Am urmărit cu mare atenție, de circa 4 luni, de când a venit în discuție, dezbaterea și disputa privind votul uninominal. Nu am vrut să mă implic, deoarece mi se pare o miză nerelevantă sau una care este bazată pe calcule greșite din toate părțile. Dar, fiind vorba despre un sistem de vot, era normal ca exact clasa politică, societatea civilă și cetățenii Republicii Moldova să decidă încotro o iau și cum vor să-și aleagă reprezentanții, cât de legați să fie aceștia de constituența, districtul, comunitatea pe care le reprezintă.

Mai întâi, o explicație de context, unde am o opinie clară: ideea de a-i impune unui parlamentar să voteze în funcţie dedorința electoratului se numește vot imperativ și este condamnată expresis verbis în Constituție. Deputatul, odată ajuns în Parlament, votează după propria conștiință, nu cum îi dictează liderul de partid sau nu obligat de vreun referendum local al comunității pe care o reprezintă. Ar fi și contraindicat, și neconstituțional să preconizezi că parlamentarul poate fi schimbat oricând, pe parcurs, de comunitate: nu se întâmplă așa cu nimeni, cu niciun ales. Din contra, dacă nu încalcă grav legea, mandatul pentru care a candidat trebuie dus la sfârșit și stabilitatea în mandat e o altă garanție democratică, alături de imunitatea pentru declarații și activitatea politică și excluderea mandatului imperativ.

Revenind la a doua parte– vot uninominal și vot uninominal mixt sau orice altă formă de alegere –, toate sunt profund democratice și funcționează pretutindeni. Și au şi plusuri, și minusuri. Unele asigură majorități stabile și coerență, altele leagă parlamentarul de electorat; în fine, în alte sisteme sunt premiate partidele mari, care performează în timp ce în alte state sistemul electoral favorizează reprezentarea nuanțată, prin multe partide, și obligă la coaliții-mozaic, mult mai instabile dar cu o mai largă reprezentare democratică. Nu există, repet, sisteme bune sau rele, mai democratice sau mai puțin democratice; contează doar voința politică a societății și electoratului.

Există câteva condiții, firește, pentru a schimba sistemul electoral. Mai întâi, o dezbatere publică susținută, deschisă, pe proiectul ce urmează. Apoi dezbaterea parlamentară, transparentă și procedurală, pentru a promova sistemul ales. În fine, acordul populației. Comisia de la Veneția mai recomandă consensul, însă un consens rămâne utopic în societățile profund divizate, nu va exista niciodată – sau rareori – și va funcționa, mai degrabă, regula majorității în democrație.

Ce avem la Chișinău în această materie? O clasă politică fracționată, cu două grupuri parlamentare majore optând pentru votul uninominal și, respectiv, votul mixt (uninominal și de listă). Apoi opoziția parlamentară și extraparlamentară, care se opune explicit și vehement votului uninominal. În fine, o societate civilă, pe aceeași baricadă cu a opoziției, cu argumente ceva mai nuanțate privind procedura de alegere. Peste toate, o majoritate a populației care, indiferent de sondaj, dorește schimbarea sistemului prezent. După mine, a opta pentru alte sisteme decât cel proporțional – pe care-l ai –indică o respingere a sistemului actual, care a dus la această clasă politică.

Acum, câteva lecții învățate din funcționarea sistemului uninominal într-un tur și a sistemului mixt în statele democratice, unde deja are ani de funcționare: comparativ cu scrutinul de listă, sistemul mixt și, mai ales, sistemul uninominal, în mai mare măsură, favorizează partidele mari și elimină partidele mici. Obligă la alianțe și înțelegeri, la coalizări care să propună candidați ce pot concura cu partidele mari. În valoare absolută, înseamnă că partidul cel mai bine plasat în scrutin ia partea leului (azi ar fi PSRM), iar al doilea (la ora actuală, PAS) are șanse mai mari de a-și crește reprezentarea, însă poate să și piardă, dacă nu e susținut de celelalte partide mai mici. Din contra, toate celelalte partide au șanse reduse de reprezentare în parlament și doar personalități puternice, cu susținere și resurse majore, pot prinde mandate ici și colo. Cazul Franței, cu Frontul Național de pe locul trei, care a avut doar 2 mandate în Adunarea Națională actuală, e relevant. Ca și cazul primarilor și președinților consiliilor județene, aleși direct pe scrutin uninominal într-un tur în România, până de curând.

