Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri ce vizează amânarea rambursării creditelor și altor plăți aferente contractate de persoanele fizice de la organizațiile de creditare nebancare (OCN) a primit aviz pozitiv în cadrul ședinței Comisiei parlamentare mediu și dezvoltare regională.

Documentul prevede suspendarea cu până la 6 luni a obligației de plată a ratelor scadente aferente creditelor nebancare, reprezentând corpul creditului, dobânzile, comisioanele și alte plăți aferente, acordate persoanelor fizice de către OCN până la intrarea în vigoare a documentului.

Suspendarea obligației de plată poate fi acordată doar pentru creditele care nu înregistrează restanțe la data instituirii stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova sau debitorii au efectuat plata acestor restanțe până la data solicitării obligației de plată.

Autorii propun ca această facilitate să fie acordată exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de COVID-19.

Pentru a beneficia de suspendarea obligației de plată, debitorii vor declara pe propria răspundere că le-au fost afectate veniturile proprii sau ale rudelor de gradul I comparativ cu nivelul înregistrat anterior și se află în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată ca urmare a unor situații, cum ar fi intrarea în șomaj tehnic, eliberarea/concedierea, reducerea salariului sau plasarea în carantină.

Conform datelor publicate în nota proiectului, la 31 decembrie 2020, portofoliul de împrumuturi ale celor 166 de OCN-uri a constituit 7,8 mld. lei, dintre care 80% au fost acordate persoanelor fizice.

Proiectul urmează a primi avizele și din partea altor comisii, ulterior fiind prezentat în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Monitorul Fiscal