În fața blocului meu, o femeie cu doi copii mici în brațe cerșea.

-Eu am fugit din Donbass și nu am ce mânca. Ajutați-mă cu ce puteți. Femeia mi s-a adresat într-o rusă fără accent și eu am privit-o cu uimire, pentru că rar mi s-a mai întâmplat în viața mea să văd ruși sau ucraineni cerșind pe străzile Chișinăului. Am întrebat-o de unde anume e din Donbass.

-Chiar din Donețk.

-Dar din Donețk de unde anume?

-De pe strada Comsomoliștilor, numărul 14.

-Și când ați plecat din Donețk?

-Anul trecut.

-Anul trecut?

-Da, anul trecut, când un obuz mi-a distrus casa.

-Aha.

-Am plecat când am rămas fără casă și când, capac la toate, s-a închis și grădinița unde lucram educatoare.

Îmi povestea cu o voce pierită, iar ultimele cuvinte mi le-a spus în șoaptă. Și mi-a mai spus ceva, dar cu un glas atât de stins că nu am auzit ce.

-Și pe tine cum te cheamă? am întrebat-o pe una din fetițe.

-Catea.

-Iar pe tine?

-Mașa.

-Luați merele astea, le-am spus și le-am dat două mere.

Copiii erau nepieptănați, murdari, iar, mai presus de toate, flămânzi, pentru că imediat și-au înfipt dinții în merele pe care le-au căpătat. Femeia înghițea în sec și i-am dat și ei un măr. Îmbrăcată într-o rochie spălăcită, părea nedormită de câteva zile. I-am pus în mână douăzeci de lei și am deschis ușa. Nea Vasea sprijinea ieșindul de lângă lift.

-O, ce bine că a apărut cineva, căci stau aici de o jumătate de oră și nu venea nimeni, lua-i-ar dracul pe cei care au scos balustrada de aici. Hai ajută-mă să ies afară.

Nea Vasea avea un picior paralizat și după reparații nu mai putea ieși singur din bloc. I-am trecut brațul pe după gât și l-am târât în curte unde l-am lăsat pe bancă, satisfăcându-i așa una dintre marile sale plăceri: de-a putea să se uite la cei care intră și ies din bloc. Blonda din Donbass cu doi copii în brațe nu mai era în curte. Dar, poate, nici nu e din Donbass, poate e din Chișinău și doar se dă drept din Donbass, pentru a ne rupe inimile, cine știe, îmi spuneam eu în timp ce urcam scările.

Seara, am mers la mătușa Vera, într-un alt cartier al orașului, ca să-i duc o cârjă, pentru că nici ea nu se mai putea deplasa prin oraș fără sprijin și i-am povestit cum l-am scos azi pe nea Vasea afară din bloc.

-Da tu știi unde a plecat fiica lui Vasea?

-Care dintre ele?

-Mezina. Fata aia foarte frumoasă.

-Aliona?

-Da, Aliona.

Nu știam.

-În Donbass.

-În Donbass? De ce în Donbass?

-Asta nu o mai știu.

-Dar cine ți-a spus?

-Tanti Liuda.

Când să plec, din apartamentul de vizavi s-au răspândit niște urlete.

-Natașa iar a băut prea mult și se ceartă cu mamă-sa.

Mătușa Vera a închis ușa după mine și eu am rămas să aștept liftul. Din apartamentul de vizavi  o femeie cu părul vâlvoi a țâșnit afară răcnind ca o apucată. Era blonda aia din Donbass pe care azi-dimineață am văzut-o cerșind în fața blocului meu.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare