Parlamentul a votat declararea stării de urgență pe întreg teritoriul R. Moldova pentru următoarele 60 de zile. Hotărârea a fost susținută de 58 de deputați.

Pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și a altor resurse energetice;

2) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

3) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și a operatorilor de sistem să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale și altor resurse energetice pe întreg teritoriul țării;

4) coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind:
a) informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și protecția populației;
b) familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale;
c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații;

5) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

6) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate;

7) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate;

8) efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor care au provocat starea de urgență.

Amintim că drept motiv pentru declararea stării de urgență a servit faptul că Gazprom a transmis o scrisoare către Moldovagaz prin care a amenințat cu sistarea gazelor naturale, dacă până la 20 ianuarie 2022 R.Moldova nu va plăti un avans pentru luna ianuarie în sumă de 63 mln. dolari.

Detalii: Gavrilița va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în energetică

În cadrul dezbaterii proiectului privind declararea stării de urgență, prim-ministrul Natalia Gavrilița a declarat că s-a ajuns în această situație pentru că „Moldovagaz”, care are acționar majoritar același „Gazprom”, nu a reușit să găsească soluții pentru a achita integral și la timp consumul.

Din păcate, „Gazprom”, în loc să vină cu măsuri pentru ca societatea pe acțiuni pe care o controlează să-și poată îndeplini obligațiile contractuale față de consumatori și furnizor, amenință să lase consumatorii fără gaze”, a notat ea.

Citiți și: Declararea stării de urgenţă // Natalia Gavrilița în Parlament: Există un risc real pentru securitatea energetică