Cu Vladimir Putin despre rusofobie

Președintele rus Vladimir Putin a denunțat joi „rusofobia”, despre care a spus că este „contraproductivă” și „nu va dura o veșnicie”, într-o intervenție la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg. Această rusofobie ar fi legată de emergența unei lumi multipolare, în special datorită eforturilor Rusiei, fapt care nu este pe placul unora, care impun Moscovei „restricții economice, al căror efect este absolut nul”.

M-am uitat și m-am crucit! Vladimir Putin nu a înțeles chiar nimic! Nu a înțeles nimic din ceea ce i se întâmplă lui, din cele ce i se întâmplă Rusiei din cauza sa. Și a politicilor sale și a echipei de siloviki care conduc Rusia cu mână de fier și lipsă de idei și soluții, avizi de bani și putere, infatuați și incapabili să se pună și în pielea celor din jurul lor.

Domnule Putin, și dacă ne-am uita puțin în oglindă, mai întâi? Să se facă așa mic-mic și insignificant cine minte??? Că Rusia nu angajează hakeri, că nu se implică în campaniile electorale din statele democratice, că nu valorifică ca și vulnerabilități valorile fundamentale democratice ale libertății cuvântului, liberei circulații a ideilor, a dreptului la opinie și întrunire, toate speculate și scrântite spre a fi utilizate de armele războiului hibrid împotriva lumii libere?

Nu este vorba despre nici o rusofobie, am certitudinea ca nu are nimeni nimic cu rușii ca cetățeni, indivizi, ca popor. Cu atât mai puțin cu rusoaicele, ar spune cineva mai hâtru... O arată și studiile sociologice, cele efectuate inclusiv în România. Dar cu Rusia lui Putin, a lui Brejnev, a lui Stalin, sigur are toată lumea de a face și o respinge ab initio, pe baza acelorași valori fundamentale pe care pretinde și Rusia că le respectă: suveranitatea egală a statelor, independența, integritatea teritorială, inviolabilitatea frontierelor, abținerea de la utilizarea forței și amenințarea cu utilizarea forței în conflictele internaționale, drepturile omului.

O Rusie neo-imperială, care ignoră aceste reguli ale dreptului internațional, și nu-și respectă vecinii și nici celelalte popoare ale lumii, cărora le impune suveranitatea limitată de interesele sale, cărora le impune modele destructive precum comunismul și confiscarea proprietății private, le impune colhozurile, care neagă voința celorlalți și dorește ca numai ea să aibă dreptate și să-și impună doar propria voință, o asemenea Rusie nu are cum să fie iubită. O Rusie a lui Putin, izolată și săracă, dar condusă de oameni atât de bogați... O Rusie a lui Putin care-și distruge propriul popor. Aici da, cred ca emoțiile și sentimentele negative sunt prezente și mai întotdeauna justificate. De deportări, de ucideri, de războaie, de ocupații, de ciuntiri teritoriale de toate cele.. iar aici numai liderii Rusiei sunt vinovați. Putin, cu asupra de măsură....

O spun și din postura unuia prezent pe lista de interziși a lui Putin, celebra listă a celor 89 de europeni sancționați ca replică la măsurile europene luate ca urmare a anexării Crimeii.

Când poporul rus urlă de foame, obidă sau sete de libertate, cineva trebuie să fie de vină: americanii, românii, marțienii, NATO sau Europa unită

În această perioadă la Chișinău s-au desfășurat o serie de acțiuni ce pot fi lesne considerate unele ostentative, directe, dar și unele de întărire și afirmare a statalității și a independenței de Rusia. Unele calificate de Președintele Dodon, la masă cu Dmitri Rogozin, ca anti-rusești, menite să afecteze relațiile bilaterale între Chișinău și Moscova, dar mai ales menite să lanseze lupta între Plahotniuc și Dodon. Faină, propagandă, nu-i așa?

Când poporul geme de foame și de obidă, de nemulțumire strigându-și libertatea pierdută, sau negăsită niciodată, firește că cineva trebuie să fie de vină. Americanii, românii, marțienii, Plahotniuc… NATO, UE și Scutul anti-rachetă. Și e mai simplu așa.

În fapt, am avut în ultimii ani numeroase gesturi interpretate drept rusofobie la Chișinău. Nu e deloc primul. Soldați ce traversau aeroportul Chișinău pentru a se alătura separatiștilor nistreni erau întorși acasă, nu rareori pentru că se expunea spre a fi identificați pentru că nu-și doreau această misiune. Pseudo-ziariști și spioni de toate culorile trimiși în propria țară înapoi, înainte să mai facă vreun rău pe teren. Diplomați trimiși acasă, pentru că participaseră la festivităi și întâlniri, recunoscând nu statul unde erau acreditați, ci separatiștii nistreni. Militari care luau parte la defilări de zilele nerecunoscute ale unei pseudo-independențe, de asemenea nerecunoscute nici de Rusia, a republicii separatist auto-proclamate. Provocatori și spioni cu treabă la Chișinău și deveniți prea incomozi, deși protejați de statut diplomatic.

În urmă cu câteva zile au fost declarați persona non grata nu mai puțin de 5 diplomați din Ambasada Rusă la Chișinău. Ei au fost expulzați și Rusia a procedat la fel, prin retorsiune. Un gest extrem, ostentativ, cu substrat politic evident și asumat de guvernul și majoritatea declarat pro-europeană de la Chișinău. Este acesta un gest de rusofobie? A făcut-o administrația Obama, la sfârșit de mandat, cu 35 de pseudo-diplomați ruși. Și totuși Ambasadorul Serghei Kislyak – implicat în celebrele compromiteri ale primului consilier pe Securitate Națională a Președintelui Trump, Michael Flynn, a altor membri ai staffului de campanie prezidențială și chiar a ginerelui Președintelui, Jared Kuchner, a rămas, până a fost schimbat la cererea Președintelui Trump.

Expulzări nediplomatice: comunicarea publică și ultimatum politic

De obicei, asemenea gesturi sunt evitate de orice guvern. E mai util să știi cine e spion cu haină diplomatică, să-l urmărești și să vezi ce face, pentru a determina care-s interesele statului ce-l dirijează. Pentru a-l intoxica cu informații controlate de serviciile secrete. Pentru a-l utiliza ca și canal de comunicare în orb cu omologii care-l dirijează din cealaltă parte. Pentru a-l compromite, a-l expune și a-l face să se reîntoarcă el singur acasă. Sunt metode diverse. Câteodată pentru a-l racola și a-l întoarce împotriva propriului său stat, prin condiționare, compromitere, șantaj sau cu bani.

Expulzarea unui diplomat, mai ales prin anunț public, este rară. Când se întâmplă așa cu un grup de diplomați, este în același timp un gest ostentativ, o afirmație, un element de comunicare, de tensionare asumată a relațiilor cu statul acreditar comunicată public partenerilor internaționali și propriului public, dar poate fi, rareori, și o sancțiune concretă, pentru implicarea acestora într-o operațiune vizibilă, ostentativă a acestora împotriva statului unde se află, cu încălcarea flagrantă a regulilor dreptului diplomatic și consular, a convențiilor de la Viena privind statutul personalului diplomatic.

Persoanele membre ale Corpului diplomatic sunt imune din punct de vedere juridic, în statul unde sunt acreditate, dar expunerea lor e sancțiune importantă în cariera viitoare, e o punere la stâlpul infamiei și riscă să determine imposibilitate reutilizării lor în alte misiuni. Ar putea spune cineva că identitatea lor nu a fost deconspirată public, însă într-un stat mic ca Republica Moldova, chiar într-o ambasadă mare ca cea a Rusiei, identitatea celor plecați acasă este lesne de determinat de către corpul diplomatic și este legată natural de evenimentul expulzării anunțat.

Nu știu motivul pentru care au fost expulzați cei 5 diplomați. Singura explicație publică este că acest gest este urmare a informațiilor venite de la SIS, o altă formă de a sublinia că e vorba despre spionaj și acțiuni explicite împotriva statului acreditar. Gestul este extrem de costisitor, și este echivalent cu un avertisment public către Rusia. Are încărcătură politică, dar mai degrabă de politică externă decât de politică internă. Nu cred că cineva își poate permite să joace în politica internă, așa cum sugerează Dodon și Rogozin, utilizând instrumentar de politică externă și compromițând, fie și numai formal, relațiile între state. Deși mă pot înșela. Până la urmă e vorba despre Republica Moldova, un spațiu în care orice acțiune e acceptabilă, oricât de neuzuală ar fi ea în politica externă sau în politica internă.

