Că tot am ieșit din Postul Sfintei Marii, pe rit nou, și am trecut de Adormirea Maicii Domnului, nu pot să nu remarc slaba înclinație și pricepere a cetățeanului obișnuit la substratul și esența dogmei creștine ortodoxe. Deși o mare majoritate se declară credincioși, majoritatea și practicanți, totuși chiar și la nivelul claselor cultivate și educate, trebuie să remarc slaba cultură și cunoaștere, dacă nu o credință dobândită și înglobată în ființa și viața fiecăruia

Cea mai simplă probă este disputa în legătură cu sărbătorirea sau nu a onomasticii de Sfânta Mărie Mare, pe 15 august. Iar credința curentă este că nu s-ar serba onomastica acum deoarece ar fi un moment de comemorare doar a morților. Pe de altă parte, oamenii continua să-și numească copii născuți în această perioadă Maria, Marina, Marian. Și au dreptate: Adormirea Maicii Domnului încheie viața pământeană a Sfintei Fecioare, soția lui Iosif și mama lui Iisus din Nazaret, și deschide viața eternă a Maicii Domnului. Deci e zi de celebrare, de bucurie, cea a ridicării la Ceruri. E ca și cum Învierea ar fi tot marcată doar de pomeni și doliu, nu de bucuria vieții veșnice, promise de Fiul Domnului.

În aceeași ordine de idei, am decis să rezerv acest editorial proorocilor din istorie. De la ghicitori, vraci și oracole, de la Pitia din Delphi la vrăjitorii de pe lângă regii din Evul Mediu. Care este soarta lor și care e perspectiva lor în viață? În afara legendarului Merlin, consilierul și prietenul Regelui Artur, care nici el nu a fost foarte fericit sau înconjurat de prieteni, ci tot izolat, singuratec și stârnind respect și frică, toți proorocii au sfârșit cam rău în viața de toate zilele. Dacă nu pe rug, sigur ostracizați de principi și decidenții vremii, sau aruncați prin vreo ublietă.

Până la urma esența deciziei unui clarvăzător, indiferent de instrumentele sale de proorocire - religioase, precreștine și bazate pe ignoranța omului sau cele legate de stuudiile prospective moderne - cel care proorocește viitorul sau posibilele scenarii și evoluții, sau semnificații ale evenimentelor curente și modul în care se vor derula ele în viitor, trebuie să aleagă întotdeauna între a spune adevărul, ceea ce științific, religios sau prin vizionarism percepe sau să mintă frumos, pentru a face plăcere seniorului locurilor.

A spune adevărul, când acesta este nefast și dureros, poate presupune și uciderea mesagerului. Până la urmă trebuie să aleagă între două valori fundamentale – respectul pentru meserie și adevăr sau bogățiile cu care îl copleșește cel ce receptează vești bune și faste, livrate și dincolo de realitatea rezultată din proorociri. Relevanța este absolută: ia gândiți-vă plecarea la o mare bătălie atunci când proorocul de lângă tine, oricare ar fi acela, anunță o mare înfrângere sau chiar pierderea vieții, sau ocupația și jaful, respectiv distrugerea țării și a poporului.

Modelul proorocilor îl reprezintă, în creștinism - ca să nu mergem mai departe de fundamentele culturale - Sfântul Ioan Bătezătorul, cel care profețea în pustie și boteza cu apă drept-credincioșii, anunțând sosirea lui Mesia, și botezându-l pe Iisus Hristos înainte de a-și pierde capul la pofta Irodiadei. Deci învățămintele despre prooroci este că sunt sortiți să trăiască singuri, să nu fie ascultați, să profețească în pustie, să-și piardă prietenii și apropiații pentru că spun adevărul nu tocmai plăcut tuturor, și un viitor sumbru, când e cazul, subliniind tarele și metehnele societăților în care trăiesc.

De aceea trebuie spus că întotdeauna cei lucizi, cunoscători și care-și exprimă deschis gândurile și analizele sunt sortiți aceleeași sorți tocmai pentru că nu plac unuia sau altuia în planurile de arivism politic sau visurile de mărire în funcți publice, sau și mai mult, procopsirea cu averi nemeritate. Însă, cu toate acestea merită - o spun în cunoștiință de cauză – să fii tu cel adevărat, sp-și respecți blazonul și să mărturisești fără preget credința și cunoașterea și venirea lui Mesia pentru a salva omenirea și a-i oferi viața veșnică.