Premierul Natalia Gavrilița anunță că va solicita Parlamentului instituirea stării de urgență în energetică. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă a premierului împreună cu ministrul Andrei Spînu.

Anunțul vine în contextul în care Gazprom a transmis o scrisoare către Moldovagaz prin care amenință cu sistarea gazelor naturale, dacă până la 20 ianuarie 2022 R. Moldova nu va plăti un avans pentru luna ianuarie în sumă de 63 mln. dolari. Până mâine se vor achita 38 mln. dolari, a dat asigurări ministrul Andrei Spînu. 

Gavrilița a accentuat că există riscul real de sistare a gazelor, în acest sens astăzi la 13:00 va fi convocată ședința Comisiei pentru Situații Excepționale unde va fi discutată situația din energetică, iar premierul își va expune poziția cu privire la instituirea stării de urgență. Mâine premierul va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în energetică, iar dacă Parlamentul va susține propunerea, tot mâine va fi convocată din nou CSE în cadrul căreia vor fi adoptate o serie de măsuri menite să evite riscul opririi livrării gazelor către consumatori. Este vorba în special de amânarea plății taxei de valoare adăugată (TVA) datorată de Moldovagaz statului și achitarea anticipată de către Guvern a compensațiilor pentru luna ianuarie și februarie.

După ședința Guvernului de la ora 15:00 premierul va veni cu deciziile luate la ședința de azi a CSE. 

„Constatăm și regretăm că acționarul majoritar al Moldovagaz nu a reușit să-și susțină propria companie pentru a depăși această situație. Aceasta este clar o schimbare de atitudine față de anii precedenți și care nu ajută în niciun fel. În consecință ne-am pomenit cu riscul real de stopare a livrărilor și ne impune la acțiuni extraordinare din partea Guvernului. Aceste acțiuni vor asigura continuarea furnizării de gaze către consumatori”, a conchis Spînu.