În replică față de strângerea de semnături sancționată de către Comisia Electorală Centrală pentru obținerea demiterii Primarului Chirtoacă, Partidul Liberal a declanșat acțiunea de strângere de semnături, în oglindă, pentru demiterea Președintelui Igor Dodon. Un gest temerar, care probabil ar fi avut mult mai mare impact dacă venea din partea unui alt protagonist. Nu însă mai puțin dureros și relevant dacă e bine organizat, extins la nivelul țării, și dacă obține susținerea directă a componentei de guvernare și a societății civile, care are motive să sancționeze un președinte ce iese din limitele constituționale în exercitarea puterii, sau care e mai preocupat de noi atribuții decât de exercitarea celor prezente în beneficiul cetățenilor săi și în limitele Constituției pe care a jurat.

Igor Dodon s-a grăbit să declare că strângerea de semnături nu are nici un fel de consecință juridică. Da, așa este, la nivel juridic, însă la nivel imagologic și politic, impactul poate fi relevant. Și tocmai aici e un test major al demersului politic, cât de serios e făcut, cât de multă lume e angrenată și cât durează demersul în așa fel încât oglinda reală a susținerii lui Igor Dodon să fie prezentată președintelui Republicii Moldova. Acum, la 5 luni după alegerea sa, după multe gesturi voluntare și o colecție de eșecuri în raport cu promisiunile aberante și inaplicabile făcute în campanie.

Admițând că am avea de a face cu un demers real de sancțiune, că nu e vorba doar despre o inițiativă de partid aflat, totuși, încă, la guvernare, cu componenta vindicativă în raport cu demersul similar al socialiștilor la adresa primarului Chișinăului, demersul ar fi avut hazul lui. Și principalul efect ar fi fost, tocmai, repunerea lui Igor Dodon la locul pe care-l merită, după ce beția puterii pare să-l fi cuprins excesiv în ultima vreme. Pentru că, într-adevăr, un asemenea demers făcut serios și cu hotărâre, cu o susținere mai largă, ar fi avut un impact.

În primul rând avea un impact la nivelul imaginii, spațiul în care Igor Dodon se agită cel mai mult, cu sprijinul experților văzuți și nevăzuți. Un demers care determina cozi la semnăturile anti-Dodon, prin participarea unei mari părți a societății, care ar fi dus la colectarea unui număr mare de semnături în timp scurt, cu o bună comunicare în materie și o bună publicitate la nivelul populației, putea reprezenta un plus major și ar fi afectat imaginea lui Igor Dodon, subliniindu-i toate greșelile și excesele.

În egală măsură, impactul politic al colectării a 500.000, 800.000, un milion, 1,5 milioane de semnături împotriva sa, prin plasarea lor pe listele pentru demiterea președintelui, avea o dimensiune majoră în a-i limita mișcările. Într-adevăr, o campanie bine orchestrată cu asemenea rezultate dărâma mitul lui Dodon adulatul poporului, așa cum pare să rezulte din sondaje, în condițiile în care pe listele de semnături veneau să se alăture nehotărâții, cei care nu votează, nemulțumiții de toate facturile, punând în inferioritate cei 40% dintre votanții care ajung la urne care-l susțin pe Dodon. Și chiar punându-i pe gânduri și pe aceștia.

Din păcate, demersul e profund unilateral și cu sigla unui partid de 2%. Poate ralia activul acestui partid în jurul unui demers și al unui proiect, poate să activeze și electoratul pierdut de acest partid, dar e un demers sortit eșecului. Normal ar fi fost ca, înainte de lansare demersului, PL să fi consultat societatea civilă și opoziția, cu alte partide sau formațiuni politice pe care să le fi antrenat în acest demers. E greu de crezut că opoziția pro-europeană din stradă PAS-PPDA-PLDM s-ar ralia, cu electoratul său, unui demers de orice factură a lui Mihai Ghimpu și PL, cu atât mai puțin după lansarea lui. Iar dacă nu creează dezvoltare în cascadă și o mobilizare puternică și extrem de vizibilă în întreg teritoriul, strângerea de semnături anunțată nu va duce decât la sublinierea eșecului și dimensiunii reduse a perspectivei PL și, parțial, marginal, la oferirea unui argument lui Igor Dodon privind infailibilitatea sa politică.

Din păcate, o ideea care putea avea efect major și impact relevant pare să nu fie decât un glonț irosit. Mai mult, inițiativa nesusținută va fi ratată în sine, pentru că nimeni nu va putea relua un asemenea demers altădată. Totuși un element pozitiv ar putea exista, odată ce-l pune pe Igor Dodon să se gândească la acest demers. Să vadă cum este să privească față în față pe cei care-l urăsc, partea cealaltă a societății pe care a divizat-o și pe care se încrâncenează să nu o reprezinte ca Președinte imparțial. Pentru că demersul său este acela de a crește pro-rusismul, susținerea partidului său socialist, deși l-a părăsit la numirea ca președinte, dar și de a diminua susținerea opțiunii pro-europene și a diminua drastic numărul filoromânilor.

În demersul său românofob și anti-european, Igor Dodon adună pro-ruși și oportuniști de toate culorile presând pentru schimbarea opțiunilor celorlalți, pentru criticarea și blamarea lor, pentru punerea lor la stâlpul infamiei dacă nu sunt de acord cu el. Deci se afirmă tot mai mult ca un președinte împotriva unei largi părți a societății din Republica Moldova de fiecare dată când blamează unioniști, cetățenii români, pe cei cu opțiuni pro-europene. Cu toții, cetățeni ai Republicii Moldova, domnule Dodon!