Nu știa ce să facă. Nu știa unde să se ducă. Nu știa pe cine se mai putea bizui. Stătea pierdut la marginea drumului și se uita năuc în părți. Ceva trebuia să facă. Ceva ar fi trebuit să facă imediat, pentru că nu prea mai avea mult timp la dispoziție. În loc să ia însă o hotărâre și-a aprins o țigară, pe care a împușcat-o de la un om de pe stradă. I-a nimerit un LM. Fuma și se gândea cu încordare ce să facă. A auzit o bufnitură în spatele său și a tresărit. Cineva a trântit o portieră. Trebuia să întreprindă ceva, chiar acum, cât încă se mai putea face ceva. A aruncat țigara și a tăiat-o pe o stradă, la deal, către gară. Mergea cu pași largi și repezi, înconjurând oamenii care înaintau agale sau stăteau la povești în mijlocul trotuarului. Ăsta era blocul. Știa că locuia la etajul șapte. Ușa era deschisă larg și a intrat. Nu a luat liftul și a urcat scările pe jos, aproape că în fugă. Alerga și gâfâia. Când a ajuns la șapte, era ud leoarcă. A sunat la ușă. O dată, de două ori, de trei ori. Înăuntru nu se auzea nicio mișcare. Poate că nu era acasă. A mai apăsat o dată pe buton. Și încă o dată. A sunat lung, dar nimeni nu s-a grăbit să-i deschidă. Tipul nu era acasă, și asta l-a speriat. Totuși trebuia ceva să facă, și-a spus. Și-a scos mobilul din geantă și l-a sunat. Sunetele se duceau lungi, unul după altul, dar nimeni nu-i răspundea. S-a lăsat pe vine și și-a luat capul în palme. Tâmplele îi vâjâiau și capul îi vuia. Buza de jos îi zvâcnea. Sudoarea îi curgea în gură. Nu și-a șters-o. Pur și simplu s-a ridicat și a trântit cu pumnul în perete.

-Drăcia dracului, a zis, și a mai izbit cu un pumn în perete. S-a auzit declicul ușii de vizavi și a început să coboare. Aproape că alerga. Ajuns în stradă, a început să meargă normal, la fel ca toți oamenii. Apoi s-a oprit brusc și s-a gândit să-l aștepte.  S-a uitat însă la ceas și și-a zis că acum chiar era prea târziu, și s-a pornit în largul străzii.  Parcă o gheară l-a înșfăcat de gât. Oricum, am făcut tot ce am putut, și-a spus, și și-a continuat drumul. Nu-mi pot reproșa nimic, dar chiar absolut nimic, își repeta întruna. 

De la un butic a cumpărat o bere, pe care a dus-o imediat la gură. Era foarte trist.  Din această cauză, nu a putut să bea decât o înghițitură și a aruncat-o în pubelă. S-a răsucit pe călcâie și a oprit un taxi. A mers acasă. Deși stătea la doi, a urcat cu liftul. Acasă, a deschis televizorul. Rula un buletin de știri. A tresărit când a auzit că asupra deputatului Lucian Negară s-au tras câteva focuri de armă, dar s-a bucurat când a aflat că acesta a scăpat doar cu câteva răni ușoare. Tocmai atunci cineva a sunat la ușă și el, fără să se apropie de vizetă, a alergat glonț la balcon, de unde a sărit afară.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare