Din motive tehnice, mai există și momente în care natura umană nu mai poate ține cadența, sintezele de sâmbătă au lipsit timp de două săptămâni… În acest răstimp lumea a trăit în ritmul comunicatelor de război din Ucraina. Adică astfel a trăit autorul acestor rânduri evenimentele...

Nu știu cum ceilalți, dar de aproape trei luni trăiesc un sentiment de disonanță cognitivă absolută. Absurditatea ororilor și lipsa oricărei justificări raționale a măcelului din Ucraina mă depășește. La fel precum nu pot nici înțelege, nici accepta orice tip de mesaj sau manifestare a justificării sau solidarizării cu acei care au declanșat acest măcel.

Din acest punct de vedere evenimentele din Republica Moldova, mă refer în mod particular la manifestările din ziua de 9 mai, îmi par nu doar anacronice, ci, elementar, contrare oricărei forme de umanitate. Fără mari exagerări, ceea ce s-a întâmplat la Chișinău a fost o manifestare a forțelor răului absolut. Nu mai discutăm despre simpatizări sau opțiuni geopolitice, ci despre opțiuni de-a dreptul existențiale. Vorbim despre viață și moarte, despre expresia distructivă a unor forme vehemente anticivilizaționale care se opun oricărei forme de viitor, indiferent de culoarea lui.

Ceea ce ar trebui să înțeleagă toată suflarea omenească, în special cea înzestrată cu ceva putere decizională din Republica Moldova (deși această afirmație e valabilă pentru toată omenirea), e că nu mai există spațiu de manevră. În istorie se mai întâmplă: există momente în care realitatea te obligă să alegi între alb și negru. Între viață și moarte. Între ființă și neființă. Manicheismul istoric, atât de mult respins și imposibil de acceptat de către „intelectualitatea” academică (ghilimelele ar trebui evidențiate), devine o condiție rudimentară existențială. Nu mai rămâne loc pentru „totul nu-i așa de evident”, „lucrurile sunt mult mai nuanțate” sau orice altă formă de speculație sofisticată...

Suntem astăzi în situația în care nu mai există posibilitate de alegere, de tergiversare ori arbitrare. Zarurile au fost aruncate pe 24 februarie. Ori e laie, ori bălaie. Atât.

Paradoxul situației este că istoria oricum vă continua. Ceea ce înseamnă că va învinge ființa, viața. În acest război nu poate exista decât un singur învingător. Și, indiferent de ceea ce se va întâmpla, putem lesne deduce care va fi marele pierdant în această bătălie.

Până la urmă, unica necunoscută rămâne prețul pe care va trebui să-l plătească omenirea (mă rog, puteți reduce această ecuație la dimensiunea Republicii Moldova) pentru același rezultat final – triumful vieții asupra morții.