un lungan miop. Acesta povestea bancuri fără perdea –banc după banc - și le istorisea așa de bine că tovarășii lui se tăvăleau de râs. Cele două grupuri de moldoveni expulzați prin asta și se deosebeau: unul era vesel și binedispus, iar celălalt, mohorât și tăcut. Lunganul miop a scos din buzunarul sacoului jerpelit și soios o sticluță de coniac și a dus-o la gură. După ce a băut o înghițitură, le-a transmis-o și camarazilor săi, care îl urmăreau cu gura căscată. Până să aterizeze avionul la Chișinău, și-au tot plimbat sticla de la unul la altul, dar când să se ridice de pe scaune, nu s-au putut ține pe picioare și au căzut îndărăt. Doar sprijinindu-se unul de altul, au putut să coboare și ei din avion. Cel mai treaz dintre ei era lunganul miop, care, culmea, a băut și cel mai mult.

După ce au trecut controlul pașapoartelor și controlul vamal, cei trei cerșetori s-au oprit în fața aeroportului, întrebându-se unde să se ducă mai departe.

- Eu cred că am să rămân să cerșesc aici, le-a spus grăsanul și s-a lipit cu spatele de clădirea aeroportului. Din cap și-a scos pălărioara sa jerpelită, și-a pus-o la picioare și s-a pus pe așteptat.

- Baftă, i-a strigat lunganul miop.

- Noroc, i-a strigat și cel de-al treilea cerșetor, care s-a urcat în troleu, pentru a merge la piața centrală.

Rămas singur, lunganul miop s-a uitat precaut prin părți și când a observat că nu-l urmărește nimeni, a mers la un bancomat, a vârât un card în automat, care i-a eliberat un teanc de bancnote, pe care le-a dosit prin toate buzunarele. Apoi s-a îndreptat spre taxiul din față. Profitând de faptul că șoferul fuma afară, a deschis portiera și s-a furișat înăuntru. Indignat, șoferul a deschis ușa și și-a aruncat mâinile înăuntru ca să-l apuce de păr, dar când a văzut un teanc de bancnote în mâna cerșetorului a schimbat foaia.

- Unde vrei să te duc?

- La Bălți.

- Da știi cât o să te coste?

- Nu contează cât. Important e să ajungem mai repede.

Odată ajunși la Bălți, cerșetorul l-a rugat să-l lase în fața primăriei, unde și-a scos șapca din cap și și-a întins-o la picioare.

Bălțiul nu trăia cele mai bune zile ale sale, fiind strivit sub gunoaie. Dar ceea ce era dăunător pentru majoritatea orășenilor, reprezenta o mină de aur pentru cerșetori, afacerilor cărora au început să înflorească. Li se alăturau noi cerșetori, printre care și lunganul, care, doar în câteva zile, a devenit regele cerșetorilor din Bălți. Ortacii săi l-au poreclit: regele gunoiului din Bălți.

Când Renato a ajuns primar, a angajat-o pe Clava secretară în primărie. Era ora șapte și frumoasa bălțeancă se pregătea să plece acasă. Tot timpul pleca ultima, cu mult după ce toți ceilalți părăseau clădirea. Deodată, a auzit un târșâit de pași în spatele ei și a tresărit. Și-a rotit capul îndărăt. Spre ea avansa un cerșetor – cerșetorul acela nou care de câteva zile cerșea în fața primăriei. Când a vrut să țipe, cerșetorul și-a dus un deget la gură și i-a spus:

-Clava, nu fi nebună, sunt eu, Renato!

Abia acum Clava i-a recunoscut vocea. Era glasul lui Renato, dar parcă tot nu-i venea să creadă că cerșetorul acela janghinos putea să fie șeful ei, fugit la Moscova.

Numai după ce cerșetorul și-a dat de pe el toate jafurile în care era îmbrăcat, a țipat fericită:

-Renato, Renato, ce mă bucur că ai venit!

-Am venit incognito, Clava. Și uite ce vreau să te rog: cheamă-i pe toți ai noștri mâine seară la vila ta din pădure, la ora șapte, că vreau să le spun ceva foarte important.

-Renato, da de ce te-ai îmbrăcat în halul acesta? Oare așa de rău o duci?

-M-am deghizat, Clava, ca să nu mă prindă ăștia!

-Da curajos mai ești.

-Gata, fără vorbe multe. Acum poți să te duci că vreau să rămân singur în cabinetul meu, i-a spus Renato, și s-a dus să se așeze în fotoliul său.

Dar a doua zi nu a venit la vila Clavei, unde-l aștepta toată lumea. La ora șapte, a venit poliția, care l-a căutat peste tot.  Pesemne că cineva l-a atenționat să nu vină.  Și nici în fața primăriei nu a mai ieșit să cerșească, spre uluiala celorlalți cerșetori care nu puteau înțelege unde a dispărut regele gunoiului din Bălți?  Numai Clava știa adevărul: că Renato s-a întors la Moscova, probabil, deghizat tot în cerșetor.