Seceta din vara anului trecut continuă să aibă consecinţe asupra producţiei autohtone. În acest an, în Republica Moldova ar putea fi recoltată o cantitate mai mică de miere de albini, întrucât în această primăvară aproape 50 la sută din albinele apicultorilor au pierit. Chiar şi aşa, producătorii de miere se arată optimişti, iar pentru că anul trecut au avut o producţie slabă, au reuşit să se adapteze, relatează TRM.

Victor Ciolacu din satul Micleuşeni, raionul Străşeni, este apicultor de mai bine de 15 ani şi deţine 110 familii de albine. Anul 2020 a fost unul de cumpănă pentru bărbat, însă a reuşit să intervină la timp pentru a salva familiile de albini afectate. Astfel, afacerea a supravieţuit, iar antreprenorul are acum familii noi de albine.

Apicultorul susţine că 80% din produsele pe care le avem pe masă se datorează polenizării prin intermediul albinelor. Dispariţia lor va avea consecinţe dramatice, întrucât un kilogram de miere necesită 1200 de albine care să viziteze trei milioane de flori.

Autorităţile se arată însă optimiste şi spun că o bună parte dintre apicultori au reuşit să-şi revină după vara secetoasă din anul trecut.

„La începutul săptămânii am fost în teritoriu la două stupine. Chiar dacă au avut o ieşire din iarnă cu 10% pierderi, ei deja şi-au restabilit familiile şi au un număr mai mare decât cel cu care au intrat în toamnă. Respectiv, ei sunt gata pentru a intra în sezonul de salcâm şi tei”, susţine Valentin Roşca, şef de direcţie la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt înregistraţi oficial opt mii de apicultori, care deţin aproximativ 200 de mii de familii de albine.