Astă-noapte m-am trezit lac de sudoare. Eu nu zbor cu avionul, dar în somn am visat că deschideam ușa aeroportului din Chișinău și asta m-a îngrozit atât de tare că m-am trezit din somn cu fruntea leoarcă de transpirație și cu gura uscată. Da, eu nu zbor cu avionul, oriunde îmi trebuie plec cu trenul sau cu autobuzul sau nu plec deloc. Așa am refuzat să zbor în Marea Britanie, în Noua Zeelandă și în America și nici nu vă puteți imagina ce am pierdut. Poate viața mea ar fi fost alta dacă plecam.

Astă-noapte străbăteam aeroportul din Chișinău, cu un bilet de avion în mână, îndreptându-mă spre coada care se formase în fața unui grănicer. Plecam la mare. Grănicerul mi-a răsfoit foile pașaportului și mi-a urat drum bun. Dar îmi era frică să urc scările avionului și nu știu de unde a apărut șeful meu care a început să mă împingă în sus, pe trepte, convingându-mă între timp că nu are de ce să-mi fie frică. M-a convins, desigur, dar el rămânea acasă.

Pe ultima treaptă a scării, l-am auzit pe un călător cum îi povestea altuia că avionul cu care urma să zburăm era armenesc  și asta nu știu de ce m-a făcut să fac pe mine de spaimă. Imediat cum am intrat, ușile s-au închis și avionul s-a mișcat din loc și s-a înălțat deasupra orașului. Sus, deasupra norilor, deodată, s-a înclinat pe o parte, unde eram eu așezat, și m-am trezit cu capul în jos și, din această cauză, m-am trezit urlând îngrozit.

-Ce ai? m-a întrebat nevastă-mea și eu i-am povestit ce am visat și atunci, ca să mă liniștească, ea mi-a povestit niște bancuri despre cei care telefonează la Radio Erevan.

Cu chiu, cu vai, am adormit, dar iar m-am visat în avion. Ba chiar am visat și numele companiei cu care zburam. Se făcea că încercam disperat să adorm în avion, când, deodată, salonul s-a umplut de fum și nevastă-mea, care stătea așezată în fotoliul de alături, a început să strige:

-A luat foc avionul!

Iar unul dintre piloți care a ieșit din cabină să ne liniștească, ardea și el.

Din acel avion în flăcări am ieșit într-un oraș grecesc de pe o insulă din largul mării, de unde însă nu mai aveam cum să plec acasă.

Și asta m-a îngrozit la nebunie. Jur împrejur valuri și noi nu aveam cu ce să plecăm acasă și nimeni nu venea ca să ne vorbească, iar avionul din care am ieșit parcă s-ar fi dizolvat în aer. Dârdâiam atunci când m-am dat jos din pat. Nevastă-mea însă dormea tun sub plapumă. M-am dat jos, am lipăit la baie, m-am spălat, apoi mi-am făcut o cafea dublă și am băut-o cu înghițituri mari și toate astea doar pentru a-mi alunga somnul. Pentru că mai mult decât orice mă temeam să nu adorm. Era ora patru noaptea și eu mă temeam să adorm. Pentru că eram sigur că dacă adormeam, m-aș fi trezit din nou  zburând sau blocat pe acea insulă grecească din mijlocul mării, de unde nu puteam nicidecum să plec acasă. Știam că dacă o să adorm, o să mă trezesc, iar acolo și am preferat să mai beau o cafea decât să orbecăiesc năuc de cap prin orașul acela grecesc. De unde nu aveam cum să ajung acasă. Decât să nu am cum veni acasă, am preferat să stau treaz până în zori.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare