Stătea și se uita fix la mine - înmărmurise în mijlocul drumului și mă măsura din cap până-n picioare -și eu m-am oprit din mers și l-am întrebat dacă ne cunoaștem de undeva.

- Ah nu, v-am confundat cu cineva.

- Cu cine?

- Cu un avocat.

- Cu un avocat?

- Da. Cu un avocat din Chișinău.

- Mă simt onorat.

- Semănați foarte tare.

- Dar cu cine anume?

- Cu avocatul Vasilică Sturza.

- Mă bucur foarte tare.

- Degeaba te bucuri, pentru că avocatul acela e o canalie, pe care dacă mi-ar ieși acum în fața mea i-aș trage o bătaie soră cu moartea.

- Adică atunci când v-am văzut că mă sfredeleați cu ochii, vă pregăteați să mă ciomăgiți?

- Da.

- Și ce v-a făcut să dați înapoi?

- Faptul că nu sunt deloc sigur că dumneavoastră sunteți avocatul Vasilică Sturza și nu aș vrea să sufere din cauza mea o persoană nevinovată.

M-a invitat la un ceai pe terasa din dreapta noastră, care se lățea spre lacul din Valea Morilor. Ne-am așezat la o masă din fund și am cerut câte un ceai verde.

- Dar ce v-a făcut avocatul ăla, cum îi spune?..

- Vasilică Sturza.

- Deci cu ce v-a supărat Vasilică Sturza încât să vreți să-l călcați pe cap chiar aici, în stradă?

- Mi-a distrus viața.

- Frumoase cuvinte, dar cum.

- E o poveste lungă.

- Spuneți-o pe scurt.

- L-am plătit să mă apere într-un proces în care eram acuzat că am vrut să-l bumbăcesc ziua în amiaza mare pe Ilan Shor și el a făcut tot ce a putut ca să pierd procesul. În loc să mă apere, m-a afundat și mai tare, până m-am trezit după gratii.

- Și de credeți că a făcut-o?

- De ce? De ce?

- Chiar de ce?

- Ca să-mi ia nevasta.

- Aha.

- Uite acesta e Vasilică Sturza.

- Da e adevărat că ați vrut să-l cotonogiți pe Shor?

- Da, e adevărat, însă el oare nu merita?

- Merita.

- Imediat cum m-a băgat pe mine la mititica, s-a și căsătorit cu nevastă-mea, dar lasă că pentru asta o să-mi plătească el foarte scump, atunci când o să-l prind.

- Înțeleg că zilele astea ați ieșit din pușcărie?

- Azi mi-au dat drumul.

- Și unde v-ați oprit?

- Nicăieri, pentru că nevastă-mea între timp și-a trecut casa pe numele ei.

- Bine, și unde dormiți?

- În parc, pe o bancă.

- Dacă aș avea spațiu mai mult, v-aș lua la mine.

- Nu aș fi primit, oricum, mi-a spus tipul și s-a smuncit de pe scaun, spunându-mi că pleacă și că ceaiul și-l plătește singur.

- Lăsați că vă fac eu cinste.

- În nici un caz, a protestat el și mi-a strâns mâna. A mers să-și caute de lucru, pentru că firma de computere nu a vrut să-l reangajeze, din cauză că a stat închis. De pe terasă, eu am mers glonț la frizerie, unde m-am tuns zero. De la un butic de pe Ion Creangă mi-am cumpărat o pereche de ochelari fumurii  și mi i-am pus pe nas, ca nimeni să nu mă mai recunoască. Când am urcat la volan, mi-a sunat telefonul.

- Domnul avocat Vasilică Sturza?

- Eu sunt.

- Îmi zice Anișoara Craiu și vă sun din partea domnului Veaceaslav Platon. Oare ne-am putea întâlni?

- Da, dar mai întâi să trec pe acasă, i-am spus și am pornit motorul. Când am virat pe strada Primăverii, m-a izbit o pălălaie care se înălța spre cer, chiar în fața mea. Îmi ardea vila. Mi-am îmbrățișat soția, care era neagră de funingine din cap până-n picioare.

Pompierii mi-au explicat că incendiul a fost declanșat de un scurtcircuit, dar eu știam că adevărul e alta.

 

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare