Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...

Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul,

Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,

Duşmănit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;

N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid

Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

 (Mihai Eminescu, Scrisoarea III)

“Cel mai bine e acasă” – scrie aproape de fiecare dată Dodonul când se întoarce de la Moscova sau din alte deplasări. Într-adevăr, are ceva dreptate, dar, din păcate pentru noi, tot mai puțină. Din cauza lui și a celor ca el (politicieni, birorocrați), Moldova e tot mai neprimitoare, putem să uităm vorbele despre cât de ospitalieri și calzi sunt moldovenii. Ură, tristețe, încrâncenare – asta vezi pe fețele concetățenilor noștri. Ca în turbații ani 90. În ultimele luni am prins două bătăi în mijloacele de transport. Într-un microbuz s-au bătut doi bătrâni trecuți de 70 de ani, unul – român, altul – rus. Într-un trolebuz o bătrână a sărit în apărarea lui Dodon, când un bărbat mai în vârstă îl făcea cu ou și cu oțet. Dacă vrei să înregistrezi o bătaie ca în filme, nimic mai ușor în Moldova, plimbă-te cu mijlocele de transport în comun! Luna trecută, Mitoș Micleușanu a înregistrat câteva, dacă tot i se făcuse dor de acasă. Sloganul: Ospitalietate, tradiție, mister în realitate e Ură, pumni în bot, vânătăi.

Dar nu despre pumni în bot am vrut să scriu, ci despre modalitatea prin care Moldova își deschide brațele când își trimite cetățenii în afara granițelor și despre primirea lor la întoarcere. Întorcându-mă la începutul săptămânii din Bistrița, după ce la vama românească am trecut rapid, la cea moldovenească a trebuit să așteptăm, apoi să ne fie puricate bagajele. Cu o lună în urmă, întorcându-mă din București, am pățit și mai rău: o vameșă a controlat până și chiloții și șosetele din bagaje. Și nu, nu semăna a control pe bune de vameș, părea mai degrabă o curiozitate.

Nu știu dacă aceste controale stupide au legătură cu Dodon, dar de la venirea lui la Președinție ele s-au amplificat. La fel au început și luptele fără reguli prin troleibuze. Și să nu înghițim gogoși: dacă ar fi vorba despre securitatea statului, separatiștii Șevciuk și Ștanski nu s-ar plimba bine mersi prin Chișinău. Parafrazând poemul lui Eminescu, am putea spune: “Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...

Şi de-aceea tot ce mişcă-nţaraasta, rîul, ramul,

Mi-e dușman numai mie, iară ţie prieten ți-este”…