Serviciul Fiscal de Stat a îndemnat contribuabilii care obțin venituri din câștigurile de la jocurile de noroc și/sau pariuri sportive, realizate prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, să se conformeze voluntar la respectarea prevederilor legislației în vigoare, transmite MOLDPRES.

Potrivit prevederilor Codului Fiscal, câștigul obținut prin intermediul rețelelor de comunicații electronice reprezintă valoarea totală a sumei retrase din contul de joc. Respectiv, veniturile din câștigurile de la jocurile de noroc și loterii/pariuri realizate de către persoanele fizice, prin intermediul rețelelor de comunicații electronice se supun impozitării cu 12%.

În același timp, Serviciu Fiscal amintește că, potrivit modificărilor operate în legislație, din 1 ianuarie 2021, Codul Penal a fost completat cu articolul: Încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat.

Acest articol prevede răspundere penală pentru organizarea și desfășurarea pe teritoriul Republicii Moldova a activităților în domeniul jocurilor de noroc care constituie monopol de stat, de către persoane neautorizate, precum și orice acțiuni de import, promovare, susținere, intermediere, facilitare sau încurajare a acestor activități, inclusiv prestarea de servicii de plată sau plată electronică în condițiile Legii cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică în favoarea persoanelor neautorizate să organizeze şi să desfășoare pe teritoriul Republicii Moldova activități în domeniul jocurilor de noroc care constituie monopol de stat”, precizează SFS.