Nu, Traian Băsescu nu și-a făcut partid la Chișinău. Nu, fostul președinte al României nu se mută să facă politică pe Bâc. Este adevărat însă că fostul președinte al României a fost ales în funcția de președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), formațiune politică lansată de fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru. La congresul extraordinar al partidului, Traian Băsescu a fost însoțit de o delegație de 10 senatori și deputați în Parlamentul României. Iar în cadrul Congresului, a fost semnat un Protocol de colaborare și parteneriat privilegiat între Partidul Mișcarea Populară din România și Partidul Unității Naționale.

Ei bine, ceea ce avem cu această ocazie e un partid unionist formal în Republica Moldova, legat în mod direct și asumat de partidul unionist asumat din România, Partidul Mișcarea Populară. Unii s-au grăbit să spună că e o construcție menită să înlocuiască Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu, știute fiind legăturile anterioare între Dorin Chirtoacă, Primarul aflat sub control judiciar la Chișinău, și fostul Președinte al României. Însă PL a dispărut prin propria activitate și prin cea a mult prea îndelungatului președinte al său, Mihai Ghimpu, și el, la rândul său, fost președinte interimar al Republicii Moldova. În plus, PL nu a fost întotdeauna unionist asumat, ci a jucat și acest rol din când în când, cu precădere în ultima perioadă.

Practic, astăzi, o anumită categorie din cetățenii Republicii Moldova au o formula de reprezentare pe această a treia cale. Nu mai este vorba despre drumul spre Rusia, pe care-l propovăduiește Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, sub haina unui moldovenism ce s-ar supune integrării în noua formă a Imperiului rus, nu e vorba nici despre variantele de moldovenism european – naționalist, în formula Voronin și a comuniștilor, al creerii unei pseudo-națiuni civice moldovenești, cu ambiguitățile și orientările aferente, al Opoziției din stradă a lui Andrei Năstase cu precădere, dar susținut de Maia Sandu – ci despre un partid românesc pro-european, unionist, care nu are ambiguități de parcurs pe această temă. Și o face deschis și asumat.

Nu mai vorbim despre organizații civice unionist de tot felul, sau Congrese unionist cu figuri amestecate, aduse de peste tot, fără a avea simțămintele necesare asumării unei asemenea cauze, cu finanțări ambigue, ci e vorba despre un partid unionist asumat și pe deplin desprins de finanțările Oligarhului – altă temă majoră în politica verbalizată la Chișinău. Căci Anatol Șalaru își are propriile resurse pentru menținerea acestui partid și susțineri financiare alternative pentru a-l dezvolta.

Nu știu ce va face și cum va performa PUN. Ceea ce e important este că unioniștii au deja un partid cu care să voteze – departe de inacțiunea și lipsa de credibilitate a vetustului și imobilului PNL al Vitaliei Pavlicenco, intrat în istorie – și că pot aspira să aibă reprezentare parlamentară în viitorul Parlament. Aici se poate valida sau nu susținerea pentru un partid sau o orientare unionistă a celor până în 20%, cum o arată sondajele, 30% cum a fost cel mai mare procent de susținători reclamat de adepții curentului, din populația Republicii Moldova. Asta va valida și cât va conta partidul în viitor.

Astfel că avem desenată și o a treia cale, de mers tot câtre Europa, dar ca români asumați, nu ca o combinație de români/moldoveni care e ambiguă și dizolvantă totodată la nivel identitar. Prorușii lui Dodon și moldovenii pro-europeni ai Oligarhului cel rău care a capturat Statul, ca și cei ai opoziției din stradă anti-Oligarh, vor mai avea o contrapondere, un partener și posibil aliat pe drumul European, la formarea de alianțe, partidul reprezentant al românilor mândri și asumați ca fiind unioniști. Și care a anunțat preferința pentru Maia Sandu și PAS, în mod specific, dintre partidele declarate pro-europene. Adică un partid care nu e românofob.

Să ne lămurim: una este să ai un ideal, alta e să realizezi viziunea din acest ideal formulat. Nu știu cum a programat Anatol Șalaru să realizeze sau măcar să meargă spre viitoarea unire, probabil în cadrul Uniunii Europene, nu știm dacă unirea trebuie să fie anterioară sau posterioară integrării Republicii Moldova în UE, nici măcar dacă e un instrument de integrare în UE. Aici planificarea și formulele pragmatice de explicare a viziunii vor veni prin programe și susțineri publice. Însă cred că e un demers util, necesar și de salutat pentru a evita ca unionismul să fie capturat de fel de fel de pescuitori în ape tulburi, cu diverse agende și să fie demonetizat prin jocuri de roluri de către neprieteni de la Răsărit. Așa cum au mai făcut-o. Ce e mai la îndemână decât să-ți creezi și să construiești propriul dușman, pe care-l poți pune în cârca României, de exemplu, ca responsabilitate. Ceea ce nu înseamnă că aceste jocuri nu se vor repeta.

Igor Dodon a fost primul care a sărit ca ars la perspectiva apariției partidului unionist. Firește de pe poziții obstrucționiste, de interzicere a curentului și opțiunii cetățenilor Republicii Moldova pe această direcție. În loc să fie președinte al TUTUROR cetățenilor Republicii Moldova, Dodon e președintele votanților partidului socialiștilor pro-ruși și atât.

Apoi, Președintele pro-rus al Republicii Moldova a crezut că și-a găsit un adversar cu care se poate bate pe scena publică. E adevărat că Anatol Șalaru este un adversar declarat, cu care se poate bate, dar acest tip de rivalitate nu face decât să crească vizibilitatea și forța PUN, nicidecum a lui Dodon sau a socialiștilor pro-ruși. Și cum Igor Dodon a intrat deja pe un platou de stagnare ca susținere publică, și mai vine și vara uitării sale, în căldură și vacanță prelungită, cred că bătălia cu unioniștii sau cu Șalaru, sau tentativa de a-l include în joc pe fostul președinte Traian Băsescu, nu-l mai ajută să revină pe creștere. Și până la alegerile generale mai e nu mai puțin de un an și jumătate. Timp suficient pentru a pierde voturi, credibilitatea publică și ați proba limitele de politician.

Cât despre fostul președinte al României, Traian Băsescu nu se mută în Republica Moldova și nici nu fuge nicăieri de justiția din România, cum mai insinuează unii. Și nu are intenția de a face politică la Chișinău și de a-i lua scaunul lui Dodon niciodată. Nu pentru că nu ar putea și nu pentru că Dodon i-a blocat cetățenia Republicii Moldova. Traian Băsescu e o nucă prea tare pentru Dodon și un politician mult prea experimentat pentru a nu-l umili pe acesta într-o eventuală confruntare. (Am văzut-o atunci când i-a trasat din trei cuvinte o imagine și i-a pus eticheta de pudel al lui Putin, care nici nu are nevoie de căței de casă care se gudură excesiv pentru mângâierile stăpânului). Ci pentru simplul fapt că Traian Băsescu face politică în România. Iar acțiunile sale, inclusiv de la Chișinău, trebuie interpretate în această cheie.