Eram în aeroport, la coadă la check in, în spatele unei doamne în vârste cu părul cănit, și în fața a vreo zece bărbați și femei, toți cu rucsacuri în spate și împingând valize și genți burduhănoase.  Îmi veni și mie rândul să mă înregistrez și i-am înmânat pașaportul și biletul funcționarei blonde din spatele ghișeului. Bătrâna cănită trecu pe lângă mine zâmbindu-mi.

 Tocmai îmi cântăream valiza când în urechi mi-a detonat sirena aeroportului. Urla atât de tare că mi-am astupat urechile. Blonda în uniformă albastră răspundea unui apel telefonic. Sirena amuți și auzii o voce în difuzor anunțându-ne în trei limbi - în română, rusă și engleză - să părăsim cât de repede putem aeroportul, dar nu ne explică și de ce.  Apoi începu iar să urle sirena și coada la înregistrare se sparse.

Blonda din spatele ghișeului dispăru, noroc că înainte de asta, îmi întoarse pașaportul și biletul. Dispărură și funcționarii de la ghișeele vecine, iar eu mi-am înșfăcat valiza de pe cântar și am început s-o împing, spre ieșire.

Oamenii fugeau spre ușile pe care, acum, lumea nu le mai lăsa să se mai închidă. Toți voiau să iasă primii. Fugeau și funcționarii aeroportului, în frunte cu blonda în uniformă albastră.

Țipete. Plânsete. Vaiete. Gemete. Îmbrânceli.

Cineva mă călcă pe bombeul pantofului, iar altcineva îmi trase un cot în urechi încât, preț de câteva clipe, n-am mai auzit sirena.

În stradă era o negreață de oameni și eu nu-mi dădeam seama când aceștia au reușit să iasă afară din aeroport. Așa de mulți oameni nu am văzut decât la mitinguri. Mai lipsea doar un orator.

Se pare că în aeroport fusese depistată o bombă, vorbeau oamenii din jurul meu. O bombă murdară  sau o fugasă.  Câteva mașini militare se opriră nu departe de noi și din ele săriră pirotehniști cu detectoare de metale în mâini. Aceștia au intrat în aeroportul gol.

Câțiva polițiști împrăștiați printre noi ne cereau să ne îndepărtăm și mai mult de aeroport. Toate mașinile și autobuzele fuseseră mânate de acolo.

Doamnei cănite i se făcu rău, probabil, din cauza unor emoții prea puternice și se scurse la pământ, chiar în fața mea, iar în cădere se lovi cu ceafa de bordură și sângele îi murdări pălăria de paie și rochia. Lumea începu să se îmbulzească în jurul bătrânei care-și pierdu, brusc, cunoștința. Veni și o ambulanță.

Alerta cu bombă se dovedi a fi falsă, pirotehniștii negăsind nicio bombă. Ni se dădu voie să revenim în aeroport.

Femeia aia murise. Am văzut cum medicii au cărat-o în ambulanță și au dus-o de acolo, dar au uitat de bagajele ei. Oamenii discutau despre cine ar fi putut răspândi știrea asta falsă și unii dintre ei susțineau sus și tare că FSB-ul. Valiza ei roșie rămase stingheră în locul unde căzu. Unui polițist i-am spus despre asta și el a dus-o nu știu unde.

Am intrat și eu în aeroport pentru a trece un nou control și pentru a mă îmbarca în  avionul în care ar fi trebuit să urce și doamna aia în vârstă dacă nu ar fi fost alerta aia falsă cu bombe.

Uneori și bombele astea false pot face victime, nu doar cele adevărate.