Ceea ce au urmărit invadatorii ruși care au declanșat acest nou potop biblic- războiul din Ucraina și războiul hibrid din Republica Moldova-a fost să ne distrugă speranța, poate, mai mult chiar decât să ne distrugă pe noi.

Încă de la prima bubuitură și de la primul glonț care a vâjâit prin aer ei au vrut să ne lase fără de speranță, să ne bage în suflete frica, deznădejdea și neîncrederea și să ne stingă lumina din ochi.

Spectacolul „Trilogia speranței. Matca ” de Mariana Cămărășan este despre noul potop de azi- despre război.
Răpăitul gloanțelor și exploziile bombelor de la începutul spectacolului ne sugerează că regizoarea a creat o alegorie despre acest noul potop care a venit peste noi -războiul.

Ceea ce apărăm noi în aceste zile, fiecare dintre noi, fie că ieșim la proteste sau rămânem în casă, fie că suntem în tranșee sau scoatem răniți de pe câmpul de luptă, fie că ajutăm refugiați sau ne rugăm în fața icoanelor, fie că ținem o armă în mână sau ieșim pe rampa unui teatru, ceea ce apărăm noi în aceste zile este în primul și în primul rând speranța.

Inegalabila și uimitoarea regizoare Mariana Cămărășan și-a construit spectacolul pe scena Teatrului Fără Nume din Chișinău în jurul ideii că, dacă și avem noi ceva de apărat pe lumea asta, atunci aceasta este speranța și nimic altceva. Personajul Irina pe care-l joacă cu profunzime și dragoste actrița Antonia Barancea este gravidă.
În mijlocul puhoiului, atunci când apele înghit case, gospodării, oameni, ea naște, dar nu naște un om oarecare, ci speranța și asta în clipa când finalul potopului ( războiului) încă nu se vede. Armata rusă nu s-a retras din Ucraina și apele nu au scăzut în spectacolul lui Marin Sorescu, când Irina naște. Naște speranța.

Speranța. Asta apără Irina. Pentru asta luptă Irina, pe tot parcursul spectacolului. Speranța că potopul ăsta odată și odată se va retrage și lumina va învinge întunericul.

Speranța asta nu este doar a Irinei. Este a noastră a tuturor. Speranța asta ne ajută să ne păstrăm mințile întregi și să continuăm lupta.

Respiră, strigă Irina în una din ultimele scene. Respiră, ne strigă nouă. Adică ne cere să facem tot ce putem ca să ne păstrăm intacte în suflete speranța. Cu ajutorul căreia după ce se va termina războiul și armata rusă se va retrage din Ucraina vom putea reconstrui lumea.

Vom pierde războiul când ne vom pierde speranța. Îl vom câștiga cât timp ne vom menține vie speranța. Cât timp tot mai mulți și mai mulți dintre noi vor începe să creadă în forțele binelui și luminii. Când vom crede cu toții, când vom spera cu toții, atunci vom câștiga războiul.

Ăsta e mesajul regizoarei Mariana Cămărășan și a actriței Antonia Barancea: să facem tot ce putem ca să ne protejăm speranța.

Speranța ne va ajuta să învingem. Irina moare în final, dar ne lasă în grija noastră copilul ei. Noi cu toții trebuie să avem grijă de el.

Speranța este ceea ce ne face invincibili.