Deci, nu-mi imaginez de ce PDM ar opta pentru votul uninominal, iar PSRM ar susține sistemul mixt. În primul caz, PDM, de pe poziția a treia, are doar șansa de a prinde niște mandate ici și colo, mai ales că forța sa de coalizare a restului partidelor e redusă. În schimb, PSRM pierde pe varianta votului mixt și e și mai mare perdant pe votul de listă. Punând la o parte problemele votului pe circumscripții (din cauza raioanelor de răsărit ale Republicii Moldova, aflate sub ocupație rusă), ambele partide joacă o carte care le defavorizează. Dacă e să merg către PAS, și aici logica e bătută de temerile utilizării resurselor administrative și a banilor de către PDM, dar nu trebuie uitat că partidul lui Plahotniuc, cu toți banii săi, nu a trecut decât rareori de 20%, prin anumite raioane. Cât despre restul partidelor, e de înțeles opțiunea pentru votul de listă într-o singură circumscripție la nivelul întregii Republici Moldova, ca până acum.

Mai trebuie amintit un lucru: nu întotdeauna o schimbare de constituție, de sistem de vot sau cod electoral e pentru cine o pregătește, ci, deseori, pentru cine se nimerește. Adrian Năstase și-a pregătit Constituția din 2003 a României pentru sine, transferând atribuții președintelui și un mandat de 5 ani, decalâng alegerile generale de cele prezidențiale, iar rezultatul a fost că a pierdut alegerile la Traian Băsescu și s-a aflat de cealaltă parte a sistemului pe care l-a creat. Deci ucenici vrăjitori, care au făcut jocurile pentru altul, s-au mai văzut. Pentru că, în democrație, roata se învârte și mâine fiecare va fi, la rândul său, și în opoziție.

Personal, aș privi sistemele electorale strict strategic: orientarea Republicii Moldova spre Uniunea Europeană, spre reforme, spre cooperarea cu NATO. Din acest punct de vedere, aș prefera un sistem care să nu-l favorizeze suplimentar pe Dodon și Partidul Socialiștilor pro-rus, așa cum mi se pare inacceptabilă conivența aceasta excesivă și ignorarea salturilor peste Constituție ale președintelui ales. Iar aici vinovată e majoritatea și guvernul autodeclarat pro-european, nicidecum socialiștii și Dodon însuși, care-și joacă rolul asumat.

Pentru a soluționa problema alegerilor și a sistemului electoral, permiteți-mi să vă prezint sistemul uninominal majoritar în două tururi. Dacă tot e să schimbăm sistemul și să-l alegem pecel mai bun, cred că Republica Moldova ar putea aborda această variantă, mult mai adecvată pentru toți jucătorii, întrunind majoritatea solicitărilor și a motivațiilor formulate public în dezbaterea dintre putere și opoziția de toate culorile. Sistemul permite legătura directă cu cetățenii, permite responsabilitatea față de districtul și comunitatea reprezentată și, în egală măsură, nu permite ca un parlamentar să fie ales cu mai puțin de majoritatea voturilor. Astfel, în turul al doilea rămân în cursă primii doi candidați – cei mai bine plasați –, iar votul consacră o majoritate în favoarea unuia dintre ei. Aici pot juca un rol și alianțele pe interese locale, și cele geopolitice, pe orientare strategică, și coalițiile anti-oligarh, de la caz la caz. Iar rezultatul sunt parlamentari mult mai puternici, mai independenți și mai susținuți, fără ca rezultatul să favorizeze partidele mari sau, mai mult, partidele aflate sub prag şi putând să promoveze personalități în Parlament, chiar fără atingerea directă a pragului respectiv.

Cred că dezbaterea trebuie să continue dar, în niciun caz, să nu depășească iarna ce vine, cu un an înainte de data alegerilor, și fiecare să-și asume partea în această dezbatere: opoziția, că nu poate impune un sistem electoral în stradă, și nici nu poate menține acest sistem contra voinței cetățenilor, că nu poate bloca consensul doar de dragul forțării status quo-ului; puterea, că nu poate impune votul uninominal prin tăvălug contra unei părți a societății, doar în beneficiul propriu și nici că jocul de-a negocierea cu socialiștii spre sistemul mixt este unul credibil și legitim, oricât de legală ar fi promovarea lui de majoritatea ad-hoc.

Încă o dată, recunosc că nu înțeleg încrâncenarea pentru votul uninominal. Nu aduce avantaje partidelor puterii, care se zbat împreună pentru un scor cu o singură cifră. Dar pot să mă înșel și rațiuni necunoscute mie să justifice această luptă pur politică, care, după mine, obturează marile teme de dezbatere în Republica Moldova: reforme administrative la nivel central și local/regional, eficientizarea actelor guvernării, eliminarea risipei și creșterea capacității administrative, creșterea calității funcționarilor publici și eliminarea celor care se îngrămădesc pe statele ministerelor și administrațiilor publice locale, plus multe alte reforme în justiție, anticorupție, educație, sănătate, cultură, organizarea teritoriului, infrastructura și așa mai departe.