Duminica trecută a avut loc un miting de protest al opoziției pro-europene din stradă – PAS, PPDA, PLDM – împreună cu un set de organizații civice și alte partide, împotriva alegerilor anticipate. Am discutat deja subiectul de fond, pe care nu-l plasez în spațiul de teme fundamentale ale Republicii Moldova, din contra. Însă e o problemă politică fundamentală, de unde și motivația transformării în temă la nivelul disputei dintre forțele politice pentru identitate și poziționare, respectiv vizibilitate, cu atât mai mult cu cât atrage susținere publică pentru contestare.

Alta e însă observația fundamentală asupra căreia vreau să insist astăzi. Vorbim despre o triadă de partide care au reușit, printr-o campanie electorală pentru prezidențiale, prin apariții publice constant (cel puțin în ultima vreme) coerente, prin deplasări comune în teritoriu și în afara statului și întâlniri cu terți – să realizeze un pas major despre care nu știu dacă a fost gândit, dacă a fost planificat, dar care devine un fapt indiscutabil: coeziunea, coerența și suprapunerea de imagine a celor trei.

Practic Maia Sandu, Andrei Năstase, Viorel Cibotaru au reușit să se suprapună cu imaginea celor trei mușchetari; deviza “toți pentru unul și unul pentru toți” a devenit însă imaginea indisolubilă a celor trei. Astfel, fiecare a reușit să aducă plus valoare triadei și fiecare a pierdut din trăsăturile negative ale bagajului de memorie imagologică și afectivă dată de activitate anterioară, respectiv trăsături negative care s-au estompat. PLDM și Viorel Cibotaru au reușit, prin acest pas, să-și piardă și să-și estompeze imaginea legată de Vlad Filat, de pertractările vinovate la guvernare, înțelegerile cu Vladimir Plahotniuc și problemele de corupție, și să-și conserve avantajul capacității administrative și al prezenței unui grup parlamentar - tot mai fragil, e adevărat – în Legislativ. Andrei Năstase și-a pierdut sau estompat substanțial imaginea de anarhist cinic, care se asociază cu oricine doar să rezolve problema comanditarilor săi, a înclinației spre proteste majore și câteodată în forță, ba chiar violente și, într-o oarecare măsură, a ideilor puține și fixe legate exclusiv de Oligarhul rău care a capturat statul. În schimb a venit cu imaginea de om de acțiune și capacitatea de mobilizare inclusiv prin media la dispoziția sa, Jurnal TV. În fine, Maia Sandu a venit cu intransigența, verticalitatea, lupta împotriva corupției și a reușit să estompeze, în această relație simbiotică, tinerețea partidului, lipsa de experiență și naivitatea sa, respectiv lipsa de analiză a propunerilor cu care vine.

Elementul pozitiv este coerența și coeziunea unei forțe de opoziție care, formal, explicit, se opune atât președintelui Dodon cât și lui Vladimir Plahotniuc. Un pas major înainte, care vine cu avantajele relevante ale unității, dar și cu unele costuri, pe care cei trei lideri și partidele lor trebuie să le conștientizeze. E adevărat că formula aceasta unitară trebuie să treacă la un nivel superior, liderii noi în politică să dobândească experiență și să înceapă să joace politic nuanțat. Asta înseamnă să susțină secvențial acțiunile de reformă ale Guvernului pro-european, să propună variante mai bune și mai avantajoase, să critice nuanțat orice acțiune, să creeze politici publice alternative și să îmbrățișeze formulele propuse deja de societatea civilă, care se prefigurează drept un aliat pe termen lung. Deci acțiune politică consistentă și prezentă, vizibilă, fără pauze și politici publice concrete, parte a unei viziuni alternative propuse de cei trei. O sinteză relevantă dacă e reușită, și care va crea presiuni relevante pe guvernare.

Efectele secundare ale acestui efort de imagine și coeziune îl reprezintă imposibilitatea separării celor trei. Sinteza formațiunilor politice trebuie să se regăsească măcar într-o alianță formală, dacă nu într-un singur partid cu trei lideri, pentru a valorifica pe deplin situația creată. Mai grav, eventuala neînțelegere sau ieșire în decor a oricărui din cei trei lideri se va vedea în zestrea electorală și atractivitatea tuturor celor trei. Sau tentația unuia din cei plasați în prim plan de a ieși în evidență sau de a-și expune excesiv elementele negative poate duce la o prăbușire în sondaje a tuturor. E un joc cu avantaje majore, dacă e dus la bun sfârșit, dar și unul cu risc maxim, în lipsa unei înțelegeri reale.

În ceea ce privește sondajele de opinie, Maia Sandu și PAS trebuie să realizeze că zestrea actuală din sondaje e și rezultatul unui transfer din partea celor doi parteneri ai săi, partide aflate sub prag, și că formula de relansare și creștere vine tocmai din consemnarea realității de imagine deja cultivată a coexistenței complementare a celor trei. Imaginea formării unitare a unei alianțe, coaliții sau partid unic e cea care dă atractivitate. Nu singură, ci împreună cu alte elemente, firește.

Nu știu cum vor primi membrii de partid evoluția, nu știu cât vor accepta intelectualii mai rituoși și stricți din PAS această fuziune, dar ea trebuie făcută rapid pentru a proba și capacitatea de negociere, și pe cea de compromis, când e nevoie, și pe cea de cooperare a celor trei forțe politice, un test necesar în vederea viitoarei eventuale oportunități de a ajunge la putere în care orice viitoare majoritate nu se poate forma decât în coaliție și prin acorduri și compromisuri mai relevante. Dar politica e tocmai arta compromisului. De aceea e necesar ca, măcar în acest punct, cei trei să probeze maturizarea politică a noilor veniți în spațiul partidelor ce luptă pentru a prelua puterea în stat.