Comitetul de coordonare al Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii a aprobat modificări la Regulamentul Programului de promovare a participării agenților economici la târguri și expoziții. Modificările operate reprezintă conformarea la noile realități de activitate a sectorului IMM și restricțiilor impuse de situația pandemică.

Astfel, entitățile ce intenționează să participe la târguri și expoziții vor ține cont de următoarele condiții:

Solicitantul subvenționării, care corespunde criteriilor de eligibilitate și care a participat la expoziția off-line/fizică, are dreptul să beneficieze de:

- 100 % din costul taxei de înregistrare la expoziție/târg, dar nu mai mult de 1 000 lei;
- 50 % din costul arendei spațiului expozițional contractat, dar nu mai mult de 4 000 lei;

Suma maximă transferată unui solicitant/per expoziție off-line/fizică nu va depăși 5 000 lei și va fi transferată pe contul solicitantului subvenționării doar după depunerea dosarului complet.

- Solicitantul subvenționării care corespunde criteriilor de eligibilitate și care a participat la expoziția virtuală, are dreptul să beneficieze de 100% din costul taxei de înregistrare la expoziție/târg, dar nu mai mult de 2 000 lei;
- Aplicarea la program, precum și depunerea setului de documente, va fi exclusiv online pentru a reduce contactul fizic și deplasarea aplicantului la sediul ODIMM;
- Autentificarea documentelor ce urmează a fi atașate la formularul de participare la program se va face utilizând semnătura digitală calificată avansată, care va simplifica considerabil procedura de depunere la Program.

Monitorul Fiscal