Ați observat că fruntașii partidei filoruse de toate nuanțele, de obicei zgomotoși și zurbagii nevoie mare, și-au înghițit limba pentru câtva timp. Nu s-au potolit cu totul, dar parcă li s-au înecat corăbiile. Și nu întâmplător.

Infernul putiniștilor

Orice ar spune putiniștii acum, într-un cotlon al minții lor nostalgice stă cuibărită o marotă deprimantă care le face părul măciucă: și dacă Putin, pe care mizează ei, nu-i atotputernic? Și dacă maica Rusia, pe care o așteaptă, nu mai vine?

Fiți de acord, suspiciunea că reîntoarcerea imperiului rus de altădată în Republica Moldova nu-i decât o himeră, este pentru rusofili un gând la fel de sinistru ca pentru atei pariul lui Pascal: dacă lumea fără Dumnezeu e o iluzie, vor merge în iad.

Obsesiile descurajatoare au început să-i bântuie pe alde Dodon, Krasnoselski și toată tagma socialisto-comunistă și revanșardo-separatistă  după zborul frânt al lui Rogozin de la Moscova spre Chișinău și declararea sa ulterioară persona-non grata. Evenimentele ce au urmat însă i-au plesnit în moalele capului, sfărâmându-le ultima speranță.

Capac la toate au pus două vești despre Ucraina. Deși nu au trecut neobservate la Chișinău ,  ambele au scăpat unei analize serioase.

Zarurile au fost aruncate

Mai întâi, a fost decizia principială a SUA de a livra Kievului arme letale. Peste Ocean există practic la ora actuală un consens la nivelul puterilor legislative și executive că prețul războiului hibrid purtat de Putin în Donbass trebuie ridicat într-atât încât să-i facă pe ruși să plătească scump pentru intervenția lor în țara vecină.

Mai apoi, Uniunea Europeană a hotărât să ofere Ucrainei 100 de milioane de dolari pentru reforma administrației. Reorganizarea ministerelor și celorlalte instituții  urmează să racordeze țara la modelul occidental de guvernare. La Kiev, gestul UE  a fost calificat deja ca fiind un nou plan Marshall.

Luate laolaltă, cele două decizii istorice ale americanilor și europenilor arată că ei se antrenează politic, economic, logistic și, până la un punct, militar în lupta pentru Ucraina. Occidentalizarea și democratizarea efectivă a acestei țări este privită ca un exemplu molipsitor care va vindeca Rusia de boala autoritarismului.

Spunând lucrurilor pe nume, SUA și UE pariază pe Ucraina pentru a-l înfrânge pe Putin. Zarurile au fost aruncate. Comunitatea euroatlantică a adoptat un curs strategic ce urmărește eradicarea regimului autocrat de la Moscova. Rusia pentru Occident este acum un fel de Cartagina care trebuie distrusă, pentru că, în caz contrar, lumea liberă nu va avea liniște, instituțiile ei fundamentale fiind amenințate de Kremlin.

Care pe care

Toate acestea înseamnă că Occidentul a ridicat mănușa pe care a aruncat-o Putin, provocând astfel cel de-al doilea război rece. De acum încolo, vorba poetului, nu dă niciunul înapoi. E o luptă care pe care.

Rusia nu are nicio șansă în confruntarea Est-Vest. Forțele sunt inegale, PIB-ul cumulat al Occidentului este de 17 ori mai mare decât cel al Rusiei care intră în luptă aidoma unui pigmei fără stofa lui David.  

Sancțiunile americane, care vizează până și celebrul proiect Nord Stream, nu sunt o fumigenă, ci o cogeamite bombă economică menită să pricinuiască Rusiei o pierdere grea. În ciuda unor divergențe ale Statelor Unite cu vechile democrații europene pe tema modului în care trebuie strunit Kremlinul, între UE și SUA există o unitate de opinii în ceea ce privește necesitatea suprimării putinismului.

Este puțin probabil, ce-i drept, ca liderul de la Kremlin să se aventureze într-un război clasic. Dar cel hibrid nu va înceta. Dimpotrivă, ni se va înfățișa în ipostaze nemaivăzute,  surprinzătoare. Ne așteaptă noi atacuri propagandistice, cibernetice și psihologice.

