Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege a Bugetului de Stat pentru anul 2022. Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, declara anterior că documentul este bazat pe Programul de activitate al Guvernului, iar la elaborarea acestuia s-a ținut cont de impactul pandemiei COVID-19 și al crizei energetice, de creșterea prețurilor de import și de necesitatea protecției populației în contextul acestor riscuri.

Potrivit PROIECTULUI, veniturile la bugetul de stat vor constitui, în anul viitor, 50,1 miliarde de lei, în creștere cu 9,2% față de anul curent. Cheltuielile totale sunt estimate la 65,2 miliarde de lei, mai mult cu 13,1% comparativ cu anul 2021. Deficitul bugetului de stat este prevăzut în sumă de 15,1 miliarde de lei.

Majorarea veniturilor se datorează, în principal, încasărilor din impozite și taxe, ca urmare a îmbunătățirii indicatorilor macroeconomici și unor măsuri de politică fiscală.

La capitolul cheltuieli, sunt prevăzute alocări pentru majorarea ajutorului pentru perioada rece a anului și creșterea numărului de beneficiari ai acestui ajutor. De asemenea, va continua compensarea parțială pentru gospodăriile casnice a costurilor facturilor la gaze naturale și energie termică, precum și va fi extinsă aria de acoperire a proiectelor din cadrul Fondului Național de Dezvoltare Regională.

Principalele surse de finanțare a deficitului bugetar vor fi sursele externe (intrări nete din împrumuturi externe pentru suport bugetar și implementarea proiectelor finanțate din surse externe) și sursele interne (emisiunea VMS și mijloace din vânzarea şi privatizarea patrimoniului public).

Soldul datoriei de stat la 31 decembrie 2022 se estimează la 103,3 miliarde de lei, ceea ce va constitui 40,4% din PIB.

Totodată, pentru 2022 este prognozată o creștere a Produsului Intern Brut cu 4,5%, o inflație medie anuală de 6,9%, o majorare a exporturilor de 10,6% și a importurilor – de 5,1% și o creștere a salariului mediu pe economie cu 10% față de anul curent.

De menționat că Legea Bugetului de Stat se adoptă în trei lecturi.