S-au făcut 339 de zile de la invazia militară de amploare a Ucrainei de către hoardele putiniste... Numărul orașelor distruse total este îngrozitor... Cred că după ce va lua sfârșit acest măcel și se va face bilanțul, lumea va fi îngrozită. Cred că întrebări de genul „cum de s-a ajuns la așa-ceva” vor răsuna din toate difuzoarele și ecranele...

Săptămâna trecută a avut loc un nou atac masiv cu rachete, precedat de un atac cu drone de fabricație iraniană asupra orașelor ucrainene. Ucrainenii afirmă că au doborât toate dronele și 45 de rachete din cele 55 lansate. Dar 11 persoane și-au pierdut viața pe urma acestui atac. Alte 11 au fost rănite...

Săptămâna trecută a avut loc următoarea adunare Ramstein. Occidentalii au decis, în sfârșit, să trimită tancuri ucrainenilor. Pâna și Germania a acceptat! E o decizie așteptată de luni întregi și nu voi exagera dacă voi spune că a întârziat cu cel puțin 6 luni... Încă nu se știe când anume vor ajunge aceste tancuri în Ucraina. Între timp Soledar și Bahmut au fost rase de pe fața pământului... În chiar aceste clipe este nimicit Uhledarul.

Să revenim însă în Republica Moldova:

AMENINŢĂRI Ofițerul de presă al ministerului de externe al rusiei, maria zaharova, amenință direct RM. „În esență, ei repetă drumul pe care, la comanda curatorilor occidentali, au mers anterior țările baltice și Ucraina”, a spus tovarășa. Am scos în evidență această frază ca să fie mai clar tuturor cum anume stau lucrurile. Țările baltice sunt membre OTAN și UE. Ucraina – nu. Concluziile le faceți singuri. Apropo de OTAN, ministrul nostru al apărării s-a grăbit să răspundă că chipurile nu am fi pregătiți pentru așa ceva. În principiu, el are dreptate: lăsați aiurelile cu UE și cu OTAN. Unirea se face între două state românești. OTAN are 30 de membri. UE – 27. Cam câte sunt de convins.

SIS VA FI SIS Serviciul de Informații și Securitate propune pedepse pentru crearea de către spioni a unor structuri informative formate din agenți de informații. Să sperăm că o inițiativă și un act respectiv va fi adoptat rapid în Parlament. Tovarășul Gaik Vartanean s-a simțit cu musca pe căciulă, pe semne, căci avea obiecții. Știe el de ce. Pentru cineva poate o fi el deputat „independent”, dar pentru autorul acestor rânduri este un hoț elementar și un răspânditor de falsuri. Hoț fiindcă mi-a furat o poză pe care o postam pe FB în dimineața alegerilor prezidențiale și minciunos fiindcă ceea ce afirmă el în textul publicat pe KP era un fals banal (am fost pe loc). Orice funcție nu ar ocupa pe viitor, mai sus de hoț și minciunos nu are cum evolua.

YANDEX NET Consiliul Concurenței va examina o plângere depusă împotriva instrumentului de manipulare de date putinist, yandex (serviciile taxi), pentru abuz de poziție dominantă. Spor la treabă! Aici ar trebui să vă fac o destăinuire: pentru prima dată când am văzut o mașină yandex pe străzile Chișinăului am fost de-a dreptul șocat. Cred că înțelegeți din ce cauză.

ÎNMOMÂNTIZAREA Separatiștii din transnistria promit 2800 de ruble transnistrene lunar celor care se vor prezenta pentru a participa la cantonamente militare pe 1 martie. Precizarea „lunar” e importantă. Reiese că va dura mai mult de o lună și chiar poate mai multe luni? Și oare la ce să-i pregătească așa de minuțios?

FALSUL DODON Săptămâna trecută vă povesteam cum judecătoria i-a permis lui dodon să plece în România, chipurile pentru o cură de tratament necesară fiului său. Dar procuratura a cerut ca această decizie să fie revizuită! Certificatul medical prezentat de dodon ar fi fost un fals, iar medicul care l-a fabricat e un membru al partidului socialist. Procuratura ar suspecta o tentativă de a fugi peste hotare. Credibilă ipoteză. Eu am fost și sunt categoric împotrivă ca dodon să iasă din celula de detenție. Și nu din dorință de răzbunare sau exces de sentiment justițiar, ci pentru daunele pe care acesta le poate face cetățenilor RM. Pe 25 ianuarie dodon a publicat pe contul său un interviu acordat postului „Россия 24”. Un interviu în care îndrugă prostii mai dihai ca oricare separatist putinist! Ceea ce a făcut dodon e act de înaltă trădare! Iar noi facem valuri de la dorința sa de a „se lecui” în România...

Acum vom trece în revistă progresele înfăptuite timp de 7 zile pentru fiecare din axele pe care le-am trasat:

1. Interzicerea tuturor mass-media finanțate de Kremlin:

NEANT. Între timp dodon le acordă interviuri și e în libertate. În Franța, RT și-a închis activitatea. Mai bine mai târziu decât niciodată. Înseamnă că se poate. Exemplu pentru RM.

2. Limba română și doar limba română:

NEANT. În continuare instituțiile statului poartă falnic panouri în rusă pe frontispiciu.

3. Interzicerea Mitropoliei Moldovei:

NEANT. Dar kirill al moscovei, șeful Mitropoliei Moldovei care se roagă canonic pentru el a chemat bisericile să participe mai activ la efortul de război.

4. Ieșirea din toate structurile CSI

NEANT.

5. Desovietizarea Republicii Moldova

NEANT.

6. Interconecterea energetică cu spațiul european

A fost publicat contractul dintre MGRES și Energocom. Așteptăm experții în ale energiei să ne comenteze conținutul. Dar tac... se vede că înca îl citesc.

Între timp au fost comunicate primele rezultate ale auditului realizat de Curtea de Conturi la Moldova Gaz: printre altele, investiții de 815,8 mln de lei au fost considerate ca neplanificate, nefundamentate și nejustificate. Unde-i meleardul? Mai întreabă careva?

Astea fiind spuse, așa și nu știm câți metri de cablu au fost trași peste Prut... Probabil într-atât de mulți încât nu încap în știri...

P.S. PRIMA UNIRE! Saptamâna trecuta s-au împlinit 164 de ani de la Prima Unire (parca nu-mi vine să-i zic „mica”... Au fost timpuri când românii aveau curaj!