Pentru a avea unde dormi, ridicară o căsuță în curte, pe care urmau s-o demoleze când aveau să finiseze construcția vilei cu patru etaje și iată că sosi și ziua aia și vila fu gata.

Cu un acoperiș roșu de-ți lua ochii, tencuită și vopsită, parcă ar fi fost o jucărie. Vila era gata și ei nu mai aveau ce face acolo. Se apucară să dărâme căsuța în care au trăit în ultimii doi ani, de cum se miji de ziuă.

Au demontat mai întâi acoperișul, apoi au desfăcut ferestrele și ușile, iar la urmă au spart pereții cu o bară de oțel. Pe la amiază au cărat mormanele de moloz în bena unui camion și acela a plecat, iar ei au răsădit flori în locul unde au locuit în ultima vreme.

Se așezară pe genți și îl așteptau pe patron ca să vină cu banii. Înainte ca acesta să coboare din jeep și să deschidă poarta, Vasile merse să se ușureze printre merii din grădină. Când auzi cele trei împușcături, își trăgea șlițul.

Nu, nu avea de gând să fugă, pentru că tipul l-ar fi ajuns din urmă și l-ar fi ucis și pe el. Trebuia să-l înfrunte pentru a putea pleca viu de acolo. Se furișă în debara și luă de acolo bara de oțel cu care demolaseră căsuța lor și ieși cu ea în curtea, unde răsunară împușcăturile.

Întors cu spatele la el, colonelul îi împungea în coaste pe morți cu bombeul bocancului. Vasile alergă glonț spre el și patronul se întoarse uimit cu pistolul în mână, nevenindu-i să creadă că nu i-a împușcat pe toți.

Parcă erau trei, de unde s-a luat și al patrulea? Secundele astea de perplexitate i-au salvat viața lui Vasile, care reuși să-l pocnească primul cu ranga peste mâna în care tipul ținea pistolul, încât acesta îi zbură peste gard în grădină.

Namila căzu în genunchi și Vasile îl izbi cu toată puterea de care era capabil și peste celălalt braț și tipul se prăvăli în mijlocul celor trei morți urlând de durere ca un lup, dar cine să-l audă în inima pădurii ăleia de sub Moscova, pe unde nu trecea nici naiba.

Vasile nu voia să-l ucidă și aruncă bara pe pământ. Îi scoase portofelul din buzunar și din el, banii lor, nu mai mulți, doar partea lor, după care i-l băgă înapoi în buzunar. Își privi cu o adâncă părere de rău consătenii și se sui în jeep și se îndreptă spre granița cu Lituania.

Cel mai tare se temea să nu-l oprească poliția pe drum, dar avu noroc. Jeep-ul îl abandonă în satul de lângă vamă și se urcă într-un autobuz. Îi unse pe vameșii ruși ca să-l lase să treacă. Odată ajuns acasă, le împărți văduvelor banii câștigați de soții lor, iar el se duse să lupte în Ucraina, alăturându-se armatei ucrainene.

Nota autorului: textul meu este o proză și trebuie citit în această cheie.