Un lucru rămâne cert. Rusia, din nou, ca pe timpul lui Ronald Reagan, este categorisită de occidentali ca fiind o putere de partea rea a istoriei. De aceea, politicile euroatlantice vor urmări, la fel ca în cazul URSS, subminarea și demolarea ei. 

Cele două linii de apărare

De unde și concluzia, că Republica Moldova are de acum două linii de apărare. Prima este constituită de scutul natural ucrainean. Cea de-a doua este reprezentată de un artefact de dată recentă: mobilizarea exemplară a NATO la frontierele sale estice, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. 

Cu alte cuvinte, astăzi ne lipsește nu doar granița comună, ci și frontul comun cu Rusia, pentru că la înaintare a ieșit Alianța Nord-Atlantică,  hotărâtă să descurajeze orice avansare agresivă a Moscovei spre Vest. Nu mai suntem singuri în fața primejdiei ruse, după cum era până mai ieri.

Declararea vicepremierului rus persona non grata doar la o privire superficială pare un gest temerar al unui stat mic împotriva unui colos pofticios. E la mintea oricui că nici România, nici Republica Moldova nu au acționat pe propria-i responsabilitate, forțându-l pe trimisul lui Putin să-și ia tălpășița.

În realitate, episodul Rogozin scoate în evidență noua poziționare euroatlantică în fața amenințărilor ruse. Acțiunile Bucureștiului și ale Chișinăului au fost coordonate cu marile cancelarii occidentale, iar acest fapt a devenit posibil tocmai datorită noii strategii de stăvilire a uneltirilor expansioniste ale Kremlinului.

Astfel, și un orb, oricât ar fi el de filorus, vede că Putin nu-i atotputernic ca să aducă  Maica Rusie în Republica Moldova. Asistăm la închiderea cortinei într-un teatru mincinos în care Dodon și alți ștabi filoruși au împărțit spectatorilor potcoave de cai morți. Politicienii care au pontat pe așa-zisul vector eurasiatic s-au demascat, rămânând în fața publicului în toată goliciunea lor penibilă de șarlatani ordinari.

O nouă bătălie de la Azov?

Visul rusesc este mort  în Republica Moldova, chit că partea cea mai încrâncenată a vulgului, spălat pe creier de propaganda imperială, încă nu și-a dat seama de acest fapt. Ca toți oamenii, putiniștii se mai lasă în voia imaginației, firește. Numai că visele lor sunt niște coșmaruri ce le îngrozesc zilele și nopțile. Nu-i ușor să accepți că Rusia e de domeniul trecutului pentru Republica Moldova.

Destui nostalgici, ce-i drept, își leagă speranțele de luna septembrie, când Putin va disloca, sub pretextul manevrelor „Zapad - 17”, forțele sale armate în Belarus. Unii experți suspectează că ele ar putea să lovească țările baltice sau Ucraina. Nu în zadar, Occidentul își ia măsuri de precauție. O replică la aplicațiile din Belarus sunt exercițiile militare din Suedia „Aurora -17” ale statelor NATO.

În aceste împrejurări, derapaje politice la Chișinău nu sunt excluse, bineînțeles. Rusia este în stare să-și mobilizeze coloana a cincea, oricât de disperată ar fi aceasta. Să tulbure lumea, să pregătească lovituri de palat, să forțeze alegeri anticipate  ș.a.m.d.

Totuși, cele două fortificații ce stau între Republica Moldova și Rusia o privează pe cea din urmă de șansa revanșei. În noua conjunctură internațională, Kremlinul poate să obțină, alegoric vorbind, cel mult o nouă bătălie de la Azov, în urma căreia întregul front sovietic în lunile septembrie și octombrie ale anului 1941a fost încercuit și nimicit.

 Unde mai pui că între Putin și Stalin există o diferență capitală. Cel din dintâi, spre deosebire de cel de-al doilea, nu mai amăgește pe nimeni în Occident. Este singur împotriva tuturor.