Klaus Johannis la Washington. Profilarea României ca pol regional de putere și influență

Până la eventuale explicații formale, fie și pe surse sau într-o formă neasumată, expulzarea deodată a 5 diplomați ruși rămâne un gest extrem și ostentativ. Un gest de comunicare publică. O afirmație cu profundă încărcătură politică. Nu rusofobă, nu cred în așa ceva, dar cu semnificație de avertisment ultimativ față de comportamentul Rusiei în Republica Moldova. Cum intervine după arestarea lui Dorin Chirtoacă și gesturi interpretate în spațiul public din dreapta Prutului ca anti-românești, unii analiști ar putea să lege cele două evenimente și nemulțumirea stârnită la București de excesul de anti-românism la Chișinău nesancționat de nimeni, chiar dacă banii României, sprijinul său politic și acțiunile sale de susținere sunt bune, nu și prezența sa și susținerea intereselor sale în Republica Moldova.

Și avem aici două situații distincte: Prima, semnalul moldovenismului europenist, a unui curent discutabil, care pledează formal pentru drumul european dar fără România, eventual cu Germania în schimb, cu Ungaria, cu Franța, cu oricine. Deși frontiera Republicii Moldova cu Europa trece peste Prut, deci în România. Astfel, acțiunile anti-românești și anti-ruse sunt interpretabile drept acțiuni moldoveniste, naționaliste moldovenești, ca și celebra construcție în stradă de către opoziție a pretinse “națiuni civice moldovenești”, distinctă, firește, de cea română, pe bani veniți de la București și Bruxelles. A doua, semnalul balansării unei situații contondente cu Bucureștiul prin crearea, în oglindă, a unei situații contondente și cu Moscova, pentru a arăta că gestul nu e unul de îndepărtare de Occident și apropiere de Moscova. Oricare dintre cele două motivații - dacă ele au stat la baza gestului, și nu fapte reale, concrete, palpabile în cazul expulzării diplomaților ruși, ca și în cazul arestării purtătorilor ideilor românismului pentru corupție (dar evitarea de a deranja pro-rușii sau foștii guvernanți moldoveniști comuniști sau socialiști) - nu au cum să fie acceptate la nivel oficial la București, și nici la nivel public. Prea directe, prea inexplicabile, prea brutale și fruste pentru a convinge!

Cred că elementul cheie este cel care se derulează zilele acestea la Washington. Vizita Președintelui Klaus Johannis la invitația Președintelui Statelor Unite, Donald Trump, vine să marcheze recunoașterea, substanța și regulile derulării Parteneriatului Strategic dintre SUA și România în epoca Trump, creșterea substanțială a relevanței și valorii strategice a României și marcarea intereselor sale, deopotrivă. E o ocazie cu care cei doi președinți vor transmite lumii întregi și regiunii rolul nou, întărit, al României de lider regional, responsabilitățile sale de pilon de stabilitate la frontiera NATO și calitatea sa de actor esențial pro-american în regiune, așa cum relația întărită cu Germania a subliniat calitatea de actor cu același rol essential la frontiera UE. Iar cu această ocazie, vor fi comunicate și interesele românești în regiune, așa cum au fost comunicate și la Berlin. Iar una din principalele reguli e fair-play-ul, consultarea Bucureștiului pe temele de interes și ascultarea României în regiunea și pe temele la care se pricepe mai bine.

Deci drumul Republicii Moldova spre Occident trece, invariabil, pe la București, indiferent de gândurile, calculele sau aspirațiile pe care vreun actor sau altul și le-a făcut la Chișinău. Iar relevanța acestui aspect se va vedea public cât de curând. Fără loc de păcăleli ieftine și jocuri publice a unor oameni politici sau consultanți excesiv de voluntari și înclinați spre risc extrem.