Chinurile facerii au apucat-o când s-a auzit sirena. A auzit-o si ea, dar durerile erau mai puternice decât frica. Apele curgeau pe Ganna ca în cea mai toridă zi de vară. Urla. Urla ca o fiară înjunghiată și urletele ei astupau mugetul sirenelor și un medic, domnul Boiko, le-a strigat sanitarilor s-o ducă în sala de nașteri și s-o întindă pe masa de nașteri, și nu în subsol, unde erau ajutate să ajungă celelalte gravide.

A explodat prima rachetă. Spitalul se goli într-o clipă. În afară de Ganna, nimeni nu a mai rămas în maternitate. Doar Ganna, domnul Boiko,  două asistente și doi sanitari. Toți ceilalți s-au refugiat în subsolurile maternității. Unde  și ei ar fi trebuit să se ducă, dacă Gannei nu I s-ar fi rupt apele.

Ganna urla ca din gură de șarpe.

 În loc s-o ducă în subsol, ca s-o protejeze de bombe și rachete, au întins-o pe masa de nașteri.

Domnul Boiko le ceru  celor doi sanitari să-i țin mâinile. În vremea asta, se sparse o fereastră, după ce o rachetă lovi aripa dreaptă a spitalului. Care începu să ardă. Trâmbe de fum se ridicau deasupra maternității de parcă ar fi luat foc o benzinărie. Fumul pătrundea și în sala de nașteri. O asistentă începu să tușească și domnul Boiko strigă la unul dintre sanitari să astupe fereastra cu o pătură.

-Cum s-o las, domn doctor, nu vedeți cum se zbate?

Mamoșul știa că nu putea s-o lase și renunță la idée. Ganna, într-adevăr, se zbătea de parcă ar fi fost arsă pe rug. Încerca să se smulgă din mâinile sanitarilor și s-o ia la sănătoasă, fără să știe unde. Oriunde. Oriunde nu ar simți durere. Dar nu era un asemenea loc în lume unde să nu simtă durere și ea știa asta. Durerea era în ea. Durerea izvora din adâncurile ei. I se difuza din burtă în tot corpul, mototolind-o ca pe o cârpă. Simțea că nu mai rezistă.

- Totul o să fie bine, Ganna, liniștește-te și ai încredere în mine.

O nouă bombă explodă în curtea spitalului și zdruncină masa de nașteri. O schijă vâjâi înăuntru și căzu la picioarele medicului. Ganna nu se mai zbătea déjà, doar urla cu o voce neomenească. Cei doi sanitari făcură zid în fața medicului și a mamei care năștea ca să-i apere de eventualele schije sau de gloanțe. Domnul Boiko  era transpirat din cap până în picioare. Erau transpirate și roșii la față și asistentele care alergau de la masa cu instrumente la medic, de fiecare dată când el le cerea asta. Bombardamentul continua. O nouă rachetă lovi clădirea. Răzând acoperișul, care se aprinse și ardea de se vedea în tot orașul. Ardea chiar deasupra secției unde Ganna se chinuia să-l nască pe Serhii déjà de patru ore și nu putea. Pruncul nu voia să iasă afară, de parcă ar fi știut că afară e război, de parcă ar fi refuzat să se nască într-o lume în care bombele și rachetele detunau peste tot. Până la urmă, își scoase căpușorul afară și medicul îl ajută să părăsească burta mamei, unde, se pare, el se simțea cel mai bine.  Pe masa de nașteri într-un oraș în care soldații ruși înaintau și soldații ucraineni le respingeau atacul, urla o mână de om. Roșu acoperit de aburi. Urla. Ăsta era primul lucru pe care-l făcu după ce se născu. Cum începu el să plângă,  Ganna încetă să mai urle. În locul ei, urla Serhii. Iar urletul său era așa de pătrunzător că acoperi mugetul sirenei. Mama nu-l văzu. Ea stătea cu ochii închiși pe masa aia murdară de sânge, în timp ce o asistentă îi ștergea cu o cârpă umedă transpirația de pe frunte. Se auzi din nou sirena.

-Acum toată lumea să se ascundă în subsol, le ordonă domnul Boiko și sanitarii o puseră pe Ganna pe targă și alergară în subterană, iar în urma lor fugeau Olena și Zoreana cu pruncul în brațe. Olena înaintea Zorenei pentru a o proteja de gloanțe sau schije. Iar doctorul venea la urmă, de abia mai târându-și picioarele.

Când au ajuns în subterană, începură să cadă bombele.  Noi bombe. Peste maternitate. Chiar peste secția unde se născu Serhii. Până o făcură una cu pământul.

Pruncul plângea și toți uitară de bombele care cădeau peste maternitate și alergau în jurul lui, de parcă ar fi fost copilul lor. Doar asta făceau. Toată lumea din subterană uitară preț de câteva clipe că afară era război și țopăiau în jurul lui Serhii, ca nebunii. O nouă bombă căzu peste spital, dar ei îl transmiteau pe Serhii de la unul la altul și fiecare dintre ei izbucnea în râs când îl lua în brațe.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.