150 de zile de când armata Rusiei a invadat statul vecin, Ucraina. Ceea ce mă miră în continuare și mă lasă perplex este numărul destul de important al celor care încă mai susțin războiul și Rusia oficială. Un singur lucru aș dori să-i întreb: sunteți gata să mergeți la război? Fiindcă în cazul în care Ucraina cedează, în cazul în care vine Putin peste voi, anume asta vă așteaptă. Acei care cred că dacă nu se va opune rezistență, în cazul în care ridicăm lăbuțele și acceptăm un regim, poate nu chiar simpatic, dar vom scăpa de bombe și măcel, greșesc amarnic. Putin nu poate fi oprit decât înfrânt militar. Războiul, cultul războiului, este o stare inerentă a regimului putinist. Nu-i război, nu-i regim. Populația care nu s-a evacuat la timp din Lisiciansk și Severodenețk este astăzi mobilizată și trimisă pe front. Exact același lucru îi așteaptă pe toți acei care dorm și visează cum Rusia își va „recupera teritoriile”. În afară de statutul nobil de „carne de tun”, regimul putinist nu are ce să vă ofere. Și alternative nu există.

Dar să revenim la Republica Moldova:

DODON ŞI ARESTUL SĂU VIRTUAL Probabil cel mai scandalos lucru care a putut să se întâmple în aceste două săptămâni a fost interviul ex-președintelui Dodon, care a fost difuzat în emisiunea unuia din cei mai odioși propagandiști putiniști, Kiseliov. Nu ar trebui să ne intereseze ce anume a spus Dodon, ci însuși faptul că acest lucru a fost posibil. Interviul este o palmă, nu, nu palmă, un uppercut sau hook din cele mai dure adus tuturor instituțiilor statului Republica Moldova! Toate instituțiile statului au fost umilite. Încă o dată ar trebui să se ia exemplu de la Ucraina și de la felul cum a fost tratat cazul „Medvedciuk”. 

SONDAJE Săptămâna trecută a fost publicat un sondaj din care reiese că actuala guvernare a pierdut semnificativ din simpatiile alegătorilor. Sunt trei lucruri de menționat aici, în plus la rușinea legată de activitatea subversivă antistatală a criminalului Dodon. În primul rând căderea popularității unui partid de guvernământ (care a fost anormal de popular) e firească, mai ales pe fundalul unei crize de ordin obiectiv, marea parte a ei fiind imposibil de imputat guvernării actuale. Acest lucru avea să se întâmple oricum, indiferent de situațiile înconjuratoare. Și iată aici putem trece la al doilea lucru pe care trebuie să-l menționăm: guvernarea trebuia să-și asume pe deplin această potențială „cădere” și să acționeze ferm și rapid, fară a scruta „scorul electoral”, pentru a traduce în practică „ideologia” pentru care a fost aleasă. (doar câteva acțiuni care trebuiau întreprinse: interzicerea definitivă a canalelor rusești, refuzul de a semna orice contract cu Gazprom, arestul definitiv al lui Dodon, ieșirea necondiționată din toate acordurile CSI etc., etc.) În loc de acțiuni ferme, guvernarea a căutat să-i împace pe toți (inclusiv pe acei cu care orice compromis este de-a dreptul criminal), limitându-se permanent la jumătăți de măsură, care au generat insatisfacție la mulți din foștii simpatizanți. Și al treilea lucru pe care îl voi menționa aici: Problema nu-i atât că pierd din popularitate, ci acei care potențial beneficiază de acest vid. Vom plăti cu toții pentru vehemența cu care PAS a curățat terenul politic de orice fel de concurență pe sectorul lor politic, acel pro-occidental...

PISICA ŞI ŞORICEII Săptămâna care a trecut autoritățile au dat lovitura în partidul lui Şor. A fost reținută Tauber, au descins în câteva prăvălii electorale (pardon, „sociale”). Bineînțeles că un partid capul și finanțatorul căruia e un fugar și se ascunde de justiție nu trebuie să existe, dar asistăm și în acest caz la „jumătăți de măsură”. Nu înțeleg cum de acest partid nu este scos în afara legii. Și nu doar acesta, de altfel. Problema e că orice lucru trebuie făcut la timp. Iată și această reținere a lui Tauber poate fi interpretată drept o reacție a autorităților la publicația sondajului...

ALERTE – ALERTE De două săptămâni plouă cu alerte la bombe asupra Chisinăului. Ce-o fi în spatele acestor alerte? Să nu uităm că suntem în perioada de război. Nu pot să cred că SIS nu poate da de sursele alertelor. La câte povești ni s-au povestit despre varii filări și interceptări telefonice pe timpuri, nu putem crede decât următoarele: ori SIS nu are nicio capacitate tehnologică de a intercepta și fila apeluri (iar asta înseamnă că ni s-au turnat gogoși cu tonele), ori SIS poate, dar nu vrea (și atunci ne întrebăm care sunt interesele SIS-ului).

Cam atât pentru astăzi. Pace, Sănătate și Ploaie vă doresc tuturor, dragii mei!