Sunt Veronica. Sunt la spital. Am nimerit într-un grav accident de mașină. Mi-am pierdut telefonul și nu te pot suna. Îți scriu de la un alt telefon. De la telefonul medicului de gardă. De fapt, dânsul îți scrie, eu doar îi dictez. Eu nu pot să-ți scriu că am mâna fracturată. Mâna dreaptă și piciorul drept.  A fost un accident foarte urât.  A intrat un camion în mine. Nici nu știu cum de am supraviețuit. Vor să mă opereze. Să-mi scoată cioburile din cap, căci am intrat cu creștetul în parbrizul din față, îți imaginezi asta? Am ieșit prin geam afară, cu tot cu centura de siguranță, și cu scaunul în care stăteam, atât de cumplită a fost ciocnirea. Dacă m-ai fi văzut după accident, eram toată roșie. Sângele îmi boise și hainele. Îmi curgea de peste tot. Acum l-au oprit, dar vor să mă opereze. O intervenție foarte necesară. Ca să-mi scoată geamul din cap. Stau pe patul cu rotile și-i dictez medicului toate lucrurile astea în fața sălii de operație, în care vom intra dintr-o clipă în alta. Mi-am pierdut telefonul, buletinul, cardul, portmoneul, geanta, și nu-mi pot plăti operația. Îți închipui, nu mai țin minte niciun număr de telefon, nici măcar cel de-acasă. Cu Valentin nu mai suntem de mult împreună, dar el, oricum, și-a schimbat numărul de telefon. Nu știu nici telefonul mamei și asta pentru că n-o mai sunam în ultima vreme și acum îmi dau seama că rău am făcut. Singurul număr de telefon pe care îl mai țin minte este doar al tău, draga mea Liuba. Numai pe al tău îl mai țin minte și numai pe tine te mai pot ruga să mă ajuți. Nu am cu ce să-mi plătesc internarea în spital și operația. Îmi trebuie 10 000 de lei pentru asta. Mi-ai putea trimite acești bani?

Liuba stătea pe scaunul de la bucătărie, cu ochii bufnițați în ecranul mobilului, din ce în ce mai uluită. Lacrimi i se scurgeau din ochi și-i umezeau sticla telefonului.

- Of, ce cumpănă ai mai avut și tu. Îți trimit neapărat, dar am doar 6000 la mine, restul sunt în bancă. Scumpa mea Veronica, dar acum ești bine, ești bine?
- Da, sunt bine, Liubușor. Trimite-mi cât ai.
- Și te-a durut tare? Îți trimit 5500, căci cu restul aș fi vrut să-mi cumpăr și eu ceva de mâncare.  Dar, of, ce egoistă sunt. Ți-i trimit pe toți. Lasă că nu mi-o fi nimic dacă nu o să mănânc nimic în seara asta. Te mai doare și acum?
- Simt că o să leșin. Nu-ți doresc niciodată să treci prin ce-am trecut eu. Mi-ai trimis banii?
- Săraca de tine. Scumpa mea prietenă. Să o anunț pe mama ta, să-i spun lui Vova?
- Nu trebuie să-i sperii.  Mai bine, după operație. Mi-ai trimis banii?
- Da. Iar mâine o să merg bancă la prima oră și o să-ți mai trimit. O să-ți trimit toată suma de care ai nevoie. Pot să vin acum la tine? Spune-mi unde e spitalul?
- Îți spun după operație. Acum intru la operație. Te pup, îi mai scrise prietena ei, după care închise.

Liuba vru să mai citească o dată schimbul ăsta halucinant de mesaje și nu-l mai găsi în telefonul ei. Acesta dispăru, de parcă nici n-ar fi fost.

Tocmai atunci o sună Veronica, de pe numărul ei.

- Liuba, sunt Veronica. O escroacă mi-a spart contul din telegram și mi-a aflat toate numerele de telefon ale prietenilor mei și le scrie din numele meu. Le zice tuturor că ar fi Veronica și că ar fi nimerit într-un cumplit accident de mașină, cerându-le să să-i trimită 10 000 de lei. Sper că tu nu i-ai transferat banii ăștia?
- Ba da, i-am transferat, îi zise Liuba.
- Vin imediat la tine, o anunță prietena ei, ca să vedem ce putem să întreprindem.

Mâhnirea Liubei că a pierdut 5500 de lei era compensată de faptul că Veronica nu păți nimic. Din toți prietenii și prietenele pe care-i avea Veronica, doar Liba și Valentin i-au dat escroacei bani. Valentin i-a trimis chiar mai mult decât i-a cerut.

I-a transferat 20 000 de lei.