Viceprim-ministrul de Externe, Nicu Popescu a avut o întrevedere la Kiev cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba în cadrul căreia a discutat problema aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova în plină criză a hidrocarburilor. În special, Nicu Popescu a vorbit despre un sprijin consistent oferit de Ucraina în acest context, însă nu a menționat în ce va consta concret acest sprijin.

„Am avut o discuție cu domnul Kleba în ceea ce privește problemele energetice. Iei am avut întâlniri la Naftogaz. R. Moldova este în plină criză a gazelor. Ucraina a dat un semnal că va oferi un sprijin puternic R. Moldova în aceste zile dificile în ceea ce privește furnizarea de gaze și probleme energetice. Noi simțim sprijinul ucrainean și suntem foarte recunoscători pentru acesta și pentru solidaritatea din ultimele săptămâni, dar și cea demonstrată astăzi. Vom aprofunda cooperarea noastră în această chestiune importantă”, a declarat Nicu Popescu.

Dmitro Kuleba a a vorbit și el despre disponibilitatea Ucrainei de a oferi sprijin R. Moldova în depășirea crizei gazelor și subliniat că cele două state vor face față împreună presiunilor venite din partea Rusiei.

„Una dintre temele importante ale dialogului nostru a fost siguranța energetică a R. Moldova și Ucrainei. Noi deja am oferit un ajutor R. Moldova și vom continua să cooperăm în problemele de furnizare a gazelor. Nu există dubii în ceea ce privește solidaritatea Ucrainei față de R. Moldova în aceste momente dificile. Împreună vom putea să ținem piept oricărei presiuni din partea Federației Ruse”, a declarat Dmitro Kuleba.

Nicu Popescu a vorbit și despre cooperarea în domeniul de gaze și electricitate pe viitor.