Am înțeles încă din prima clipă tactica lor: să creeze haos ca vânzătoarea să nu mai înțeleagă pe ce lume trăiește. Pentru asta, înșfăcau de-a valma plăcinte, sandvișuri, batoane de ciocolată, brânzoaice, bomboane, napolitane, toți trei deodată sau pe rând, întrebând-o cât de proaspete sunt și cât costă, apoi le puneau la loc și luau alte produse și o întrebau aceleași lucruri, încât băcăneasa se uita amețită la ei, nemaiștiind cui să răspundă și mai cu seamă ce.

Cel cu fața de pește vru să-i încălzească două plăcinte și două sandvișuri cu salam, iar în timpul ăsta grasul scoase din frigider o fantă și veni cu ea în mână la tejghea. Vânzătoarea îi dădu sandvișurile și plăcintele și el i le înmână fetei. Plăcintele erau fierbinți și fata le plimba dintr-o mână în alta.  Doi dintre ei se fofilară afară, fata și grasul, iar grasul ieși afară și cu fanta aia în mână pe care o scoase din frigider în clipele alea când vânzătoarea băga în cuptor sandvișurile și plăcintele. Se îndepărtau hăhăind de prăvălie.

Cel cu fața de pește începu din nou să arunce cu fumigene în jurul său. Voia să-i abată atenția vânzătoarei, ca să le dea posibilitate celor doi să se distanțeze de magazin.

Voia o mie de lucruri, dar cumpără doar două plăcinte cu varză. În mână însă mai ținea și o ciocolată, pe care încerca s-o vâre în buzunarul din spate al pantalonilor.

- Și ciocolata nu mi-o plătiți?
- Of, uitasem de ea. Sigur că v-o plătesc.

Deodată, femeia își aruncă ochii spre prietenii săi, așezați pe scaunul din stație, unde îmbucau și beau fanta, transmițându-și sticla de la unul la altul.

- Dar fanta aia n-au luat-o de la mine?
- Care fantă?
- Aia pe care o beau acum.
- Nu cred.
- Ești sigur?
- Mi se pare că veniseră cu ea.

Femeia înclina să-l creadă, când eu i-am dat în gât.

- Ba da, a scos-o din frigider, chiar sub ochii mei.
- Așa mi s-a părut și mie, își schimbă părerea vânzătoarea și se uită spre cei doi. Deja o goliseră și grasul aruncă sticla în pubelă.
- Vrei să mă uit în înregistrările video? i se adresă băcăneasa înțepată peștelui. Sau să chem poliția?
- Nu-i nevoie, că o s-o plătim noi.
- Cine, noi?
- Eu, zise peștele și plăti nu doar cele două plăcinte cu varză, pe care aproape că le halise, ci și fanta băută de prietenii săi.

Ieși afară și le povesti celor doi că i-am dat în gât și tustrei s-au postat ca niște santinele în fața ușii magazinului, uitându-se cu ciudă și ură la mine.

- Eu vă sfătuiesc să nu vă grăbiți să ieșiți afară, mă povățui îngrijorată vânzătoarea.

Eu eram singur și ei trei și împreună mi-ar fi putut face felul, așa că mă codeam să ies afară.

- Știți ce, mi-a spus vânzătoarea, haideți că o să vă scot eu de aici.

Apucă un baston de sub tejghea și se porni cu el spre ușă, iar eu mă țineam coadă de ea. Deschise ușa și se porni spre cei trei cu bastonul ăla fluturându-l deasupra capului. Peștele se poticni și din buzunar îi căzu o cutie de cafea, pe care însă iute o băgă în buzunar. Deci reușise să fure și o cutie de cafea. Dar oare când?

Vânzătoarea încuie momentan ușa și fugi după ei ca să-și recupereze cutia de cafea. Rămas singur în fața prăvăliei, brusc, mi-am dat seama că n-am cumpărat pâine. Or, eu anume pentru asta și ieșisem în oraș. Aveam două soluții: fie să o aștept pe vânzătoare până o să-i prindă pe hoți și o să se întoarcă la băcănie, fie să merg la un alt magazin. Am ales să merg  la un hipermarket.