Căpitanul Râbakin, însoțit de trei soldați, au dat buzna în spitalul de boli infecțioase Regina Maria de pe strada Carol I, cu cizmele murdare de glod. Portarul s-a tupilat sub masă temându-se să nu fi venit să-l ridice pe el. Soldații alergau  în sus pe scări tropăind cât un batalion întreg. Elvira a lăsat seringile pe masă și a sărit în picioare și a luat-o la fugă, pe coridor.

- Stoi, stoi na meste ( Stai, stai pe loc). Cuda bejiși ( unde fugi?)? răcni căpitanul, dar asistenta nu se opri, fie, fiindcă nu știa rusa, fie, fiindcă nu voia să dea ochii cu soldații și dispăru în unul dintre saloane sau în vreun cabinet medical. Căitanul Râbakin îi strigă unui soldat de-al său s-o găbuiască pe sora aia frumoasă și să le-o aducă mort-copt și acesta alergă pe coridor, intrând în toate saloanele.

Căpitanul Râbakin împinse ușa din fața lui cu piciorul și intră.  Un bătrânel îmbrăcat într-un halat alb stătea cu mâinile ridicate în sus chiar în fața ușii. Se vede că-i aștepta cu mâinile ridicate în sus de când năvăliseră în secție. Alături, la picioarele lui, se înălța o valiză pătrățoasă, pe care o pregătise imediat cum armata rusă ocupase orașul. Credea că au venit după el.

- Tî vraci ( Tu ești doctorul?) ? zbieră căpitanul.

- Da, eu.

- Otpusti ruki ( Lasă mâinile în jos!) ! Gde bolinaia Crudu Parascovia ( Unde e pacienta Crudu Parascovia?)? Otvesti nas c nei ( Du-ne la ea!)!

Medicul lăsă mâinile în jos și vru să apuce valiza.

- Cemodani ostavi ( Lasă geamantanul).

Văzând că medicul nu vrea să-l lase, un soldat i-l smulse din mână și îl aruncă în perete. Pesemne că nu fusese închis prea bine sau soldatul îl aruncă prea tare în perete că din el zburară în încăpere cămăși, ciorapi, chiloți și câteva pâini, împrăștiindu-se printre picioarele lor și încurcându-i să meargă. Au ieșit izbindu-le cu picioarele. Au lovit cu picioarele chiar și două dintre pâini.

Medicul Camil Bengescu îi duse în salonul numărul șase, le deschise ușa și îi îmbie să intre înăuntru. În salon erau doar cinci bolnave și între ele era câteun pat liber. Medicul se ferea să se apropie prea tare de paturi și nu-i lăsa nici pe ei. Îi opri în mijlocul salonului și le arăta cu mâna spre bolnava din colț, zicându-le că ea e Parascovia Crudu. Căpitanul se repezi spre ea și doctorul răcni.

- Opriți-vă și întoarceți-vă înapoi!

Căpitanul se opri și îl întrebă pe soldatul blond din dreapta sa.

- Șto scazal ăta tvari? cac pasmel tac criceati na menea? ia rastreliu evo ( Ce-a spus scursura asta? cum a îndrăznit să strige la mine? o să-l împușc!) !

Soldatul îi șopti nu știu ce la ureche și căpitanul veni spre doctor și îl apucă de piept, strigând:

- Șto tî hoceși, scatina ( Ce vrei, animalule?)?

- Ea are difterie, ea și băiatul ei, iar boala asta este contagioasă și, dacă o să stați prea aproape de ea, o să vă molipsiți și dumneavoastră și atunci vom fi nevoiți să vă internăm la noi la spital.

Blondul îi traduse și căpitanul Râbakin își retrase ca fript mâinile de pe reverele halatului medicului și scuipă înciudat.

- Blea, șto ăta oznacaet șto mî ne smojem ih arestovati ( Futu-i, ce asta înseamnă că nu-i vom putea aresta?)?

- Nu. Dacă-i arestați o să vă molipsiți și dumneavoastră. Nu vedeți cum tușesc? Parcă latră. Și cum se sufocă?

- I kakie u nih șansî vâjâviti i vâlicitsea( Și ce șanse au să supraviețuiască și să se facă bine?) ?

- Jumătate la jumătate.

- Znacit mogut i umirati ( Deci pot și să moară?) ?

- Exact.

- Znacit mojem i mî umirati esli arestuiem ih( Deci putem și noi să murim dacă-i arestăm?)

- Da.

- Ciort poberi. Pavezlo im. Uțeleli. Peredoi im șto im pavezlo. Vezucie ăti sabaki. Harașo hotea-bî șto muja arestovali i vseh ih detei, crome ătova podonca. Ne pavezlo im șto ne zaboleli( Drăcia dracului. Le-a mers. Ne-au scăpat. Să le transmiți că sunt foarte norocoși! Sunt norocoși câinii ăștia. E bine măcar că pe soțul ei și pe toți copiii lor, în afară de avortonul ăsta, i-am arestat. Nenorocul lor că nu s-au îmbolnăvit și ei.). 

Medicul tăcea, pe când Parascovia și fiul ei  horcăiau și scuipau sânge, ignorându-i cu totul pe soldații care au intrat.

- Aici e periculos să mai rămânem. Să ieșim.

- A kagda ani umrut ili vâzdorovit ( și când vor muri sau se vor însănătoși?)?

-Pot să moară în orice clipă, dar dacă ar fi să se însănătoșească, asta s-ar putea întâmpla abia peste un.

- Mnogovato ( mult).

Soldații ieșiră și medicul închise ușa. Apăru și Ivan și îi raportă lui Râbakin că n-a găsit-o nicăieri pe asistenta aia frumoasă.

- Nu i durac ( Măi da prost mai ești.).  Sevodnea astaneșisa bez obeda( O să te las azi fără prânz). Bemozgloie sușcestvo ( Creatură fără creier.). Ubiraisea von otsiuda i jdi nas na ulițe (Piei din ochii mei și așteaptă-ne în stradă!)!

Soldatul plecă și căpitanul Râbachin îl apucă pe medic de reverele halatului și-l ridică în sus.

-Znai șto nikto ni smojet ubejati ot nas. Mî verniomsea za nim cerez god. Tî soobșiși nam kagda oni vâzdorovit șto-bî mî zabrali ih i poslali v Sibiri. Esli ni saabșciși to hana s toboi (Să știi că nimeni nu va putea să scape de noi. Noi o să ne întoarcem după ei peste un an. Tu să ne anunți când se vor face bine ca să-i putem trimite în Siberia. Dacă nu ai să ne anunți, atunci va fi rău de tine. O să te găsim și în gaură de șarpe, zbieră căpitanul și îl izbi cu spatele de ușă și plecară și din urma lor se înlănțui ca o plasă urmele pașilor lor. Urme de noroi.

Când se auzi trântită de perete și ușa de la intrare, ieși de sub pat – de sub patul Parascoviei Crudu- și Elvira, astistenta aia nemaipomenit de frumoasă. Dar nu se grăbi să iasă și din salon, de parcă era gata ca în orice moment să se bage din nou sub pat.