Unul dintre cei trei soldați care dădură buzna în bucătărie, haț, îi sustrase fetiței farfuria cu borș din față și ea rămase doar cu lingura în mână. Soldatul o sorbi ca pe un ceai, dar îl trase de mânecă un alt soldat și el i-o transmise și lui. Cei trei soldați își treceau farfuria cu borș de la unul la altul până o goliră. Se șterseră la gură cu mânecile vestoanelor și se uitară prin părți. Nu se săturară. Mai voiau ceva să mănânce. Ridicară capacul de pe cratița de pe plită și văzură că și ea era plină cu borș.

O trecură și pe ea de la unul la altul, așa fierbinte cum era. În toată încăperea aia nu se auzea decât clefăiturile lor, peste care se suprapuneau răcnetele soldaților din curte, din grădină, din beci, care-i căutau turbați pe părinții fetiței.

Unul dintre soldații din curte coborî din pod și dădu năvală în chicinetă, unde cei trei soldați leorpăiau borșul din oală. Le ceru și el cratița și cu ea în mână fugi de acolo și se încuie în dormitor. Unul dintre soldați rămase s-o păzească pe fetiță, dar ceilalți doi alergară după el și se izbiră cu umerele în ușa încuiată. O trântiră la pământ și îl văzură pe tovarășul lor așezat în genunchi, și cu capul băgat în oală. Îl împinseră și i-o luară de sub nas. Soldatul căzut se ridică și o înșfăcă de toartă și o trase  la el , dar soldatul care i-o fură de sub nas nu voia să i-o dea și trăgea și el de ea. Unul dintre ei se dovedi a fi mai puternic și i-o smulse celuilalt din mână, dar se răsturnă pe spate și tot borșul din ea se vărsă pe podea. Pe podea se rostogliră și niște hălci de carne rumene și apetisante și toți soldații ăia rămaseră cu gurile căscate. Șuvițe de salivă li se scurgeau pe bărbii. Nu știu de unde, printre picioarele lor se strecură o nămilă de câine, chiar în clipa când unul dintre soldați se aplecase spre podea pentru a înșfăca hartanul trandafiriu și fugi cu ciozvârta aia afară. Apăru și o pisică și linse borșul prelins pe podea. Doi dintre soldați instantaneu își scoaseră pistoalele din teacă și unul împușcă javra care le mâncase bunătatea de carne, iar altul, pisica. Cel două împușcături însă îi făcură pe toți să se trezească la viață și să-și amintească pentru ce se aflau acolo. Pentru a da de părinții fetiței din bucătărie. Răscoliră prin toată casa, prin toate camerele și pe sub toate paturile. Unul dintre ei se băgă chiar și în cuptor. Maiorul Zverev se urcă în pod și îi luă la rând pe toți sacii cu făină de grâu sau de porumb, izbindu-le când cu un picior, când cu altul, iar pe câțiva chiar cu ambele picioare. Îi dibăci în două țuhale de făină, pitite după horn . Îi înșfăcă de păr și-i scoase de acolo, îmbrâncindu-i în tindă, iar de acolo, în bena camionului din drum.  Un  soldat o înșfăcă de mijloc și pe fetița încovrigată pe scaun și o cără pe sus afară, aruncând-o și pe ea în bena camionului, alături de mama și tatăl ei, chirciți pe podea, albi din cap până în picioare. Camionul îi hurducăi spre gara din Ungheni, de unde fură aruncați jos și împinși după aia într-un tren nesfârșit care-i ducea în Siberia. Când trenul se urni din loc, fetița își scoase din buzunar lingura murdară de borș. Fusese singurul obiect cu care plecase de acasă. Singurul lucru pe care, fără să știe cum, îl scoase din Flutura și-l luase cu ea. Peste ani, fetița aia avea să-mi fie mama mea. O șterse de poala rochiei și o ascunse în sân.