S.A. „Moldovagaz” anunță că pe parcursul lunii decembrie 2021, consumatorii casnici au folosit 67,6 milioane de metri cubi, fiind în creștere cu 54,8% față de luna noiembrie a anului respectiv.

Potrivit serviciului relații publice al întreprinderii, indicatorii sunt comparabili cu aceeași perioadă a anului 2020, când creșterea consumului a constituit 53,7%.

În cazul apartamentelor cu o suprafață de până la 60 de metri pătrați, consumul a crescut cu 30,2%, de 90 de metri pătrați - cu 23,4%, de 110 metri pătrați cu 30,4%.

La casele particulare cu o suprafață medie de 110 metri pătrați, consumul gazelor naturale a crescut cu 62,7%.

Nivelul total al încasărilor financiare pentru gazele consumate în luna decembrie 2021 va fi cunoscut după data de 20 ianuarie, când expiră termenul limită de plată a facturilor.